Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 22-12-2014, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 15469/245/2014

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Publică din data de 22 decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.

Grefier: S. M. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. IAȘI SA în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI PT 3 A. PENTRU ., cod client_ având ca obiect pretenții-acțiune în răspundere contractuală.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 15.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.12.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_ din 05.05.2014, reclamanta .. IAȘI S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei ASOCIAȚIA DE LOCATARI PT 3 A. PENTRU ., cod client_ la plata sumei de 9186,45 lei cu titlu de contravaloare a energiei termice furnizate și facturată în perioada 01._,_,57 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 11._ și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că în baza relațiilor contractuale stabilite cu pârâta, respectiv în baza contractului de furnizare a energiei termice nr.95/15.06.1995, a furnizat energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră, pentru care a emis facturi fiscale care nu au fost achitate de pârâtă la termenul de scadență stabilit; reclamanta a mai arătat că pentru neachitarea la termen a sumelor datorate, a calculat penalități de întârziere.

Reclamanta a mai arătat că deși a încercat stingerea diferendului pe cale amiabilă, pârâta nu a dat curs invitației.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art.194 Cod procedură civilă, art.1169, art. 1270, art.1516 alin.1 Cod civil, Legea nr.325/2006, Ordinul ANRSC nr.483/2008.

În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus în copie certificată proces verbal de mediere din 04.04.2014 și invitații aferente filele 5-8, somație de conciliere directă din 22.05.2012 fila 9, anexa II la procesul verbal de conciliere directă din 26.06.2012 fila 10, delegație pârâtă fila 11, anexa II la proces verbal de conciliere directă din 07.12.2004 fila 12, contract de furnizare a energiei termice nr.95/15.06.1995 filele 13-16, sentința civilă nr.461/2014 pronunțată de Tribunalul Iași-Secția a II-a civilă-faliment în dosarul nr._ filele 17-18, componență sold clienți la 31.01.2014 filele 19-38, facturi fiscale de agent termic aferente perioadei 01._ filele 39-48, facturi fiscale cu titlu de penalități aferent perioadei 06._ filele 49-94.

Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru în acord cu prevederile art.77 din Legea 85/2006.

În temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În cauză, s-a realizat regularizarea acțiunii în acord cu prevederile art.200 Cod procedură civilă în care reclamanta nu a depus precizările solicitate.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare în termenul legal pentru a-și preciza poziția procesuală și nu s-a prezentat în fața instanței.

Prin serviciul registratură de la data de 13.11.2014 reclamanta a depus la dosarul cauzei, ca urmare a dispoziției instanței, un tabel de calcul detaliat al penalităților aferent perioadei 09._ filele 109-121 și facturi fiscale de agent termic aferente perioadei 11._.

La termenul din 15.12 2014, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru debitele pentru care termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit anterior introducerii acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, numita . calitate de furnizor, și pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI PT 3 A. PENTRU ._, în calitate de consumator, au încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr.95/15.06.1995 având ca obiect furnizarea energiei termice la locul de consum solicitat de consumator, astfel cum rezultă din contractul de furnizare a energiei termice nr.95/15.06.1995 filele 13-16.

În schimbul serviciilor prestate, pârâta și-a asumat obligația de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor, potrivit art.13.a din contractul de furnizare a energiei termice nr.95/15.06.1995 filele 13-16.

Potrivit art.9.3 din contractul de furnizare a energiei termice nr.95/15.06.1995, neachitarea facturii în termen de 30 zile de la data înregistrării acesteia va conduce la perceperea penalităților de întârziere, începând cu ziua a 31-a, până la achitarea efectivă.

Conform art.18 alin 1 din Ordinul ANRSC 483/2008, termenul de plată al facturilor este de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturii.

Potrivit art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere începând cu prima zi după data scadenței, penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

La data de 11.03.2014, reclamanta a intrat sub incidența Legii privind procedura insolvenței, fiind numit în calitate de lichidator administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, astfel cum rezultă din sentința civilă nr.461/2014 pronunțată de Tribunalul Iași-Secția a II-a civilă-faliment în dosarul nr._ filele 26-27.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru debitele pentru care termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit anterior introducerii acțiunii, excepție invocată de instanță din oficiu la termenul din 15.12.2014, excepție de fond, absolută și peremptorie, instanța urmează a se pronunța asupra acesteia cu prioritate în acord cu prevederile art.248 Cod procedură civilă, pe care o va admite pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

În fapt, în temeiul contractului au fost emise facturile fiscale cu titlu de debit restant aferente perioadei 01._; la suma neachitată de către pârâtă au fost calculate penalități de întârziere aferente perioadei 11._, astfel cum rezultă din componență sold clienți la 31.01.2014 filele 19-38, facturi fiscale de agent termic aferente perioadei 01._ filele 39-48, facturi fiscale cu titlu de penalități aferent perioadei 06._ filele 49-94, facturi fiscale de agent termic aferente perioadei 11._.

La data de 05.05.2014 a fost formulată acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.

În ceea ce privește legea aplicabilă prezentului litigiu, văzând dispozițiile art.6 din Noul Cod Civil, potrivit cărora actele juridice încheiate sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele în vigoare la data încheierii sau după caz producerii lor, legea aplicabilă în cauza de față, având în vedere data încheierii contractelor de furnizare a serviciilor, este dată de dispozițiile vechiului cod civil 1864.

Potrivit art.6 alin.4 din Noul cod civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi, sunt în întregime suspuse dispozițiilor legale care le-au instituit, litigiul fiind supus prevederilor Decretului nr.167/1958 prin raportare la data încheierii contractelor de furnizare a serviciilor.

Potrivit art.1 din Decretul privitor la prescripția extinctivă nr.167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii; termenul de prescripție fiind unul de 3 ani în acord cu prevederile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.

Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, legea făcând distincție între prescripția dreptului material la acțiune, ceea ce înseamnă existența posibilității de a apela la forța coercitivă a statului într-un anumit termen pentru a-l obliga pe debitorul obligației la o anumită prestație, și prescripția dreptului de a solicita executarea silită, ceea ce înseamnă existența unui termen defipt de lege în care creditorul obligației poate solicită punerea în executare a unui titlu executoriu în contra debitorului.

Potrivit art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent, iar potrivit art. 16 alin.1 lit.c din Decretul nr.167/1958, printr-un act începător de executare.

În privința penalităților de întârziere, se observă că acestea curg zi cu zi, începând cu data scadenței debitului principal, stingându-se fiecare prin prescripții separate de cea a debitului principal, după 3 ani de la data nașterii lor, cel mai târziu la data prescrierii dreptului la acțiune privind debitul principal (art.1 al.2, art.3, art.12 din Decretul 167/1958). De asemenea, plata debitului principal în cursul termenul de 3 ani valorează recunoaștere și determină întreruperea prescripției și curgerea unui nou termen de prescripție în privința penalităților.

Față de data scadenței fiecărui debit principal, a plăților efectuate și a modalității de imputare a plăților efectuate, instanța observă că ultima factură al cărui termen de scadență se înscrie în termenul general de prescripție de 3 ani anterior introducerii acțiunii aplicabil în prezenta cauză este cea emisă la 31.12.2010, scadentă la 28.01.2011 (factura U-_), facturile emise ulterior înscriindu-se în termenul general de prescripție de 3 ani, mai puțin facturile fiscale nr.U620999 din 28.02.2011 scadentă la 04.04.2011 și nr.U635034 din 02.05.2011 scadentă la data de 31.03.2011, astfel cum rezultă din componență sold clienți la 31.01.2014 filele 19-38, tabel de calcul detaliat al penalităților aferent perioadei 09._ filele 109-121; cu alte cuvinte, dreptul de a solicita obligarea pârâtei la plata contravalorii facturilor de agent termic emise anterior datei de 31.10.2011 și la plata contravalorii facturilor de agent termic nr.U620999 din 28.02.2011 scadentă la 04.04.2011 și nr.U635034 din 02.05.2011 scadentă la data de 31.03.201, apar ca fiind prescrise, excepție făcând debitele care au făcut obiectul anexei II la procesul verbal de conciliere directă din 26.06.2012 fila 10.

