Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 40593/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 06 Septembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier A. - M. P.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimata P. M. IAȘI - SERVICIUL CONTROL INTERN, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.12.2011 petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata P. M. Iași anularea proceselor verbale nr._/24.11.2011, nr._/25.11.2011, nr._/28.11.2011.

În motivarea cererii, petenta a arătat că deține un număr mare de puncte de lucru și pentru fiecare în parte a depus documentația necesară în vederea obținerii autorizației, dar că intimata a refuzat să o emită, impunându-i o . taxe pe care aceasta le apreciază ca fiind abuzive.

De asemenea petenta a invocat excepția de nelegalitate a art. 4 din HCL nr. 480/29.11.2007 emisă de Consiliul Local al mun. Iași, text de lege în baza căruia au fost aplicate sancțiunile contravenționale.

Intimata, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată și menținerea proceselor-verbal, ca fiind legale și temeinice.

În motivare, a arătat că petenta a desfășurat activități de alimentație publică fără a deține autorizație de funcționare eliberată de P. mun. Iași, încălcând astfel dispozițiile Hotărârii Consiliului Local Iași nr. 480/2007.

Prin încheierea din data de 15.02.2012 instanța a admis cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ în vederea soluționării excepției de nelegalitate și a suspendat judecarea plângerii ce face obiectul prezentei cauze până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Prin sentința nr. 502/2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de către reclamantă cu privire la art. 4 din HCL Iași nr. 480/2007.

Prin încheierea de ședință din data de 05.09.2013 instanța a dispus repunerea cauzei pe rol.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele

Prin procesele-verbale nr._/24.11.2011, nr._/25.11.2011, nr._/28.11.2011 petenta a fost sancționată cu amenzi contravenționale cuprinse între 1500 lei și 2000 lei. Agenții constatatori au reținut faptul că petenta a desfășurat activități de alimentație publică fără a deține autorizație de funcționare eliberată de P. mun. Iași, încălcând astfel dispozițiile Hotărârii Consiliului Local Iași nr. 480/2007.

Amenzile contravenționale au fost aplicate în temeiul art. 6 din HCL Iași nr. 120/2007, astfel cum a fost modificat prin HCL Iași nr. 480/2007.

Prin sentința nr. 502/2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de către reclamantă cu privire la art. 4 din HCL Iași nr. 480/2007, text de lege care instituie limitele amenzii contravenționale ce se poate aplica pentru încălcarea dispozițiilor art. 6 din HCL Iași nr. 120/2007.

Conform art. 34 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța va verifica îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.

Examinând procesele-verbale atacate instanța constată că sancțiunile contravenționale au fost aplicate în temeiul art. 6 din HCL Iași nr. 120/2007, astfel cum a fost modificat prin art. 4 din HCL Iași nr. 480/2007, text de lege constatat nelegal prin sentința nr. 502/2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, irevocabilă.

Instanța reține că procesele-verbale de constatare a contravenției sunt lovite de nulitate absolută, întrucât agentul constatator a aplicat petentei sancțiunile contravenționale în baza unui text de lege constatat ca fiind nelegal.

În aceste condiții, instanța apreciază că procesele-verbale atacate sunt nelegale, fiind încheiate cu încălcarea normelor imperative prevăzute de OG nr. 2/2001, sancțiunea care se impune în acest caz fiind cea a anulării acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta . cu sediul proc. ales LA C.. AV. M. S., ., ., ., jud. Iași în contradictoriu cu intimata P. M. IAȘI - SERVICIUL CONTROL INTERN IAȘI, cu sediul în Iași.

Anulează procesele verbale nr._/24.11.2011, nr._/25.11.2011, nr._/28.11.2011 emise de intimată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.09.2013.

Președinte, Grefier,

M. C. P. A.-M.

Red. și dact. 4 ex /06.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria IAŞI