Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 9737/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9737/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 36953/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9737/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. H.
Grefier M. G. P.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamantul C. T. V. în contradictoriu cu pârâta . SRL, pârât . SRL PRIN RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04._, susținerile apărătorului ales al reclamantului fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea la data de 11.06.2013, 18.06.2013 și pentru azi, când
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamantul C. T. V. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta . SRL să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare a imobilului apartament 2 camere in suprafata de 57,4 mp situat in Iasi, . in . la etaj 1, nr. 10 si a dreptului de proprietate pentru cota indiviza de teren aferenta bunurilor ce fac obiectul promisiunii si spatiile de folosinta . din art. 1.2 din contractul de promisiune de vanzare cumpărare bunuri viitoare, autentificat sub nr. 276 din 2.02.2011.
În motivarea acțiunii se susține că, la data de 2.02.2011 între părți s-a încheiat in fata notarului public M. R. M. sub nr. 276 o promisiune de vânzare cumpărare de bun viitor in formă autentică prin care vânzătoarea se obliga să înstrăineze reclamantului imobilul apartament in suprafața de 57,4 mp situat in Iași, ., ., . teren pe care este construit imobilul. La data de 3.02.2011 a achitat diferența de preț de 39 222,85 EUR sumă pe care a achitat-o prin foaia de depunere, achitând totodata si cheltuielile cadastrale. La 4.02.2011 s-a încheiat procesul verbal de recepție nr. 76, moment din care reclamantul a intrat în stăpânirea imobilului fără a îi fi tulburată posesia. Pârâta nu a dat curs solicitării sale pentru a incheiat in fata notarului contractul de vânzare cumpărare. A mai precizat reclamantul că și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare de bun viitor și a achitat in totalitate pretul stabilit de către părți.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 942,969,1073, 1294 Cod Civil.
În dovedirea susținerilor reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu, expertiza topo.
Cererea a fost timbrata legal, la valoarea indicata în antecontract.
Pârâta nu a formulat întâmpinare si nu a depus înscrisuri.
La termenul din 4.06.2013 reclamantul a depus copia contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la BNP P. P. T..
Analizând probele administrate în cauză instanța constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Între pârâtă și reclamantul C. V. s-a încheiat la data de 2.02.2011, in formă autentică, un antecontract de vânzare cumpărare prin care prima se obliga sa vândă celui de-al doilea, imobilul situat în Iasi, . in . la etaj 1, nr. 10, până la data de 31.05.2011, dată la care reclamantul urma să facă dovada plății diferentie de preț. Ulterior, la 3.02.2011 reclamantul a achitat diferenta de pret conform inscrisului depus la fila 18 .
Deși reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate, pârâta a refuzat să îndeplinească această obligație, deși a fost notificată.
Potrivit art. 1073 cod civil :” Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare.” iar art. 1077 Cod civil prevede că :” Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.”
Admisibilitatea unei acțiuni de validare a unui contract de vânzare cumpărare este condiționată de existența unui înscris din care să rezulte obligația de înstrăinare, obiectul acestuia ( lucrul vândut și prețul) precum și modalitatea de plată a prețului ( decizia nr. 1698/20.03.2003 CSJ) .
Pe de altă parte, instanța mai reține și faptul că un înscris sub semnătură privată nu poate să determine încheierea contractului în formă autentică decât dacă înscrisul, însuși, îndeplinește condițiile de valabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare .
Ulterior învestirii instanței, la 24.05.2013, între părți a intervenit încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1506 cu privire la imobilul ce face obiectul prezentului litigiu.
Având în vedere că pârâta și-a îndeplinit obligația asumată, fiind încheiat între părți contractul de vânzare cumpărare in formă autentică cu privire la imobilul situat în Iași, . in . la etaj 1, nr. 10, instanța urmează a respinge ca rămasă fără obiect acțiunea de față.
Văzând prevederile art. 274 C., instanta va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată – taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamantul C. T. V., domiciliat în mun. V., .. 40, ., ., cu domiciliul ales în Iași, ., ., parter, la Cabinet Avocat Gafon I., în contradictoriu cu pârâta . SRL, în insolvență, cu sediul în București, Splaiul Unirii, nr.4, ., . administrator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL, cu sediul în București, ., .>
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 5021 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2013.
Președinte, Grefier,
HL PM
RED/TEHN: HL
4 EX/ 26.07.2013
← Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|