Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 23291/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 23 Septembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. Z.

GREFIER N. Z.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei de Minori și familie privind pe reclamanta M. G. L. și pe pârât M. D., având ca obiect ordonanță președințială exercitare autoritate părintească; stabilire domiciliu minor; pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta asistată de d-na avocat N. S., în calitate de reprezentant convențional și pârâtul asistat de d-nul avocat F. B., care susbstituie pe d-na avocat F. M., în calitate de reprezentant convențional.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită, precum și faptul că s-a depus la dosarul cauzei, prin C. Registratură al Judecătoriei Iași, referatul de anchetă psihosocială efectuată de Direcția de Asistență Comunitară Iași. De asemenea, se mai învederează instanței faptul că nu s-au depus la dosar relațiile privind veniturile nete realizate de pârât la E.On M. SA.

Instanța constată că autoritatea tutelară nu are calitate de parte în cauză, raportat la noile dispoziții legale.

D-nul avocat F. B. depune la dosarul cauzei delegație de substituire a d-nei avocat F. M. precum și adeverință eliberată de E.On M. Distribuție SA privind veniturile nete realizate de pârât în ultimele 6 luni.

Reprezentantul convențional al reclamantei depune la dosarul cauzei, în plic sigilat, referatul de anchetă psihosocială efectuată de Direcția de Asistență Comunitară Iași.

Instanța, interpelând părțile cu privire la eventualitatea intervenirii unei înțelegeri între acestea, reprezentantul convențional al reclamantei susține că pârâtul este de acord cu acțiunea, însă cu s-a ajuns la o înțelegere cu privire la cuantumul pensiei de întreținere.

Interpelat de către instanță, reprezentantul convențional al pârâtului achiesează la susținerile reclamantei, prin apărător.

Reprezentantul convențional al reclamantei arată că pârâtul a predat lunar suma de 800 lei pentru întreținerea minorei, până în lua septembrie 2013, respectiv în această lună nu a virat nici o sumă de bani. Pentru a nu exista discuții contradictorii, reprezentantul convențional al reclamantei solicită stabilirea pensiei de întreținere în cotă procentuală, invederând si ca solicita ca pârâtul să fie obligat la eventualele diferențe de bani raportat la veniturile pârâtului ce au fost depuse azi la dosar, raportat la contribuția sa anterioară.

Părțile - prin reprezentanții lor convenționali arată că nu mai au de formulat cereri în prezenta cauză.

Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.

Reprezentantul convențional al reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, în sensul de a se dispune ca ambii părinți să exercite autoritatea părintească cu privire la minoră, să se stabilească domiciliul copilului la locuința mamei, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, în cotă procentuală, în raport de veniturile nete realizate și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și taxă de timbru. Arată că solicită cheltuieli de judecată, motivat de faptul că reclamanta a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune pentru ca pârâtul să achite pensie de întreținere în favoarea minorei.

Reprezentantul convențional al pârâtului, având cuvântul, arată că partea pe care o reprezintă este de acord cu acțiunea reclamantei însă nu este de acord cu plata cheltuielilor de judecată. Solicită interpelarea reclamantei în mod expres cu privire la eventualitatea solicitării cheltuielilor de judecată.

Interpelată de către instanță, reclamanta arată că nu înțelege să solicite obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, reclamanta M. G. L. a chemat in judecata pe pârâtul M. D. solicitând instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta pe cale de ordonanța președințiala, sa dispună exercitarea autorității părintești asupra minorei in comun, cu stabilirea domiciliului minorei la mama, până la soluționarea irevocabilă a ds._/245/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Iași, solicitând și obligarea pârâtului si la plata pensiei de întreținere in cota procentuala, fara cheltuieli de judecata.

Motivând in fapt cererea, reclamanta a învederat instantei ca solicita admiterea acțiunii motivat de faptul că in prezent părtile sunt despărțite in fapt, relația lor deteriorându-se in timp, minora fiind puternic atașata de ea .

Cererea a fost motivată in drept pe prev art 982 si urm Cod proc civ.

In susținerea acțiunii, legal timbrate, reclamanta a depus înscrisuri ( filele 3-04 ds).

Pârâtul M. D., legal citat, nu a formulat întâmpinare, insă s-a prezentat in fata instanței, învederând ca este de acord cu actiunea, depunând si inscrisuri cu care a făcut dovada contribuției sale pe lunile anterioare la întreținerea minorei .

La solicitarea instantei a fost realizată ancheta socială la domiciliul minorei, referatul fiind atașat la dosar.

De asemenea, s-au atasat si relatiile de venituri ale pârâtului .

Analizand prioritar conditiile de admisibilitate ale ordonantei presedintiale, instanta retine ca acestea sunt indeplinite in speta, pentru considerentele ce succed:

Instanta retine că noua reglementare a art.397 din Noul cod civil stabileste fără dubiu faptul că după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, în afara cazului in care instanța decide altfel. De asemenea, conform prevederilor art. 496 din Noul Cod Civil ,, copilul minor locuiește cu părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, acestia vor stabili de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani”.

