Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 11089/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 10 Octombrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. Ș.

Grefier O. B.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent S. C. R. și pe intimat I. IAȘI-S.R., având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 07.10. 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Prin plângerea formulată, petentul S. C. R. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. Iași – S.R. anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 01.04.2013 și în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, invocând esențialmente, următoarele motive:

La data de 01.04.2013, ora 16:00, a fost oprit de un echipaj de poliție și a fost sancționat contravențional cu suma de 675 lei în baza disp. art. 108/1/d/3 și art. 108 alin. 1 din OUG 195/2002.

Organele de poliție au reținut în procesul verbal că în timp ce conducea autoturismul VW Golf cu nr. Tx6254XM în dreptul localității P. Iloaiei, ar fi depășit viteza legală cu 42 km/h p, că vorbea la telefonul mobil și că nu avea luminile de întâlnire aprinse.

Precizează că nici una din faptele reținute în sarcina sa nu este reală. Solicită anularea procesului verbal deoarece nici una din faptele menționate în cuprinsul acestui act nu este reală.

În dovedire, petentul a solicitat proba video, înscrisuri și martori.

Intimatul a arătat că fapta a fosta constatată în mod direct de agent și fiind și înregistrată și a depus în dovedirea raportul agentului constatator, atestatul operatorului radar, CD, buletin de verificare metrologică și fotografii, solicitând respingerea plângerii.

Analizând plângerea prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor generale și speciale ce guvernează materia dedusă judecății, prezenta instanță apreciază:

• Este de esența probațiunii judiciare contravenționale, faptul că procesul-verbal se bucură – în conținutul său – de prezumția legalității relativă de autenticitate și veridicitate, petentul având recunoscută prerogativa de a contradovedi constatările de fapt sau/și de drept reținute.

• În speță, prin raportul agentului constatator coroborat cu conținutul procesului-verbal atacat și cu înregistrarea video s-a reținut că petentul a circulat cu viteza de 92 km/h pe drumul cu limitare la 50km/h, în timp ce vorbea la telefonul mobil.

• Conținutul de veridicitate al procesului-verbal nu a fost contradovedit de petent cu nici un mijloc de probă pertinent și concludent, astfel încât prezumția veridicității nu a fost înfrântă și continuă să funcționeze în sensul valabilității sale privitor la temeinicia și legalitatea procesului-verbal.

Pentru aceste considerente, plângerea va fi respinsă ca fiind nefondată, cu efectul subsecvent al obligării petentului la plata cheltuielilor de judecată către stat de 100 lei, potrivit disp. art. 36 alin. 2 din OG 2/2001 introdus de pct. 6 al art. 41 din Lg. 73/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S. C. R. domiciliat în . în contradictoriu cu intimatul I. Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/01.04.2013.

Obligă petentul să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către Statul Român.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.10.2013.

Președinte, Pentru Grefier, aflat în CM

semnează Grefierul Șef al Secției civile,

Redactat B.Ș.

teh. 4ex. I.L. – 17.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI