Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 19736/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 11 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. D. C.
Grefier L. Irimița
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant .. IAȘI SA și pe pârât ASOCIAȚIA DE proprietari C. . ( PT MODUL IMCOM), având ca obiect actiune in raspundere contractuala .
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 04.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei, reclamanta S.C. „C.E.T. IAȘI” S.A. prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI CĂMIN . (PT. MODUL INCOM) din Iași ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată aceasta la plata sumei de 1.224,16 lei reprezentând contravaloare energie termică pentru perioada noiembrie 2010 – aprilie 2011 și a sumei de 512,27 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada februarie 2011 – ianuarie 2014.
Cererea este scutită de timbru judiciar și taxă de timbru, conform dispozițiilor art. 77 din Lg. 85/2006.
În motivare, reclamanta, prin reprezentant, a arătat că, în baza relațiilor contractuale stabilite cu pârâta, a furnizat acesteia energie termică, pentru încălzire și apă menajeră.
Contractul legal încheiat i-a dat dreptul de a factura, la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate de energie termică, determinate potrivit prevederilor legale și de a încasa contravaloarea serviciilor prestate, cu obligația corelativă pentru pârâtă de a achita integral și la termen facturile emise.
Pentru neachitarea la termen a sumelor datorate, a calculat și facturat penalități de întârziere, potrivit dispozițiilor contractuale.
Reclamanta a precizat că, în vederea soluționării diferendului pe cale amiabilă, a invitat pârâta la informare privind medierea, dar aceasta nu a dat curs invitației.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 C.pr.civ., art. 1270, 1516 al.1, 1169, C. civ., Lg. 325/2006, Ord. A.N.R.S.C. 483/2008.
În susținere au fost depuse înscrisuri.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Din oficiu a fost invocată excepția prescrierii dreptului la acțiune, mențiune cu care părțile au fost citate.
Tot din oficiu s-a pus în discuție efectuarea unei expertize contabile, fiind fixate obiectivele și desemnat expertul. S-a pus în vedere reclamantei să facă dovada achitării c/val onorariului provizoriu pentru expert, însă, având în vedere că aceasta nu s-a conformat, a fost decăzută din probă.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 429/34.02.2011, prin care reclamanta s-a obligat a furniza pârâtei energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum, pe care să o factureze la tarifele în vigoare, determinate potrivit prevederilor legale, aceasta din urmă având obligația de a achita contravaloarea facturilor în termen de 15 zile de la data emiterii, neachitarea facturilor în termen de 30 de zile de la data scadenței atrăgând penalități de întârziere, conform art. 18 din contract (copie fl. 12-17 ds.).
Instanța constată că excepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește debitul principal și penalitățile de întârziere aferente facturilor de energie termică a căror plată a fost solicitată de către reclamantă este incidentă în cauză, urmând a fi admisă.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 și alin. 2 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aplicabile raporturilor juridice în speță, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, atât în ceea ce privește dreptul principal cât și cu privire la accesoriile acestuia, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în speță termenul general de 3 ani stabilit de art.3 al.1, aplicabil drepturilor de creanță.
Or, se constată că, atât în ceea ce privește debitul principal, aferent facturilor emise în perioada noiembrie 2010 – aprilie 2011, dar și în ceea ce privește penalitățile de întârziere, care sunt aferente facturilor scadente cel mai târziu în iunie 2011, excepția prescrierii dreptului la acțiune incidentă în cauză, în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată în data de 06.06.2014, cu depășirea termenului legal de 3 ani.
Reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunei cauze de suspendare ori de întrerupere a cursului prescripției.
Prin urmare, față de situația de fapt reținută, instanța va admite excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată din oficiu și va respinge acțiunea pentru acest motiv.
Va respinge cererea reclamantei referitoare la cheltuielile de judecată, nefiind incidente prev. art. 453 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu și în consecință:
Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanta S.C. „C.E.T.” IAȘI S.A. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI CĂMIN . (PT MODUL INCOM) cu sediul în Iași, ., cămin, parter, dreptul la acțiune fiind prescris.
Respinge cererea reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2014.
Președinte, A. D. C. | ||
Grefier, L. Irimița |
Red/Teh.C.A.D
4ex-02.02.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8907/2014.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