Față de data introducerii acțiunii și data scadenței debitelor principale, penalitățile facturate pentru debitele acumulate în perioada 11._, puteau fi solicitate fiecare în parte într-un termen de 3 ani de la data nașterii lor, cel mai târziu în 3 ani de la data scadenței debitului principal aferent (stingându-se automat odată cu stingerea debitului principal), sub sancțiunea stingerii dreptului material la acțiune. Or, reținând că debitele scadente anterior datei de 28.01.2011 și debitele aferente facturilor fiscale nr.U620999 din 28.02.2011 scadentă la 04.04.2011 și nr.U635034 din 02.05.2011 scadentă la data de 31.03.2011, sunt prescrise, instanța conchide că aceeași sancțiune este aplicabilă și penalităților aferente acestora.

Cu toate acestea, studiind somație conciliere directă din 22.05.2012 fila 9, anexa II la procesul verbal de conciliere directă din 26.06.2012 fila 10, delegație pârâtă fila 11, se reține că asociația pârâtă, reprezentată prin administrator cu delegație specială a recunoscut existența unei sume restante la data de 26.06.2012, reprezentând contravaloare energie termică și penalități de întârziere, în valoare de_,72 lei din care 9286,45 lei debit restant și_,27 lei penalități. S-a prevăzut expres faptul că: în urma discuțiilor purtate și a verificării documentației suma de_,72 lei va fi achitată eșalonat, în rate lunare în funcție de încasări. Acordul a fost semnat de ambele părți, delegația de reprezentare purtând ștampila Asociației și fiind indicată calitatea reprezentantului, . de buletin și numele în clar. S-a atașat și adresa de convocare a asociației la discuții.

Astfel, procesul verbal de recunoaștere și manifestare acord constituie în esență o novație, în sensul convenției prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuind-o cu una nouă. Novația presupune ( conform art. 1129 Cod civil 1864) îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei obligații valabile, nașterea unei obligații valabile, existența unui element nou ( „ aliquid novi”) față de vechea obligație, precum și intenția expresă de a nova. Referitor la îndeplinirea acestor condiții, instanța reține că în ceea ce privește o datorie pentru care s-ar fi împlinit termenul de prescripție, înțelegerea părților cu privire la plata eșalonată a datoriei reprezintă o transformare a acesteia dintr-o obligație civilă imperfectă ( care nu mai beneficiază de forța coercitivă a statului) într-o obligație civilă perfectă, care se naște valabil, la data încheierii acordului. Astfel, primele 3 condiții enunțate sunt îndeplinite. Elementul de noutate este reprezentat chiar de protecția forței coercitive a statului pentru noua obligație asumată voluntar de debitor, recunoașterea sa fiind dublată și de o asumare a obligației de plată eșalonată. Cu privire la intenția de a nova ea este expres enunțată în acord, neexistând termeni vagi sau echivoci în ceea ce privește mecanismul utilizat.

Așadar, în raport de data scadenței facturilor fiscale de agent termic aferente perioadei 30.11._11, în raport de data achitării debitelor restante aferente fiecăreia dintre aceste facturi și a imputației plăților efectuate, astfel cum rezultă din tabel de calcul detaliat al penalităților aferent perioadei 11._ filele 109-121, în raport de somație conciliere directă din 22.05.2012 fila 9, anexa II la procesul verbal de conciliere directă din 26.06.2012 fila 10 și în raport de data introducerii acțiunii, instanța reține ca fiind prescrise penalitățile calculate asupra facturilor de agent termic emise în perioada 30.11._10 și penalitățile calculate asupra facturilor fiscale nr.U620999 din 28.02.2011 scadentă la 04.04.2011 și nr.U635034 din 02.05.2011 scadentă la data de 31.03.2011, mai puțin cele care au făcut obiectul anexei II la procesul verbal de conciliere directă din 26.06.2012 fila 10 în cuantum de_,27 lei.

Pe fondul cauzei, în drept, sunt incidente prevederile art. 969 Cod civil potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, precum și ale art. 1073 Cod civil conform cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.

Instanța reține că în speță sunt incidente și prevederile art. 1169 din vechiul Cod civil, care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, astfel că reclamantul care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia, iar pârâtul care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege.

Potrivit art. 662 Cod procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În speță, față de regulile răspunderii civile contractuale, instanța reține că reclamanta . a făcut dovada existenței unei obligații certe, lichide și scadente prin contractul depuse la dosar și facturi fiscale cu titlu de penalități aferent perioadei 06._ filele 49-94, facturi fiscale de agent termic aferente perioadei 11._, iar pârâta nu a făcut dovada executării acestei creanțe.

Față de cele arătate mai sus și față de modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că reclamanta deține o creanță certă și lichidă, în conformitate cu dispozițiile art. 662 Cod procedură civilă în cuantum de 4716,58 lei cu titlu de contravaloare a energie termică furnizată și facturată în perioada 01._ și va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 4716,58 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de energie termică.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, față de prevederile art.9.3 din contractul de furnizare a energiei termice nr.95/15.06.1995, instanța reține că neplata facturilor în termen de 30 zile calendaristice de la data scadenței obligațiilor, atrage după sine calcularea de penalități pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi după expirarea termenului de plată și până la data achitării ei inclusiv, în acord cu prevederile art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006.

Interpretând această clauză contractuală, instanța constată că părțile au procedat la momentul încheierii contractelor la o evaluare convențională anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de creditor în cazul neexecutării la timp a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate, inserându-se astfel o clauză penală în accepțiunea art. 1066 Codul civil.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiile angajării răspunderii civile contractuale constând în vina debitorului, existența unui prejudiciu și punerea în întârziere a debitorului.

Instanța reține în plus că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1079 alin. 2 din Codul civil, pârâta fiind de drept în întârziere întrucât au contractat expres că neplata facturilor în termen de 30 zile calendaristice de la data scadenței obligațiilor, atrage după sine calcularea de penalități pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi după expirarea termenului de plată și până la data achitării ei inclusiv.

Prin cuantificarea valorii penalităților de întârziere, calculate pentru facturile fiscale pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție, instanța constată că suma rezultată ca urmare a aplicării procentului de penalizare în raport de debitele facturate și zilele de întârziere rezultate este de_,83 lei din care_,27 lei reprezentând penalități de întârziere la care pârâta a achiesat, astfel cum rezultă din anexa II la procesul verbal de conciliere directă din 26.06.2012 fila 10 și 36,56 lei aferente perioadei 11._ calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la 31.01.2014.

Pentru motivele de drept și de fapt expuse, având în vedere că pârâtă a achitat cu întârziere debitele restante cu titlu de agent termic aferente perioadei 11._, văzând soluția ce se va da asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța urmează a admite în parte cererea privind acordarea penalităților de întârziere și a o obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de_,83 lei cu titlu de penalități de întârziere.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, în ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, apare ca neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare în condițiile în care deși sarcina probei îi revenea în acord cu prevederile art.249 Cod procedură civilă nu a înțeles să producă nicio probă în acest sens.

În temeiul art. 451 Cod procedură civilă, instanța urmează a lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

1.Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru debitele pentru care termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit anterior introducerii acțiunii, excepție invocată de instanță din oficiu.

2.Admite în parte acțiunea având ca obiect pretenții formulată reclamanta . J_, CUI_, cu sediul în Iași, calea Chișinăului, nr.25, județul Iași, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL cu sediul în Iași, ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI PT 3 A. CEL B. pentru ., cod client_ cu sediul în Iași, ..3, ..

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de_,41 lei din care 4716,58 lei reprezentând contravaloare energie termică aferent perioadei 01._ și _,83 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 11._.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. E.-LoredanaSimona M. G.

Red.Tehno

E.L.A.-27.01.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 22-12-2014, Judecătoria IAŞI