Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 38063/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 21 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - E. A.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. ON E. R. SA, în contradictoriu cu pârâtul A. S., având ca obiect ,,pretenții˝.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra excepției lipsei calități procesuale pasive a pârâtului și asupra fondul cauzei au avut loc în ședință publică din data de 14.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 21.10.2013, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.

INSTANȚA,

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ /12.12.2012, reclamanta S.C. E.ON E. R. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. S. I. obligarea acestuia la plata sumei totale de 31.389,06 lei, compusă din c/v energie electrică neachitată, în sumă de 28.114,39 lei și penalități de întârziere de 2846,61 lei, precum și din c/v taxei de deconectare de 428,06 lei. Totodată, a solicitat reclamanta obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

Motivând-o în fapt, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul un contract de furnizare a energiei electrice, pe perioadă nedeterminată, în temeiul căruia s-a obligat să livreze energie electrică în mod continuu la locul de consum iar acesta, în calitate de consumator, s-a angajat să achite prețul serviciului integral și la termen.

Precizează reclamanta că a emis facturi fiscale în vederea încasării contravalorii energiei electrice furnizate, ce nu au fost achitate la termenele de scadență începand cu 12.12.2011 de parat, acumulandu-se suma de 28.114,39 lei cu titlu de c/v preț restant, la care s-au adăugat penalitățile de întârziere în cuantum de 2846,61 lei, calculate în baza disp. Art.152 lit.e din HG nr.1007/2004 și clauzelor contractuale, procedandu-se și la deconectarea sa de la furnizare, serviciu a cărui contravaloare, în sumă de 428,06 lei, îi este de asemenea imputabilă paratului .

A mai arătat reclamanta că a fost îndeplinită procedura prevăzută de art.720¹ C. proc. Civ. prin emiterea adresei nr._/07.11.2012, fără ca paratul să se prezinte la data stabilită în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.

În drept reclamanta a invocat disp. Cod civil, Hotărarea nr.1007/25.06.2004, Decizia ANRE nr.57/1999, Ordinul ANRE nr.5/2003, art.720 indice 1 C.p.c, contract furnizare energie, art.112 C.p.c, cod comercial.

Odată cu prezenta cerere reclamanta a depus în copii înscrisuri (f.6-68).

Legal citat paratul A. S. I. a formulat și depus întampinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii motivate, în primul rand, de lipsa calității sale procesuale pasive, întrucat proprietarii imobilului începand cu data de 15.06.2011 sunt numiții Cuna V. și Cuna N., în baza contractului de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 1796/2011.

A mai arătat paratul că debitul datează din perioada ulterioară lui 12 decembrie 2012, cu mențiunea că, imediat după vanzarea imobilului, împreună cu proprietarii, a efectuat citirea contorulu și a achitat, la sediul reclamantei, contravalaorea la zi a energiei furnizate, în sumă de aproximativ 500,00 lei, după cum rezultă din chitanța liberatorie .

În legătură cu fondul pretențiilor a precizat paratul că nu a mai folosit imobilul după 15.06.2011, mai ales că noii proprietari au intrat în stăpanirea în fapt și drept a acestuia la data autentificării contractului, la care s-a și plătit dealtfel integral prețul și aveau obligația de a se prezenta la sediul E.ON E. SA pentru încheierea unui nou contract cu aceștia.

Sub nr. de înregistrare_/08.05.2013 reclamanta a depus răspuns la întampinare, prin care s-a referit și la excepția invocată de parat (f.85-88).

La solicitarea instanței în vederea soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive paratul a depus la dosar contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 1796/15.06.2011 de BNP I. P. - Iași (f.100-103).

La teremnul din 14.10.2013 instanța a pus în discuție atat excepția lipsei calității procesuale pasive cat și fondul pretențiilor deduse judecății, în condițiile în care nu a fost solicitată administrarea altor probe în afara înscrisurilor aflate la dosar.

Analizand cu prioritate excepția raportat la disp. art.137 C.p.c instanța o va respinge ca neantemeiată, din următoarele considerente:

În analiza condițiilor de exercitare a acțiunii civile existența calității procesuale, alături de cea a interesului și capacității procesuale trebuie să rezulte în mod neândoielnic, derivând pentru reclamant din calitatea de titular al dreptului subiectiv încălcat sau al interesului ocrotit, iar pentru pârât din calitatea de titular al obligației corelative acelui drept sau interes.

În speță contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate, avand nr._ 2/09.02.2009 încheiat cu paratul, prevede la art 33 alin.2 faptul că rezilierea contractului din inițiativa consumatorului înaintea expirării acestuia se face cu anunțarea prealabilă, în scris, a furnizorului, în termen de 30 de zile calendaristice, în caz contrar el fiind urmărit pentru plata energiei electrice consumate pană la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice cu un eventual nou consumator.

În același timp, potrivit art.212 alin.1 lit.b din HG nr.1007/2004 constituie contravenție nesolicitarea de cãtre consumator a rezilierii contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu furnizorul, în termen de 6 luni de la data când acesta nu mai este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept în baza cãruia a fost încheiat acest contract, ceea ce semnifică obligația imperativă instituită în sarcina acestuia, de a anunța înstrăinarea imobilului către alte persoane societății furnizoare.

Astfel, este adevărat că paratul a înstrăinat imobilul de la locul de consum către numiții C. V. și C. N., după cum atestă contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 1796/15.06.2011, însă cum A. S. - I. nu a dovedit faptul că și-a îndeplinit obligația de a anunța reclamanta despre faptul că nu mai este proprietar al imobilului pentru a rezilia contractul de furnizare energie electrică, el are calitate procesuală pasivă, cat timp este consummator, conform acestuia.

Referitor la pretențiile concrete ale reclamantei contractul nr._ 2/09.02.2009 încheiat pe perioadă nedeterminată, cu caracter sinalagmatic, obliga reclamanta să furnizeze energie electrică la locul de consum iar pârâtul să achite contravaloarea serviciilor prestate, la fiecare termen de scadență (art.11 lit.a).

Astfel, instanța reține faptul că reclamanta a furnizat pârâtului energie electrică, fără ca acesta să achite contravaloarea următoarelor facturi fiscale: nr._/30.11.2011, nr._/30.11.2011, nr._/30.11. 2011, nr._/27.12.2011, nr._/31.01.2012, nr._ 852/23.02.2012, nr._/27.03.2012, nr._/30.04.2012, nr._/25.05.2012, nr._/30.06.2012, nr._/ 23.07.2012, nr._/31.10.2012, acumulandu-se un debit restant în sumă de 28.114,39 lei, la care au fost aplicate penalități pentru fiecare zi de întârziere, conform clauzelor contractuale (art.14.alin.3 lit.a), egale cu cele percepute pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, ce însumează 2846,61 lei, după cum reiese din calculul depus la dosar (f.8).

În contextul în care între părți s-au născut așadar raporturi contractuale a fost dovedită prin probatoriul administrat în cauză existența obligației de plată în sarcina pârâtului, în ceea ce privește contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă, iar nedovedirea stingerii obligației prin faptul plății sau prin altă modalitate de stingere prevăzută de lege constituie o încălcare a principiilor de drept enunțate de art. 969(1) și art.970 (1) cod civil (actual art.1170 și 1270 N.C.C.), ce privesc obligativitatea contractului în raporturile dintre părți și executarea cu bună credință a clauzelor acestuia.

Pentru considerentele arătate instanța va admite acțiunea, obligând paratul la plata prețului restant al energiei electrice în sumă de 28.114,39 lei, a sumei de 2846,61 lei cu titlu de penalități de întârziere dar și a sumei de 428,06 lei reprezentand c/v taxă deconectare ce se impune a fi recuperată tot de la acesta, fiind generate de culpa sa contractuală.

Văzând dispozițiile art.274 C. proc. Civ instanța va obliga pârâtul să achite și suma de 1871,56 lei, reprezentând contravaloare taxă de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă, cu respingerea, în același timp a solicitării formulată de A. S.-I. de acordare a unor asemenea cheltuieli, ca neantemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. S.-I..

Admite cererea reclamantei E. ON E. R. S.A., cu sediul procesual ales în Iași, .. 4 bis, jud.Iași în contradictoriu cu pârâtul A. S.-I., cu domiciliul în ., jud.Iași.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume:

- 28.114,39 lei c/v preț restant energie electrică ;

- 2846,61 lei c/v penalități de întârziere;

- 428,06 lei c/v taxă deconectare.

Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 1871,56 lei, reprezentând c/v taxă de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2013.

Președinte, Grefier,

C.C. E.A.

Red. Pr.C.C.

4 ex./08.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI