Actiune în constatare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 25219/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 13 Decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. F. S.

Grefier C. M. S.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta O. M. în contradictoriu cu pârâtul O. I., având ca obiect actiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției de perimare iar pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării acțiunii.

INSTANȚA,

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.11.2012 de când cauza a fost suspendată in temeiul disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 C proc civ și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art.248 Cod pr.civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an ,iar potrivit art.252 cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

Pentru aceste motive

În numele legii

H O T A R A Ș T E :

În baza art.248 Cod procedură civilă și art.252 Cod proc.civilă.

Constată perimată acțiunea civilă formulată de O. M. în contradictoriu cu pârâtul O. I..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Dată în ședință publică azi 13.12.2013.

Președinte,Grefier,

S.A.F. S.C.

Red./Tehnored. S.A.F./S.C.

2 ex. /06.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune în constatare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria IAŞI