Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 23-09-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 7400/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 23 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul S. F. și pe pârâta G. B. M. F., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța potrivit art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă pune în discuția părților excepția perimării invocată din oficiu și potrivit art. 137 Cod procedură civilă rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 05.03.2012 sub nr._, reclamantul S. F. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta G. B. M. F. să dispună împărțirea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 36 alin. 1 din Codul familiei.
Prin încheierea de ședință din data de 30.04.2012, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a depune duplicatul cererii de chemare în judecată și de a preciza valorile bunurilor supuse împărțelii.
Instanța, sesizându-se din oficiu, în baza dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă a dispus repunerea pe rol a cauzei.
Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 30.04.2012 când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 1551 Cod procedură civilă.
De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
Constatând că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, în conformitate cu dispozițiile art. 249 și art. 250 Cod procedură civilă, față de prevederile art. 248 Cod procedură civilă potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, precum și prevederile art. 252 Cod procedură civilă conform cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu, potrivit art. 129 alin.4 Cod procedură civilă, și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul S. F., cu ultimul domiciliu în com. TOMEȘTI, . în contradictoriu cu pârâta G. B. M. F., cu ultimul domiciliu în SCÂNTEIA, județul IAȘI.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.09.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./11.10.2013, 4 ex.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 9577/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|