Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 14705/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2013

Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

Grefier I. A. C.-C.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . REPREZENTANT LEGAL I. A. și pe pârât I. L., pârât I. E. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În vederea prezentării părților, instanța lasă cauza la a doua strigare a cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Verificând competența generală, materială și teritorială, în temeiul art.94 alin 1 lit j N.C.pr.civ. coroborat cu art. 107 N.C.pr.civ, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Constatând că proba cu înscrisuri, solicitată de către reclamantă, este admisibilă, potrivit legii, putând duce la soluționarea procesului în temeiul art. 255 N.C.pr.civ. instanța încuviințează administrarea probei cu înscrisuri.

Având în vedere că pârâții nu au depus întâmpinare în termenul legal, instanța constată că pârâții sunt decăzuți din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

În temeiul art. 244 N.C.pr.civ și art. 392 N .C.pr.civ, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

În temeiul art. 394 N.C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de fata:

P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamanta . solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtii I. L. si I. E.-D. să dispună obligarea acestora la plata sumei de 516,49 lei cu titlu de preț neachitat iar suma de 108,20 lei cu titlu de penalități, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtii un contract de prestări servicii salubritate iar acestia nu și-au respectat obligația principală, de a achita contravaloarea serviciilor prestate, constând în colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor menajere, acumulând astfel pentru perioada 08._ un debit restant în sumă de 516,49 lei.

De asemenea, reclamanta a precizat că în conformitate cu prevederile art.5 pct.4 din contractul de prestări servicii, pentru neplata facturilor la scadență au fost calculate penalități de întârziere, însumând 108,20 lei pentru aceeași perioadă, coeficientul aplicat fiind de 0,10%, 0,05% respectiv 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, egal cu cel datorat pentru neplata obligațiilor bugetare, conform disp. lg.2010/2005, OUG nr. 39/2010 respectiv OUG nr.88/2010.

Reclamanta a mai precizat că a încercat solutionarea litigiului pe calea medierii, pârâtii refuzand sa se prezinte in fata mediatorului in vederea solutionarii pe cale amiabila a litigiului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1516 C. civ.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie certificata.

Pârâtii nu au formulat întâmpinare fiind astfel decazuti din dreptul de a propune probe si invoca exceptii.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța constată următoarele:

În fapt, între părți, prin încheierea contractului de prestări servicii salubritate nr._/14.04.2004, pe perioadă nedeterminată, s-au stabilit raporturi contractuale, generând obligații reciproce pentru acestea. Astfel, în schimbul obligației reclamantei de a colecta, transporta și depozita reziduurile menajere, pârâtii urmau să achite contravaloarea serviciilor prestate la scadență fiecărei facturi emise de către S.C. S. SA.

De asemenea, potrivit art. 5 pct. 4 din contract s-a stabilit că întârzierea în achitarea facturilor atrage perceperea unor majorări egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat, fiind aplicat de reclamantă un procent de 0,10%, 0,05% respectiv de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere în perioada 06.2010 – 12.2012.

F. de data incheierii contractului de prestari servicii, in temeiul disp. art.6 alin.2 NCC, instanta constata aplicabile in cauza prevederile VCC.

Din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar cu atitudinea procesuală a pârâtilor instanța apreciază că acestia, deși au beneficiat de prestarea serviciilor de salubritate nu și-au îndeplinit obligația contractuală de plată a contravalorii lor, cu încălcarea principiilor de drept instituite de art.969 și 970 C.C, acumulând un debit restant în sumă de 516,49 lei, cu titlu de c/v preț, pentru perioada 08.2010–12.2012, la care se adaugă penalități pentru aceeași perioadă, acumulându-se cu acest titlu suma de 108,20 lei, sume cu privire la care instanța, având în vedere disp. art.1073 C.civ, incident la data încheierii contractului și aplicabil în speță, va admite cererea, obligând pârâtii să le achite reclamantei.

În temeiul art. 274 C.pr.civ, și, având în vedere chitanțele de plată ale taxei de timbru precum și timbrul judiciar aplicat, instanța va obliga pârâtii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate cu acest titlu dar va respinge cheltuielile generate de procedura de informare a avantajelor medierii dat fiind ca aceasta procedura este gratuita iar sumele achitate de reclamanta in acest scop nu pot fi puse in sarcina paratilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. S. S.A., cu sediul în Iași, în ., în contradictoriu cu pârâții I. L. și I. E.-D., cu domiciliul în Iași, . nr.40, ., .> Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 516,49 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate aferente perioadei: 08._ și suma de 108,20 lei, penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.

Obligă pârâții să plătească reclamantei 62,50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.11.2013.

Președinte, Grefier,

Red/tehn. TMG

5EX/10.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI