Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 19-12-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 13386/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 19 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. C.
GREFIER: V. I. D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta - pârâtă I. I.-A. în contradictoriu cu pârâtul - reclamant I. C., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial cerere reconvențională - pretenții - disjungere.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, învederează faptul că, prim Serviciul Registratură, doamna expert R. E. a depus precizări cu privire la onorariul de expert.
Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședință publică din data de 12.12.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, la solicitarea reprezentantului convențional al reclamantei de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 19.12.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 18.07.2011, sub nr._/245/2011, reclamanta I. I. A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul I. C. la data de 08.09.1984, din culpa exclusivă a pârâtului, păstrarea numelui dobândit prin încheierea căsătoriei, respectiv cel de I. și partajul bunurilor comune dobândite de părți,
Referitor la solicitarea de partajare a bunurilor comune, reclamanta susține că a avut o contribuție de 75% la dobândirea masei comune, în care intră un apartament cu o cameră, mobilier, două televizoare, o mașină de spălat, o hotă, un aragaz, o canapea extensibilă și 2 covoare plușate mici.
Pârâtul I. C., legal citat, s-a prezentat în fața instanței și a depus întâmpinare, la data de 07.11.2011, prin compartimentul registratură, prin care a solicitat respingerea cererii de desfacere a căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, respingerea cererii de păstrare, de către reclamantă, a numelui dobândit prin căsătorie, respingerea solicitării de partajare a bunurilor comune cu o contribuție a reclamantei de 75%, ci reținerea unei cote egale a ambilor soți, precum și constatarea existenței de drepturi egale cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor efectuate cu întreținerea bunurilor și plata taxelor, de la plecarea acesteia și până la pronunțarea efectivă a divorțului. De asemenea, s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115, 119, 373 și urm. C.p.civ., precum și art.669 și urm. Cod civil.
Prin încheierea de ședință din data de 15.02.2012, instanța a admis excepția netimbrării capătului de cerere reconvențională având ca obiect „constatare drepturi egale cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei”. La același termen de judecată, a fost încuviințată, pentru ambele părți, administrarea probelor constând în înscrisuri și audierea a câte unui martor, pentru ca, ulterior, în ședința publică din 14.03.2012, instanța să încuviințeze și luarea unui interogatoriu pârâtului-reclamant.
La data de 28.03.2012, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere principală având ca obiect „partaj bunuri comune” și a cererii reconvenționale, acestea fiind înregistrate separat, la același complet de judecată, în vederea continuării judecății, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarea situație de fapt:
Părțile în timpul căsătoriei au dobândit apartamentul compus dintr-o cameră situat în Iași, ., Nr. 10, . . și bunuri mobile trecute de reclamantă în petitul acțiunii a căror existență și mod de dobândire nu au fost contestate de către pârât.
Prin încheierea de ședință din data de 04.07.2012 instanța a încuviințat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului precum și cu expertize tehnice judiciare în specialitatea „construcții civile”, fiind desemnat pentru efectuare expert M. N. și „evaluare bunuri mobile” fiind desemnat pentru efectuare expert R. E..
Conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert M. N. valoarea apartamentului care face obiectul prezentului litigiu este de 40.028,72 lei – filele 61 -67.
Conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert R. E. valoarea bunurilor mobile care fac parte din masa partajabilă, scăzând gradul de uzură al acestora este de 681 lei, verificarea stricăciunilor aduse bunurilor de la data de 09.06.2012 neputând fi efectuată de către expert motivat de faptul că nu avea cunoștință cum arătau acele bunuri la data inițială – filele 79 -84.
Cu privire la cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune există o prezumție relativă că acestea sunt dobândite de soți în cote egale, partea care solicită o cotă de contribuție mai mare urmând a o răsturna prin probe.
Pentru a dovedi cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune solicitate de reclamantă, respectiv 75% pentru ea și 25% pentru pârât, dar și pentru dovedirea celorlalte capete de cerere în dosarul din care s-a disjuns prezenta cauză, au fost propuși ca martori pe numitele C. G. și Eftincă L. filele 148 -151 dosar_/245/2011, persoane aflate în relații apropiate cu părțile în timpul căsătoriei lor. Din declarațiile acestora nu a rezultat ca în timpul căsătoriei contribuția reclamantei să fie disproporționat mai mare decât a pârâtului, în cotele solicitate de aceasta.
