Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 25600/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică de la 17 Decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. T.
GREFIER: M. P. - H.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile privind pe petentul M. T. în contradictoriu cu intimatul M.A.I. - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI - SECȚIA 6 POLIȚIE, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 10.12.2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi 17.12.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
I N S TA N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.08.2013, sub dosar nr._, petentul M. T. a solicitat instanței, în contradictoriu cu POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI – SECȚIA 6 POLIȚIE, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29.07.2013, ca nelegal și netemeinic.
În motivarea plângerii, petentul a învederat instanței că actul sancționator fost întocmit la data de 29.07.2013, în timp ce presupusa faptă a fost săvârșită la data de 18.06.2013, fapt ce atestă faptul că agentul constatator nu a constatat direct fapta, iar legea îl obligă pe acesta să procedeze la întocmirea actului sancționator odată cu constatarea faptei, astfel că sunt încălcate dispozițiile art. 15 și art. 16 din OG nr. 2/2001. În ceea ce vizează netemeinicia procesului verbal contestat, petentul a menționat că la data de 18.06.2013, ora 17.00, acesta nu se afla la domiciliu, programul său de lucru finalizându-se mult mai târziu.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În susținerea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorul C. Ș., precum și proba cu înscrisuri, fiind anexate, în copie certificată, procesul-verbal . nr._/29.07.2013.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei (f. 16), în conformitate cu dispozițiile art. 19 din OUG nr. 80/2013.
La data de 31.10.2013, intimata POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI – SECȚIA 6 POLIȚIE, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic.
În motivare, a arătat că petentul a fost sancționat pentru contravenția prevăzută de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, la data de 18.06.2013, în timp ce se afla la domiciliul său din mun. Iași, ., județul Iași, a aruncat asupra unor persoane cu substanțe iritant-lacrimogene, fără însă a produce vătămări corporale.
În drept, au fost invocate dispozițiile 148, art. 205, art. 315 NCPC, OG nr. 2/2001, Legea nr. 61/1991.
În probațiune, a solicitat proba testimonială cu martorul asistent C. Ș. C., precum și proba cu înscrisuri, fiind anexate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, raport nr._/29.07.2013, declarație I. M. N. L., declarație M. T., declarație M. T..
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 14.11.2013, petentul a menționat că se află în proces de partaj succesoral cu numita M. T. și M. I. C., aspect ce a condus la existența unei situații conflictuale între părți. De asemenea, menționează că însuși organul de cercetare reține doar simpla bănuială că acesta ar fi dat cu o substanță lacrimogenă, însă din înregistrarea anexată rezultă că M. T. înfunda canalul invocat în declarații.
În dovedirea susținerilor din cuprinsul răspunsului la întâmpinare, petentul a anexat înscrisuri, respectiv un certificat medico-legal din data de 12 ianuarie 2006, planșă foto.
La termenul din data de 10.12.2013, instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/ 29.07.2013, petentul M. T. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, reținându-se că la data de 18.06.2013, ora 17.00, pe . din mun. Iași, în timp ce se afla la domiciliul său, a aruncat asupra mamei sale M. T. și asupra nepotului său M. I. M., cu substanțe iritant lacrimogene, fără să se producă vătămări corporale, fapta descrisă constituind contravenție conform art. 3 pct. 4 din Legea nr. 61/1991.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost încheiat în absența petentului, aspect confirmat de martorul-asistent C. Ș. C..
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Susținerile petentului cu privire la sancționarea tardivă a acestuia, întrucât pretinsa faptă a avut loc la data de 18.06.2013, iar sancționarea a avut loc la data de 29.07.2013, nu pot fi reținute de către instanță, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, ”aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”, text ce conferă organului constatator posibilitatea aplicării sancțiunii în termen de 6 luni de la data constatării acesteia. M. mult, prin raportare la natura faptei reținute în sarcina petentului, sancționarea acestuia presupunea efectuarea de demersuri în vederea stabilirii neechivoce a vinovăției acestuia în săvârșirea contravenției, aspecte ce comportă trecerea unei perioade de timp într-un atare sens.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și sub condiția confirmării de către instanță în urma probelor administrate în contradictoriu.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, par. 28, Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, par. 113, 23 iulie 2002). Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Recent Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza N. G. contra României, 03 aprilie 2012, s-a pronunțat chiar cu privire la contestarea unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții în domeniul asigurării ordinii și liniștii publice și a apreciat că procedura de contestare a acestuia intră în sfera de aplicare a art. 6 CEDO sub aspect penal, fiind pe deplin aplicabile garanțiile prevăzute de acest articol, inclusiv prezumția de nevinovăție. În cauza menționată, Curtea europeană a reținut că nu exista niciun element care să dovedească faptul că instanțele naționale ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăția reclamantei. Dacă este cert că instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. Curtea a reținut că reclamanta s-a limitat să depună la dosar, drept probe, înscrisuri, fără a administra alte probe, respectiv proba testimonială, posibilitate oferită de lege.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.07.2013 reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată direct de către agentul constatator, instanța apreciază că faptele reținute de acesta sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Această prezumție este relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Prin urmare, simpla negare în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu sunt aduse probe ori nu se invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută. În acest sens, instanța reține că petentul s-a rezumat la o simplă negare a situației de fapt expuse în cuprinsul actului sancționator, proba testimonială propusă de către acesta, cu martorul asistent C. Ș. C. nefiind aptă să aducă lămuriri asupra situației de fapt reținute în sarcina sa.
Potrivit art. 3 pct. 4 din Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, constituie contravenție aruncarea asupra unei persoane, construcții sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanțe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrității corporale sau sănătății, ori pagube materiale, iar din probele administrate în dosar, instanța apreciază că în mod corect agentul constatator a reținut că petentul a aruncat cu substanțe iritant-lacrimogene asupra numitei M. T. și M. M., fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 61/1991.
Concluzia anterior menționată se desprinde din coroborarea materialului probatoriu administrat în cauză, cu precădere din declarațiile anexate la filele 20-24 ale dosarului cauzei, din cuprinsul cărora rezultă neechivoc faptul că în după-amiaza zilei de 18.06.2013, în jurul orelor 17.00, între petent și numita M. T. a avut loc un conflict determinat de înfundarea unei rigole, schimbul de replici finalizându-se cu aruncarea, de către petent, a unor substanțe iritant-lacrimogene spre aceasta din urmă și minorul I. M. M..
Din considerentele arătate, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29.07.2013 reprezintă un mijloc de probă și că petentul, deși a contestat situația de fapt reținută de agentul constatator, nu a dovedit netemeinicia observațiilor acestuia sau inexactitatea acestora și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat, totodată, că dispozițiile Legii nr. 61/ 1991 au scop garantarea siguranței publice, apărarea ordinii și prevenirea faptelor ilicite, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora. Totodată, instanța reține faptul că reprezintă obligația cetățenilor respectarea regulilor de conviețuire socială, astfel încât să nu existe neînțelegeri și să găsească mijloace și metode de conviețuire, sancțiunile intervenind în momentul în care aceste reguli sunt grav încălcate, iar cetățenii manifestă dezinteres față de respectarea lor.
Față de individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată în cuantum de 500 lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.07.2013 este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea contravențională în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. T., cu domiciliul în Iași, ., județul Iași, având CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat B. G., situat în Iași, ALDO OFFICE CENTER, .. 4, . 5, . 6, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI – SECȚIA 6 POLIȚIE, cu sediul în Iași, .. 6, județul Iași, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29.07.2013.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29.07.2013.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
T. I. P. - H. M.
Red./Tehnored./T.I.
4 ex./06.02.2014
| ← Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 28-11-2013,... | Pretenţii. Hotărâre din 29-11-2013, Judecătoria IAŞI → |
|---|
