Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 15318/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 04 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE T. G.
Grefier M. C. M.
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe petent . și pe intimat M. IAȘI PRIN PRIMAR, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine de pe lista de ședință răspunde societatea petentă prin mandatar avocat F. A., substituind pe avocat M. Suhanu, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante, după care
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Având cuvântul asupra probelor, mandatarul avocat al societății petente solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 255 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța dispune deschiderea dezbaterilor, și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Având cuvântul pe fondul cauzei, avocat F. pentru petentă, solicită admiterea plângerii formulate, anularea procesului verbal de contravenției și în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului. Se arată faptul că societatea petentă a efectuat demersurile necesare obținerii autorizației de funcționare ceea ce dovedește lipsa pericolului social.
Cu cheltuieli de judecată.
În temeiul dispozițiilor art.394 Noul C.od de Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale, reține următoarele aspecte:
Prin plângerea înregistrată la data de 13.05.2013, sub numărul_, petentul . a contestat în contradictoriu cu intimatul M. IAȘI – DIRECȚIA CONTROL INTERN ȘI MANAGEMENTUL CALITĂȚII prin Primaul Municipiului Iași procesul-verbal nr._/12.04.2013.
Prin plângerea înregistrată la data de 31.05.2013, sub numărul_/245/2013, petentul . a contestat în contradictoriu cu intimatul M. IAȘI – DIRECȚIA CONTROL INTERN ȘI MANAGEMENTUL CALITĂȚII prin Primaul Municipiului Iași procesul-verbal nr._/12.04.2013.
Prin încheierea din 04.09.2013, pronunțată în dosarul numărul_/245/2013 instanța a admis excepția de litispendență și a dispus conexarea dosarului cu numărul de mai sus la dosarul numărul_ .
În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 73 pct. 1 lit. 1 și art. 74 din OG nr. 99/2000, constând în desfășurarea de activități de alimentație publică fără a deține autorizație de funcționare eliberată de Primăria Iași.
La data efectuării controlului era înregistrată la Primăria Iași cererea în vederea obținerii autorizației de funcționare, necesare desfășurării activității, iar la data de 11.04.2013 a fost chemată la Primăria Iași în vederea ridicării autorizației de funcționare.
Apreicază petenta că a efectuat demersurile necesare în vederea obținerii autorizației de funcționare, astfel încât se impune înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
La dosarul cauzei petenta a depus înscrisuri.
În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru.
Au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitate respingerea plângerii contravenționale.
În argumentare a arătat că petenta a fost sancționată contravențional întrucât desfășura activități de alimentație publică fără a deține autorizație de funcționare eliberată de Primăria Iași.
Petenta nu a făcut dovada deținerii autorizației la momentul efectuării controlului și aplicării sancțiunii, astfel încât procesul-verbal este temeinic întocmit. În ceea ce privește sancțiunea aplicată, intimata apreciază că aceasta a fost corect individualizată.
Intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:
Prin procesul-verbal nr._/12.04.2013 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 73 pct. 1 lit. 1 și art. 74 din OG nr. 99/2000, constând în desfășurarea de activități de alimentație publică fără a deține autorizație de funcționare eliberată de Primăria Iași.
Contravenția constă deci în desfășurarea unei activități pentru care este necesară obținerea unei autorizații eliberate de Primăria Iași, fără obținerea prealabilă a acestei autorizații.
În procesul-contravenționa operează simultan două prezumții relative care se neutralizează reciproc, respectiv prezumția de nevinovăție și prezumția legalității și veridicității procesului-verbal.
Revine părților obligația să administreze probe suplimentare pentru a corobora prezumția care acționează favorabil, repsectiv pentru a răsturna prezumția care acționează în defavoarea lor.
În situația în care petentul – contravenient este în imposibilitatea dovedirii propriei nevinovății, iar intimatul nu oferă probe suplimentare privind săvârșirea de către petent a contravenției, va fi aplicată cu prioritate prezumția de nevinovăție.
În prezenta cauză instanța notează că petentul a recunoscut în cuprinsul plângerii contravenționale împrejurarea că desfășura activități de alimentație publică fără a deține autorizație de funcționare eliberată de Primăria Iași. Această recunoaștere a petentului reprezintă de fapt o mărturisire judiciară scrisă care coroborează prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal și răstoarnă prezumția de nevinovăție a petentului.
Pentru existența contravenției este lipsit de relevanță faptul că petentul deținea o autorizație emisă de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, cât timp sancțiunea a fost aplicată pentru neîndeplinirea a cu totul altor obligații legale.
Aceste aspecte poate fi avut în vedere, eventual, în analiza proporționalității sancțiunii.
De asemenea, deși afirmă că a efectuat demersuri în vederea obținerii autorizației de funcționare și că a obținut o asemenea autorizație, petenta nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste această împrejurare.
Și în ipoteza în care ar fi dovedit aspectele susținute în cadrul plângerii contravenționale, existența contravenției nu ar fi fost afectată, atât timp cât la momentul sancționării petenta desfășura efectiv activități de alimentație publică fără a deține autorizația de funcționare eliberată de Primăria Iași.
În raport de argumentele invocate mai sus, instanța constată că fapta reținută în sarcina petentei există și a fost săvârșită de către aceasta.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, având în vederea gradul de pericol social concret al faptei, precum și împrejurarea că petenta obținuse anterior un document emis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor care certifica faptul că aceasta îndeplinea condițiile prevăzute în documente pentru a desfășura activități de alimentație publică, instanța apreciază că sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege corespunde mai bine necesităților de ordin preventiv și sancționator, motiv pentru care va dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 1000 lei cu amenda minimă prevăzută de lege, respectiv 400 lei.
În ceea ce privește cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată, motivat de faptul că nu se poate reține culpa procesuală a acesteia, procesul-verbal contestat fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul ales în Iași, ., în contradictoriu cu intimatul M. IAȘI – DIRECȚIA CONTROL INTERN ȘI MANAGEMENTUL CALITĂȚII prin Primaul Municipiului Iași, cu sediul în Iași, Bld. Ș. cel M. și Sfânt, nr. 11, jud. Iași.
Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 1000 lei cu amenda minimă prevăzută de lege, respectiv 400 lei.
Menține restul dispozițiilor procesului-verbal contestat.
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.09.2013.
Președinte, Grefier,
RED.G.T./TEH .G.T.
4ex/19.11.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Hotărâre din 28-06-2013,... → |
---|