Plângere contravenţională. Hotărâre din 13-12-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 38943/245/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Ședința publică de la 13 Decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE O. I. I.

Grefier D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. T. și pe intimatul I. IAȘI - POLIȚIA MUNICIPAL IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 11.12.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Sub numărul de dosar de mai sus a fost înregistrată pe rolul instanței plângerea formulată de petentul C. T. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/29.11.2012 întocmit de intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, prin care s-a solicitat anularea acestuia.

În motivarea plângerii petentul a arătat că se deplasa în coloană și la un moment dat la trecerea de pietoni din dreptul Blocului Parma taxi doi pietoni s-au angajat în traversarea străzii în fugă direct de pe trotuar. Aceștia au venit oblic către trecerea de pietoni după cum se poate observa și din filmarea organelor de Poliție.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii.

La dosar au fost depuse procesul verbal de contravenție, raport al agentului constatator, planșe foto, înregistrare în format electronic. A fost audiat martorul P. C. N. propus de petent.

Analizând lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal indicat s-a reținut că la data de 29.11.2012 ora 17.11 petentul a condus autoutilitara cu nr._ pe . Iași iar la trecerea de pietoni din dreptul blocului Parma, semnalizată corespunzător cu marcaj pietonal și indicator rutier, nu a acordat prioritate de trecere la doi pietoni aflat pe sensul său de deplasare și angajat în traversarea regulamentară a străzii. De asemenea petentul nu purta centura de siguranță și nu avea asupra sa actul de identitate. Astfel petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 300 RON și s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru suspendarea dreptului de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr.195/2002 referitoare la omisiunea de a acorda prioritate pietonilor. Pentru ultimele două contravenții i-au fost aplicate sancțiunile cu avertisment și două puncte de penalizare și respectiv amenda de 420 lei în baza art.100 alin.1 pct.13 și art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002.

Instanța constată că procesul verbal nu este afectat de nicio cauză de nulitate absolută care să poată fi reținută și din oficiu potrivit art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cu privire la temeinicie, nici o critică nu a fost formulată cu privire la ultimele două contravenții reținute.

Cu privire la prima contravenție, analizând planșele foto și înregistrarea pe suport electronic, instanța reține că în intervalul 17.11.33-17.11.34 autoturismul condus de petent intră în cadru fără a atinge limita marcajului pietonal iar pietonul, venind din lateral, pătrunde pe marcaj pe banda 1. La momentul 17.11.35, când petentul ajunge la limita marcajului și își continuă deplasarea, pietonul se afla deja pe marcaj pe banda 1 astfel că în mod corect a fost reținută contravenția prevăzută de art.100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr.195/2002. Potrivit art. 48 din OUG nr.195/2002 petentul avea, chiar circulând în coloană, obligația de a adapta viteza de deplasare astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, inclusiv oprirea în caz de apariție neașteptată a unui pieton pe marcajul pietonal.

Instanța reține că petentul însuți a făcut referire la înregistrarea realizată de organele de Poliție iar declarația martorului P. C. N. nu a putut determina o altă concluzie, acesta declarând că nu știe nimic despre eventuala neacordare de prioritate unor pietoni pentru că nu a fost atent.

Pentru aceste motive plângerea este nefondată și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul C. T., cu domiciliul în com. Săgeata, . împotriva procesului verbal de contravenție CP_/29.11.2012 întocmit de intimata I. Iași, ca nefondată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 13.12.2013.

Președinte,pentru Grefier aflat în C.M

Semnează Grefier șef al secției civile

Red/tehn.OII

4EX/25.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 13-12-2013, Judecătoria IAŞI