Potrivit art. 919 Noul Cod proc. civ. :”Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanța președințiala, masuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii si la folosirea locuinței”.

Conform art.996 Noul C.p.civ.: instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Din analiza textului menționat, rezultă că există două condiții specifice ale ordonanței președințiale, și anume urgența și caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale, din cea de-a doua condiție decurgând și o a treia, respectiv ca prin măsura dispusă să nu se prejudece fondul.

Analiza celor trei condiții enumerate se va face insă prin prisma noilor modificări legislative în materia dreptului familiei, care reclamă existenta unor motive temeinice care să impună exceptarea exercițiului autorității părintești de către ambii părinti.

Ordonanța președințială nu are scopul de a rezolva fondul litigiului, urmând ca instanța investită să stabilească, în raport cu probele administrate, în favoarea căruia dintre părți există aparența de drept in cazul in care se solicita autoritatea părintească în favoarea unuia dintre părinti. Prin urmare, instanța nu poate să ia, pe calea ordonanței președințiale, măsuri definitive, care să rezolve fondul litigiului dintre părți.

Conform prevederilor art. 496 din Noul Cod Civil ,, copilul minor locuiește cu părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, acestia vor stabili de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani”.

Având în vedere că părțile sunt separate, instanța apreciază că se impune cu necesitate stabilirea unui domiciliu al minorei, pentru clarificarea situației acesteia, până la soluționarea dosarului de divort, părinții minorei înțelegându-se cu privire la toate aspectele, impunându-se admiterea capetelor de cerere formulate de reclamantă pâna la solutionarea irevocabilă a ds._/245/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Iasi având ca obiect „ divort cu minori; exercitarea autorității părintesti; stabilire domiciliu minor; pensie de intretinere” .

In ceea ce privește pensia de intretinere, potrivit dispozitiilor art. 487 din Noul Cod Civil coroborat cu disp. art.488 din Noul Cod Civil reiese îndatorirea parintilor de a creste copilul si de a ingriji de sanatatea lui fizica, psihica, intelectuală, de educația, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia. Acestia au îndatorirea de a creste copilul in condiții care să asigure dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala in mod armonios. Astfel cum rezultă din dispoz. art. 499 din Noul Cod Civil, tatăl si mama sunt obligati, în solidar, să dea intreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea sa profesionala.

Art.529 din Noul Cod Civil dispune că: „Intreținerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a plati. Când intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pina la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii. ,,

Întrucât instanța va stabili ca minora să locuiască cu reclamanta, aceasta urmând a îi asigura toate cele necesare traiului astfel incât va dispune obligarea pârâtului să plăteasca minorei pensie de intretinere în cota procentuala de 1/4 din veniturile lunare nete realizate de pârât, începând cu data de 01.09.2013 si pana la solutionarea definitivă a dosarului de divorț inregistrat pe rolul Judecătoriei Iasi sub nr._/245/2013. De asemenea, fata de solicitarea reclamantei in sensul ca pârâtul să plăteasca in favoarea minorei diferentele de sume de bani cu titlu de pensie de intretinere, raportat la sumele cu care pârâtul a contribuit la nivelul lunilor iulie 2013 si august 2013, având in vedere si cuantumul salariului aferent acestor luni, fata de procentul de ¼ stabilit de lege, instanta constata ca acest capăt de cerere este intemeiat si, in consecinta, va obliga pârâtul să plăteasca minorei următoarele diferente de sume cu titlu de pensie de intretinere: suma de 85,5 lei aferenta lunii iulie 2013 si respectiv 111 lei aferenta lunii august 2013 .

Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, va admite acțiunea formulata de reclamanta M. G. L. in contradictoriu cu pârâtul M. D., in modalitatea expusă anterior .

În temeiul principiului disponibilității, va lua act cu privire la faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de către părti .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamanta M. G. L., cu domiciliul procesual ales LA C..AV.S. ȘI C. N., nr. 5, ., . cu paratul M. D., domiciliat in IAȘI, ., ., ..

Dispune ca ambii părinți să exercite autoritatea părintească cu privire la minora M. A. M., născută la 05.09.1998.

Stabilește domiciliul minorei M. A. M., născută la 05.09.1998, la reclamantă, până la soluționarea litigiului asupra fondului.

Obligă pârâtul să plăteasca minorei pensie de intretinere în cota procentuala de 1/4 din veniturile lunare nete realizate de pârât, începând cu data de 01.09.2013 si pana la solutionarea definitivă a dosarului de divorț inregistrat pe rolul Judecătoriei Iasi sub nr._/245/2013 .

Obliga pârâtul să plăteasca minorei următoarele diferente de sume cu titlu de pensie de intretinere: suma de 85,5 lei aferenta lunii iulie 2013 si respectiv 111 lei aferenta lunii august 2013.

Executorie.

Ia act cu privire la faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de către părti.

Cu apel în 5 zile de la pronunțare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 23.09.2013.

Președinte,Grefier,

Z. I. Z. N.

RED ZI/TEHN ZI/2.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI