Pretenţii. Sentința nr. 9094/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9094/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 7512/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 9094/2014
Ședința publică de la 25 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. M. F.
Grefier I. A. C.-C.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . pe pârât V. I., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În vederea prezentării părților, instanța lasă cauza la a doua strigare a cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Verificând competența generală, materială și teritorială, în temeiul art.94 alin 1 lit j N.C.pr.civ. coroborat cu art. 107 N.C.pr.civ, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
În temeiul art. 238 N.C.pr.civ, instanța estimează durata cercetării procesului la 1 zi, față de obiectul cauzei și probele ce vor fi administrate.
Constatând că proba cu înscrisuri, solicitată de către reclamantă, este admisibilă, potrivit legii, putând duce la soluționarea procesului în temeiul art. 255 N.C.pr.civ. instanța încuviințează administrarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 244 N.C.pr.civ și art. 392 N .C.pr.civ, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
În temeiul art. 394 N.C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4.03.2014 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârât V. I. pentru ca acesta să fie obligat să plătească suma de 190 lei cu titlu de preț și la plata sumei de 32,74 lei, reprezentând penalități de întârziere. S-a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și de mediere.
În motivarea acțiunii reclamanta arată ca între părți este încheiat contractul de prestări servicii de salubritate nr._/2007 în baza căruia pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei, constând în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Pentru serviciile prestate în perioada august 2011-ianuarie 2013 reclamanta a emis facturi în cuantum de 190 lei, pe care pârâtul nu le-a achitat, debit la care s-au calculat penalități de întârziere în valoare de 32,74 lei, conform prevederilor din contractul de prestări servicii. Penalitățile de întârziere percepute sunt „egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat”, fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, conform lg.51/2006 și OUG nr.88/2010. Contractul legal încheiat și semnat de debitor, arată reclamanta, îl obligă pe acesta să respecte clauzele contractuale stipulate. Debitorul a fost chemat la conciliere, însă acesta nu a înțeles să ia vreo măsură în sensul realizării concilierii directe cu privire la debitul datorat.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516 din Noul Cod Civil, iar în temeiul art.223, 411 N. C.pr.civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri, în copie: adresă convocare conciliere, dovadă comunicare, contract de prestări servicii, tabel calcul penalități de întârziere, proces verbal de informare, chitanță contravaloare contract de pregătire mediere.
La solicitarea instanței, în data de 3.04.2014, reclamanta a mai înaintat la dosar precizări și copii certificate conform cu originalul de pe facturile de plată aferente debitului solicitat.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu și-a trimis reprezentant în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține :
Potrivit art.102 alin.(1) din Legea nr.71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Astfel, în raport de data încheierii contractului de prestări servicii de salubritate nr. nr._/2007, instanța constată că legea care era în vigoare la momentul încheierii contractului este vechiul Cod civil.
Prin contractul de prestări servicii de salubritate nr._/2007, reclamanta s-a obligat,, în conformitate cu dispozițiile art.3-4 să ridice și să transporte deșeurile menajere conform graficului stabilit, să factureze contravaloarea serviciilor executate lunar, la sfârșitul fiecărei luni, iar pârâții s-au obligat să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor prestate ( termenul de plată – conform art. 6 alin. 3 din contract – termenul legal), iar, în caz contrar, să achite și penalitățile de întârziere, așa cum este prevăzut în art. 6 alin. 4 din contract.
În baza contractului, au fost emise facturi în perioada august 2011-ianuarie 2013 aflate în copie la dosar, pentru debitul de 190 lei, pârâtul nefăcând dovada stingerii debitului prin plată, deși, față de pretențiile reclamantei probate prin înscrisurile de la dosar, pârâtului îi revenea sarcina probei liberațiunii conform art.1169 C.civ.
Penalitățile de întârziere însă, nu au fost calculate corect, raportat la data scadenței calculată în concordanță cu dispozițiile contractuale și cele ale Legii nr.51/2006. Astfel, instanța reține că contractul dintre părți este unul cu clauze de trimitere, predeterminate de legiuitor prin dispozițiile Legii nr.51/2006, mai exact art.36 și art.42 din lege, care prevăd în art.42 al.9 Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu pânã la data de 15 a lunii urmãtoare celei în care prestația a fost efectuatã. Utilizatorii serviciilor de utilitãți publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați sã achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadențã de 15 zile lucrãtoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe facturã. Termenul de scadențã privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii, dispozițiile contractuale făcând trimitere expresă la termenul legal de plată. Or, din tabelul de calcul depus de reclamantă la dosar, rezultă că acestea au fost calculate începând cu a 15-a zi de la emiterea facturii, fiind neverosimilă împrejurarea primirii facturii de către consumator în aceeași zi cu emiterea acesteia, fiind încălcate dispozițiile contractuale implicite presupuse de normele legale amintite, cu consecința calculării unor penalități de întârziere mai mari.
În drept, potrivit art.969 Cod civil, contractul legal încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art.1073 C civ, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.
Față de cele de mai sus, instanța reține că, prin înscrisurile depuse la dosar pretenția reclamantei este dovedită în ceea ce privește debitul în totalitate și doar în parte în privința penalităților, conform argumentelor prezentate anterior, sens în care va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 190 lei reprezentând debitul principal (facturi neachitate emise în perioada august 2011-ianuarie 2013) și să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere calculate asupra fiecărui debit lunar neachitat scadent în perioada august 2011-ianuarie 2013 ce vor fi calculate corect începând din a 16-a zi de la data primirii facturilor de către pârâtă până la 13.08.2013, (data calculului penalităților solicitate prin acțiune), fără ca valoarea penalităților să depășească valoarea debitului lunar asupra căruia sunt calculate.
Față de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dând eficiență dispozițiilor art. 453 C.proc.civ. potrivit cu care partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată, instanța constata că acest capăt de cerere accesoriu este întemeiat numai în parte, cu privire la taxa de timbru.
Cheltuielile de mediere nu vor fi acordate, pe de o parte întrucât reclamanta nu a detaliat concret destinația acestor sume pentru a se verifica dacă, conform art.451 NCPC, acestea au fost necesare pentru desfășurarea procesului, instanța neputând verifica dacă onorariul pretins nu contravine indirect dispozițiilor art.26 al.3 din Legea nr.192/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . domiciliul în Iași, ., jud. Iași în contradictoriu cu pârât V. I. (CNP_), cu domiciliul în Iași, ., jud. Iași
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 190 lei reprezentând debitul principal (facturi neachitate august 2011-ianuarie 2013) și să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere calculate asupra fiecărui debit lunar neachitat din perioada august 2011-ianuarie 2013 începând din a 16-a zi de la data primirii facturilor de către pârâtă până la 13.08.2013, fără ca valoarea penalităților să depășească valoarea debitului lunar asupra căruia sunt calculate.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. FalcanIrina-A. C.-C.
Pentru grefier promovat la Tribunalul Iași, semnează grefier șef Secție Civilă
P. F. L.
Reh./Thred. F.D.M /I.A.C.C.
4 ex/ 10.10.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4453/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9476/2014.... → |
|---|








