Uzucapiune. Hotărâre din 30-01-2013, Judecătoria HAŢEG
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria HAŢEG la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 894/240/2012
ROMÂNIA
JUDECATORIA HATEG, JUDETUL HUNEDOARA
Hateg, .. 9
Tel/ Fax :_
……………………………………………………………………………………………
operator de date cu caracter personal nr. 9221 prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.78/2013
Ședința publică de la 30 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: C.-N. M.
Grefier: M. MONIȚA
Pe rol fiind soluționarea cererii pe reclamant G. P. împotriva pârâtul ORAȘUL HATEG-PRIN PRIMAR ,având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat A. D., pentru reclamant șui martorul Tapu G. și B. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
După legitimarea martorilor Tapu G. și B. C., s-a procedat la audierea acestora cu respectarea dispozițiilor legale, cele declarate fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Reprezentantul reclamantului a învederat că nu mai are alte cereri de formulat și probe de propus, solicitând cuvântul pe fond.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înaintată acestei instanțe la date de 27.08.2012 înregistrată sub nr._ reclamantul G. P., cu domiciliu procesual ales la cabinet avocat A. D., Hateg, ., județ Hunedoara a chemat în judecată pe pârâtul ORAȘUL HATEG-PRIN PRIMAR, cu sediul în Hateg, ..6, județ Hunedoara, solicitând pronunțarea ueni hotîărâri judecătorești prin care să se constate calitatea reclamantului de proprietar, prin uzucapiune, asupra imobilului teren și construcții, casă de lemn, în suprafață de 115 mp, proprietatea numiților G. A. și Pentiu (decedată )G. R., imobil încsirs în CF 287, nr. top 690/3 cu suprafața tabulară de 115mp, să se dispună întabularea dreptului de prorpietate al reclamantului în CF.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că: s-a născut și a locuit în casa menționată, locuind și în prezent, în această casă, iar proprietarii tabulari sunt străini de ai săi, nefiind dezbătută succesiunea până la moștenitorii direcți ai reclamantului. Se mai arată că reclamantul folosește imobilul de mai bine de 40 de ani, fiind întrunite condițiile pentru uzucapiune.
În drept au fost invocate prevederile decretului Lege 115/1938.
La dosar s-au depus acte scrise: extras CF( f 2), extras din registrul de deces( f 3,4).
Pârâtul Orașul Hateg nu a depus întâmpinare.
În cauză au fost audiați martorii: B. C. și Ț. G..
Din actele și lucrările dosarului se reține că reclamantul este fiul defunctului G. A. decedat în anul 1972, care la rândul său a fost fiul lui G. A. și Pentru R. proprietarii tabzlari din CF 2179 Hateg, nr. top 690/3 și 690/3-C1. Din anul 1972 reclamantul și familia sa au folosit casa și terenul aferent, în aceleași limite de proprietate, cu o suprafață de 100-200mp, fapt ce rezultă din declarațiile martorilor audiați. Tot martorii au mai arătat că reclamantul folosește terenul ca proprietar, pașnic și public, condiuții necesare pentru dobândirea dreotului de proprietate prin uzucapiune.
Analizând prevederile art.28 din Decretul Lege 115/1938, vom considera că sunt îndeplinite condițiile privind decesul proprietarului tabular de mai mult de 20 de ani în posesia exercitată de reclamant în toată acesată perioadă, acțiune apărând ca admisibilă.
Văzând cele arătate, în baza art.28 din Decretul Lege 115/1938 va admite acțiunea civilă formulată de reclamant G. P., cu domiciliu procesual ales la cabinet avocat A. D., Hateg, ., județ Hunedoara împotriva pârâtului ORAȘUL HATEG-PRIN PRIMAR, cu sediul în Hateg, ..6, județ Hunedoara, și în consecință:
Va constata că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren și construcții –casă de lemn, în suprafață de 115 mp, înscris în CF_ Hateg( provenit din conversia de pe hârtie a CF 287 Hateg), nr. top 690/3, 690/3-C1, prin uzucapiune.
Va dispune întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului susmenționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.28 din Decretul Lege 115/1938 Admite acțiunea civilă formulată de reclamant G. P., cu domiciliu procesual ales la cabinet avocat A. D., Hateg, ., județ Hunedoara împotriva pârâtului ORAȘUL HATEG-PRIN PRIMAR, cu sediul în Hateg, ..6, județ Hunedoara, și în consecință:
Constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren și construcții –casă de lemn, în suprafață de 115 mp, înscris în CF_ Hateg( provenit din conversia de pe hârtie a CF 287 Hateg), nr. top 690/3, 690/3-C1, prin uzucapiune.
Dispune întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului susmenționat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.01.2013.
P., GREFIER,
C.-N. M. M. MONIȚA
Red.CNM/tehnored.MM
4 ex.
← Anulare act. Hotărâre din 18-09-2013, Judecătoria HAŢEG | Somaţie de plată. Hotărâre din 13-03-2013, Judecătoria HAŢEG → |
---|