Față de împrejurările sus menționate anterior, potrivit disp. art. 6731 Codprocedură civilă și a art. 728 Cod civil, texte de lege aplicabile, instanța va constata că reclamanta are o cotă de contribuție de 50% la, iar pârâtul de 50% la dobândirea bunurilor comune.
Codul civil consacră în articolul 741 principiul în baza căruia la formarea și compunerea loturilor trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare, evitându-se pe cât este posibil, îmbucătățirea peste măsură a imobilelor și divizarea unei unități gospodărești.
Deși dispozițiile legale se referă în mod expresiv la împărțirea succesiunilor, ea este aplicabilă oricărei împărțeli de bunuri indiferent de cauza care a determinat starea de indiviziune sau de devălmășie.
Față de aprecierile făcute de expert referitoare la identificarea și evaluarea masei de partajat, poziția părților, instanța urmează a lichida starea de codevălmășie a părților prin formarea și atribuirea loturilor în natură, cu respectarea art.6739 Cod procedură civilă, respectiv, prin formarea și atribuirea în natură a bunurilor supuse partajării.
Astfel, instanța va ține cont de faptul că apartamentul și bunurile mobile se află, după separarea în fapt și după divorț în posesia pârâtului,reclamanta fiind plecată de o perioadă lungă de timp.
Cum nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, conform, dispozițiilor art. 728 cod civil aplicabile în cauză conform art. 6 alin. 2 din Noul cod civil și a art. 91 din Lg nr. 71/2011, instanța va admite cererea va atribui pârâtului,apartamentul situat în Iași, ., Nr. 10, . . și bunuri mobile.
Referitor la cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor efectuate cu întreținerea bunurilor și plata taxelor, de la plecarea acesteia și până la pronunțarea efectivă a divorțului, instanța constată că acesta nu a dovedit în vreun fel plata taxelor aferente apartamentului, iar plata cheltuielilor de întreținere reprezintă, în fapt, achitarea utilităților necesare chiar pârâtului, care a folosit apartamentul, să ducă un trai decent, astfel încât aceste cheltuieli vor fi scoase din pasivul masei partajabile.
Cum valorile loturilor sunt inegale, în temeiul art. 742 Cod civil, pentru echilibrarea diferențelor valorice, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 20.534,86 lei sultă.
În procesele de partaj, soluția fiind deopotrivă în interesul ambelor părți, în temeiul art. 274, 276 Cod procedură civilă, pârâtul va plăti reclamantei suma de 1675 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, prin compensare.
Referitor la plata expertizelor efectuate în cauză, instanța constată că din onorariul expertului M. N. în sumă de 1243 lei s-a achitat onorariul provizoriu în sumă de 600 lei și din onorariul expert R. E., în sumă încuviințată de 1150 lei s-a achitat onorariul provizoriu în sumă de 600 lei
Astfel, instanța va obliga reclamanta la plata către expert M. N. a sumei de 321,5 lei și către expert R. E. a sumei de 225 lei iar pârâtul la plata către expert M. N. a sumei de 321,5 lei și către expert R. E. a sumei de 225 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea.
Constată că masa bunurilor comune se compune dintr-un apartament situat în Mun. Iași, . C ., ., de 40.028,72 lei și bunuri mobile în valoare de 681 lei.
Constată că reclamanta are o cotă de contribuție de 50% iar pârâtul de 50% la dobândirea bunurilor comune.
Atribuie în lotul pârâtului apartamentul situat în Mun. Iași, . C ., ., și bunurile mobile în valoare de 681 lei.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 20.354,86 lei sultă.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți și obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1675 lei cheltuieli de judecată.
Constată că din onorariul expert M. N. în sumă de 1243 lei s-a achitat onorariul provizoriu în sumă de 600 lei și obligă reclamanta la plata către acesta a sumei de 321,5 lei și pârâtul la plata sumei de 321,5 lei.
Constată că din onorariul expert R. E. în sumă încuviințată de 1150 lei s-a achitat onorariul provizoriu în sumă de 600 lei și obligă reclamanta la plata către acesta a sumei de 225 lei și pârâtul la plata sumei de 225 lei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.12.2013.
Președinte, Grefier,
C. I. D. V. I.
RED./ TEHNORED.: C.I./D.V.I.
13.01.2014/ 4 ex.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria IAŞI | Contestatie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|