Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 72/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 72/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 29889/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 72/2014

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE T. B.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . in contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect actiune in raspundere contractuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, stabilind că, față de dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Noul Cod proc.civ., constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, declară cercetarea judecătorească încheiată, constată pricina în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA,

Prin acțiunea civilă, scutită de plata taxei de timbru, înregistrată la instanță sub nr._/17.09.2013 reclamanta . prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL a chemat în judecată pe pârâta . solicitând să se dispună prin hotărâre judecătoreasă obligarea acesteia la:

- plata sumei de 835,87 lei cu titlu de preț energie termică furnizată și facturată pentru perioada nov. 2009 – martie 2010.

- plata sumei de 481,04 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada iunie 2010 – apr. 2013, urmând să curgă până la plata integrală a prețului.

Reclamanta arată că a furnizat pârâtei energie termică în baza contractului nr. 197/2008 însă aceasta nu a achitat prețul facturilor emise în perioada noiembrie 2009 – martie 2010 în valoare de 835,87 lei, astfel că îi datorează și suma de 481,04 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada iunie 2010 – aprilie 2013 precum și în continuare, potrivit art. 21 din contract.

În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri.

În drept, a invocat disp. art. 1270, 1516 C.pr.civ., Lg. 325/2006, Ordinul ANRSC 483/2008 și disp. 411 C.pr.civ.

Pârâta nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citată.

Instanța reține că în baza relațiilor contractuale reclamanta a furnizat pârâtei energie termică în perioada nov. 2009 – martie 2010 în valoare de 835,87 lei, însă aceasta nu a achitat prețul la scadență, astfel că datorează și suma de 481,04 lei cu titlu de penalități pentru perioada iunie 2010 – aprilie 2013 potrivit art. 21 din contract.

Pârâta nu a făcut dovada că a contestat vreo factură potrivit art. 8 (2) din contract.

Acțiunea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă potrivit art. 1516 cod civil instanța dispunând obligarea pârâtei la plata sumelor mai sus menționate.

Penalitățile necuantificate pot forma obiectul unei acțiuni separate în măsura în care vor fi facturate, iar pârâta nu le va achita în mod benevol.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta . prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Iași, ., nr. 40, ., ..

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 835,87 lei cu titlu de preț energie termică pentru perioada nov. 2009 – martie 2010 și suma de 481,04 lei cu titlu de penalități pentru perioada iunie 2010 – aprilie 2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08 Ianuarie 2014.

Președinte, Grefier,

Redactat T.B.

Tehnored. 4 ex. I.L.- 31.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 72/2014. Judecătoria IAŞI