Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 26498/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2014

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. N.

Grefier A. G. M.

Având în vedere că d-na judecător I. O. I., titular al completului C32, a fost degrevat de activitatea jurisdicțională ca urmare a delegării la Tribunalul Iași, nefiind desemnat un alt titular pentru acest complet, în conformitate cu dispozițiile art. 98 din Regulamentul de Ordine interioară a instanțelor de judecată s-a întocmit procesului-verbal nr. 705 din data de 30.10.2014, de către judecătorul desemnat cu evidența incidentelor procedurale, prin care a fost desemnată de pe lista de permanență doamna judecător N. M. pentru a conduce ședința completului C32.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE L. PT 10B DACIA și pe pârât P. I., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, răspunde avocat F. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța ia act că este primul termen de judecată, procedura de citare a părților fiind legal îndeplinită.

Față de exigențele art. 131 din Codul de procedură civilă, verificându-se competența de soluționare a cauzei, constată că este competentă material, raportat la dispozițiile art. 94 codul de procedură civilă și teritorial, față de prevederile art. 107 din Codul de procedură civilă, în soluționarea prezentei cauze.

În conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul de procedură civilă, instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.

Reclamanta prin avocat, estimează durata cercetării procesului la șase luni.

Instanța, având în vedere obiectul cauzei, probele propuse, estimează durata cercetării procesului la un termen de șase luni.

Instanța apreciază că este necesar a se face dovada calității de proprietar a pârâtului.

Avocat F. arată că până la sfârșitul ședinței de judecată va face dovada calității de proprietar a pârâtului.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare,răspunde avocat F. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.

Reprezentantul reclamantei depune la dosarul cauzei extras de carte funciară.

Instanța constată că pârâtul este proprietarul este proprietarul imobilului ca urmare a unui contract încheiat în anul 2001.

Având cuvântul pe probe, avocat F. solicită proba cu înscrisuri și arată că renunță la proba cu interogatoriul pârâtului.

Instanța, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, admite proba cu înscrisuri pentru reclamantă.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Pe fondul cauzei avocat F. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 5591,13 lei cheltuieli de întreținere, la plata sumei de 691,23 lei penalități de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată în suma de 250 lei reprezentând onorariu avocat.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, notează următoarele:

La data de 18 iulie 2014, sub numărul de dosar_, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași cererea prin carereclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PT 10 B DACIA a chemat în judecată pârâtul P. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 5.591,13 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei octombrie 2013 – iunie 2014, a sumei de 691,23 lei, cu titlu de penalități de întârziere, aferente perioadei octombrie 2013 – martie 2014 și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esență, că, în fapt, pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului situat în Iași, ., ., . a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități, dar nu au plătit în mod voit obligațiile care îi revin. Reclamanta a mai precizat că pentru perioada pentru care nu au efectuat plăți în contul cheltuielilor de întreținere s-au calculat penalități de întârziere.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 230/2007 și ale HG 1588/19.12.2007. S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, atașând la dosar în copii certificate următoarele: împuternicire de reprezentare juridică, chitanța nr. 993/15.07.2014, fișa individuală, modul de calcul al penalităților, listele de plată aferente perioadei octombrie 2013 – iunie 2014, procesele verbale și hotărârile prin care s-au stabilit procentul de penalizare, extras de carte funciară pentru informare.

În raport de dispozițiile art. 51 din Legea nr. 230/2007, cererea este scutită de la plata taxelor de timbru, precum și de la aplicarea timbrului judiciar.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată și susținută pe tot parcursul procesului de mandatar avocat F. C., conform împuternicirii din data de 18.07.2014. A fost anexată și chitanța nr. 993/15.07.2014 – fila 11.

Fiindu-i legal comunicată cererea de chemare în judecată, pârâtul nu a formulat întâmpinare, și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări orale.

Judecarea cauzei s-a efectuat în prezenta mandatarului avocat al asociației reclamante – avocat F..

În cadrul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, prin prisma susținerilor reclamantei și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâtul este proprietarul apartamentului situat în Iași, ., ., ., fiind membru al asociației de proprietari reclamante. În aceasta calitate, pârâtul este obligat la achitarea cheltuielilor de întreținere comune.

În drept, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, intrată în vigoare în august 2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Din înscrisurile depuse la dosar instanța reține că pârâtul figura, la data introducerii acțiunii, cu o restanță la plata cotelor de întreținere aferente perioadei octombrie 2013-iunie 2014 în cuantum de 5.591,13 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere privitor la penalitățile de întârziere, instanța reține că art. 49 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, intrată în vigoare în august 2007, prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În prezenta cauză, instanța reține că pentru perioada aferentă penalităților solicitate s-a aplicat o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, procentul de penalizare fiind stabilit prin procesele-verbale ale Adunării Generală a Proprietarilor din cadrul asociației reclamante anexate în copie la dosar.

Din listele de plată depuse la dosar coroborate cu modul de calcul al penalităților, rezultă că, pentru perioada octombrie 2013 - martie 2014, cu titlu de penalități de întârziere, pârâtul datorează reclamantei suma de 691,23 lei.

În consecință, instanța urmează a admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de suma de 5.591,13 lei, reprezentând debit restant la plata contravalorii cheltuielilor de întreținere, aferente perioadei octombrie 2013 – iunie 2014 și a sumei de 691,23 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada octombrie 2013 - martie 2014.

Față de cele reținute, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului în declanșarea procesului, îl va obliga să plătească reclamantei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 10B DACIA cheltuielile de judecată, în valoare de 250 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 10B DACIA, cod fiscal_, cu sediul în Iași, ., . Iași, în contradictoriu cu pârâtul P. I. CNP_, domiciliat în Iași, ., ., ..

Obligă pârâtulP. I. să plătească reclamantei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 10B DACIA suma de 5.591,13 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, aferente perioadei octombrie 2013 - iunie 2014 și a sumei de 691,23 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada octombrie 2013-martie 2014.

Obligă pârâtul P. I. la plata către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 10B DACIA a cheltuielilor de judecată, în sumă de 250 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. În situația în care se formulează cerere de apel, aceasta se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2014.

Președinte,Grefier,

N. MihaelaMatei A. G.

Red. Tehnored. N.M.

13.11.2014 / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI