Pensie întreţinere. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 20403/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 13 Decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. F. S.

Grefier C. M. S.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta H. D. în contradictoriu cu pârâtul P. D., având ca obiect pensie întreținere majorare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța raportat la dispozițiile art. 131 Noul Cod de procedură civilă, verifică și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauza, potrivit dispozițiilor art. 117 Noul Cod de procedură civilă.

Instanța, în temeiul art. 238 Noul Cod de procedură civilă, estimează durata procesului ca fiind 6 luni, având în vedere necesitatea ca acesta să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.

Instanța, în temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile ce au fost depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr. _ , reclamanta H. D. a chemat in judecata pe paratul P. D. solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna majorarea pensiei de intretinere la care a fost obligat paratul prin sentinta civila nr. 8302/2002 a Judecatoriei Iasi in folosul minorei P. M.-D., nascuta la data de 29.07.1996,

Motivandu-si cererea, reclamanta a invederat instantei ca prin sentinta civila 8302/2002 a Judecatoriei Iasi paratul a fost obligat la plata pensiei de intretinere pentru minor in cuantum de 40 lei, avandu-se in vedere nevoile copilului si posibilitatile materiale ale paratului de la acel moment. Cum in prezent nevoile copilului s-au schimbat, au crescut, majorandu-se si posibilitatile financiare ale paratei se impune admiterea actiunii.

In drept s-au invocat disp. 488, 499, 513, 524, 529, 530 Cod Civil.

In sustinerea actiunii, reclamanta a depus la dosar sentinta civila prin care a fost stabilita pensia de intretinere.

Paratul, legal citat, nu a formulat intampinare.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele: minora P. M.-D., nascuta la data de 29.07.1996 este fiica partilor. Prin sentinta civila 8302/2002 a Judecatoriei Iasi paratul a fost obligat la plata pensiei de intretinere in cuantum de 40 lei lunar, in favoarea minorei. A retinut instanta ca minora a ramas in grija mamei, aceasta asigurandu-i direct intretinerea.

In drept, sunt aplicabile prevederile art. 531 alin.1 din Noul cod civil potrivit cărora dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

În concordanță cu prevederile art. 263 din Noul Cod Civil instanța va avea în vedere interesul superior al minorului, a cărui ocrotire impune asigurarea tuturor condițiilor materiale necesare creșterii, educării și pregătirii profesionale ale creditorului obligației de întreținere, corespunzătoare posibilităților reale ale părinților.

În conformitate cu prevederilor art. 529 alin. 1 din Noul Cod Civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.

În ceea ce privește condiția referitoare la starea de nevoie în care trebuie să se afle creditoarea obligației de întreținere, instanța constată că este îndeplinită.

Instanta are in vedere faptul ca nevoile minorei, in varsta de 17 ani au crescut fata de anul 2002, fiind in afara de alimentatie, imbracaminte si incaltaminte, nevoi specifice varstei: rechizite scolare, uniforma, echipament sportiv, cheltuieli scolare administrative. De asemenea, instanta retine ca ambii parinti au obligatia legala de intretinere, astfel ca cel caruia nu i-a fost incredintat, care deci nu presteaza intretinerea in natura, permanent, va fi obligat la plata unei sume de bani care sa acopere, in limitele legii, nevoile copilului.

Retinand toate acestea, instanta urmeaza sa admita actiunea si sa majoreze pensia de intretinere la care a fost obligat paratul prin s.c. 8302/2002 a Judecatoriei Iasi in folosul minorei P. M.-D., nascuta la data de 29.07.1996, de la 40 lei lunar la 200 lei lunar incepand cu data introducerii actiunii, 26.06.2013 pana la majorat.

La stabilirea pensiei de intretienere instanta a avut in vedere prevederile art. 529 alin. 2 din același act normativ,potrivit carora întreținerea datorată de către un părinte pentru un copil, nu trebuie să depășească o patrime din câștigul său din muncă.

De asemenea a retinut instanta ca piritul nu are un loc de muncă, astfel ca pensia de intretinere a fost calculata având în vedere salariul minim brut pe țară garantat în plată în cuantum de 800 lei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 1193 din 2010.

Pentru aceste motive

In numele legii

Hotaraste

Admite actiunea formulata de reclamanta H. D. cu domic in Iasi, . nr 16, ., . al minorei P. M.-D., nascuta la data de 29.07.1996 in contradictoriu cu paratul P. D. cu domic in Iasi, ., ., ., jud Iasi.

Majoreaza pensia de intretinere la plata careia a fost obligata paratul prin s.c. 8302/2002 a Judecatoriei Iasi in folosul minorei P. M.-D., nascuta la data de 29.07.1996, de la 40 lei lunar la 200 lei lunar incepand cu data introducerii actiunii, 26.06.2013 pana la majorat.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi .

Pronuntata in sedinta publica azi, 13.12.2013.

Președinte, Grefier,

S. A. F. S. C.

Red/Tehnored. S.A.F./S.C.

4 ex./23.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria IAŞI