Somaţie de plată. Sentința nr. 1433/2013. Judecătoria HUNEDOARA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1433/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 1588/243/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
CIVIL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1433/2013
Ședința publică de la 20.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: H. C. D.
Grefier: Ș. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea Asociația de proprietari nr. 1 C. in contradictoriu cu debitorul Uietiu N., având ca obiect somație de plată - perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsind părtile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care învederează instanței că prin încheierea din 03.08.2012 judecarea cauzei a fost suspendată, în conformitate cu disp. art. 155/1 C. proc. civ., și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 27.08.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată, cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare pe excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la termenul de judecată din data de 03.08.2012 când cauza a fost suspendată în baza art. 155/1 Cod procedură civilă și de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina creditoarei.
In conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an.
Potrivit art. 252 Cod procedura civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Se constată că în dosar nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an, instanța, așa încât în baza art. 248 și art. 252 Cod procedura civilă, urmează a se admite excepția perimării cererii invocată din oficiu și, pe cale de consecință, se va constata perimată acțiunea formulată de creditoarea Asociația de Proprietari nr. 1 C. in contradictoriu cu debitorul Uietiu N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 252 alin. 2 Cod procedura civila admite excepția perimării cererii de emitere a somatiei de plata, invocata din oficiu de catre instanta.
Constată perimată cererea de emitere a somatiei de plata formulată de creditoarea Asociatia de P. nr. 1 cu sediul in Calan, ./1, judetul Hunedoara, în contradictoriu cu debitorul Uietiu N. cu domiciliul în Calan, ./1, judetul Hunedoara.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
H. C. D. Ș. S.
HCD/SS/25.09.2013/ 2 EX.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1236/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 686/2013. Judecătoria... → |
---|