Pensie întreţinere. Sentința nr. 1437/2013. Judecătoria HUNEDOARA

Sentința nr. 1437/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 3259/243/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HUNEDOARA

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1437/2013

Ședința publică de la 23.09.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: FLORINCAȘ G.

GREFIER: M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. M. M. în contradictoriu cu pârâtul B. M., având ca obiect majorare pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Potrivit disp. art. 131 N.C.p.c., instanța din oficiu a verificat competența și s-a declarat competentă general, material și teritorial pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat, instanța consideră cauza in stare de judecată și o retine spre judecată, având în vedere că părțile au fost legal citate, precum și solicitarea reclamantei de judecare în lipsă a cauzei.

JUDECĂTORIA

asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.07.2013, sub nr._, reclamanta S. M. M. a chemat în judecată pe pârâtul B. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere, în funcție de venitul minim pe economie.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma divorțului minora B. A. M. i-a fost încredințata spre creștere si educare, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 105 lei lunar în favoarea minorei.

De la data stabilirii pensiei de întreținere și până în prezent, venitul minim net pe economie s-a majorat iar nevoile de întreținere și educare ale minorei au crescut continuu, aceasta suferind de astm cronic si de multe alte boli.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, certificat de naștere minora (f.2), CI reclamanta (f.3), sentința civilă nr.642/10.03.2008 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr._ (f.5).

Cererea este scutită de la plata taxelor de timbru.

Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.642/10.03.2008 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr._ s-a desfăcut căsătoria părților și minora B. A. M. a fost încredințata spre creștere și educare la reclamantă.

Pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 105 lei, lunar, în favoarea minorei B. A. M., născută la data de 16.01.2001, avându-se în vedere atât nevoile minorei cât și venitul minim net pe economie la acea dată (f.6).

În prezent au crescut atât nevoile minorei cât și venitul minim pe economie. La stabilirea pensiei de întreținere se va avea în vedere venitul minim net pe economie în cuantum net de 672 lei și faptul că pârâtul nu are alte obligații legale de întreținere.

Potrivit art. 524 C. civil, are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale. Potrivit art. 525 al. 1 C. civ., minorul care cere întreținere de la părinții săi se afla in nevoie daca nu se poate întreține din munca sa, chiar daca ar avea venituri.

Potrivit art. 527 C. civil, poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se tine seama de veniturile si bunurile acestuia precum si de posibilitățile de realizare ale acestora, de asemenea vor fi avute in vedere celelalte obligații ale sale. Potrivit art. 529 C. civil, întreținerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmează a plăti. Când întreținerea este datorata de părinte, ea se stabilește pana la o pătrime din venitul sau lunar net, pentru un copil.

Potrivit art. 530 C. civil, obligația de întreținere se executa in natura prin asigurarea celor necesare traiului si după caz a cheltuielilor pentru educare, învățătura si pregătire profesionala. Daca obligația de întreținere nu se executa de bunăvoie in natura, instanța de tutela dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere stabilita in bani.

Potrivit art. 531 C. civil, daca se ivește o schimbare in ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea si nevoia celui care o primește, instanța de tutela, potrivit împrejurărilor, poate mari sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plații ei.

În speță, o pătrime din venitul minim net pe economie reprezintă suma de 168 lei.

Așa fiind, ținând seama de nevoile și vârsta minorei, respectiv de venitul minim net pe economie și văzând că în criteriile care au stat la baza stabilirii pensiei de întreținere au intervenit schimbări, instanța apreciază ca întemeiată acțiunea formulată urmând ca, în baza art. 531 corob. cu art. 529 C. civil, să o admită și în consecință va majora pensia de întreținere stabilită în favoarea minorei B. A. M., născută la data de 16.01.2001, de la 105 lei la 168 lei, lunar, începând de la data introducerii cererii și până la majoratul minorei.

Se va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S. M. M. domiciliata în Hunedoara, ., jud. Hunedoara, în calitate de reprezentant legal al minorei B. A. M., în contradictoriu cu pârâtul B. M., domiciliat în Hunedoara, ., jud. Hunedoara.

Dispune majorarea obligației de întreținere stabilite în sarcina pârâtului prin Sentința civilă nr. 642/10.03.2008 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosar nr._, în favoarea minorei B. A. M., născută la data de 16.01.2001, de la 105 lei la 168 lei, lunar, începând cu data de 02.07.2013 până la majoratul acesteia.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Hunedoara.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

FLORINCAȘ G. M. M.

F.G/M.M/27.09.2013/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1437/2013. Judecătoria HUNEDOARA