Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6569/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6569/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 5516/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din camera de consiliu din data de 06 Mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –Ș. A. P.

GREFIER-C. L. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6569

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. K. ROMANIA SRL în contradictoriu cu pârâtul S. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 28.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Jud. Iași sub nr._ reclamanta . SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S. A., să pronunțe o hotărâre în procedura cu privire la cererile de valoare redusă prin care acesta să fie obligat la plata următoarelor sume de bani: 1118,57 lei reprezentând c/v servicii prestate și neachitate; 1118,57 lei reprezentând penalități de întârziere contractuale, 128,18 lei dobândă legală, 1323,79 lei taxă de reziliere.

În fapt, arată reclamanta că între . și pârât s-a încheiat un contract de abonament pt servicii de telecomunicații integrate_/12.10.2010, în temeiul căruia s-au furnizat debitorului servicii de telecomunicații, . emițând, în temeiul acestei prestații, facturile fiscale JAE_/ JAE_/27.01.2011, nr. JAE_/ JAE_/27.09.2011, JAE_/ JAE_/27.08.2011, depuse la dosar. Debitorul nu a achitat însă integral contravaloarea facturilor emise acumulând un debit de 1118,57 lei. Pt serviciile prestate și neachitate la termen s-au calculat penalități de 1%/zi de întârziere până la concurența debitului principal, iar apoi s-au calculat dobânzi legale, conform OG nr. 9/200 și apoi conform OG nr. 13/2011. Penalitățile reprezintă prejudiciul efectiv suferit de reclamnată, iar dobânda legală reprezintă beneficiul nerealizat de aceasta. Dreptul de creanță al . față de debitoare provenind din contractul de abonament menționat a fost cesionat către . SRL, cesiunea de creanță fiind înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Creditoarea apreciază că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În drept s-au invocat prevederile art. 1025 și urm. N.C.p.c., vechiul cod civil.

Au fost depuse la dosarul cauzei copii de pe facturile fiscale, contractul de abonament telefonie mobilă, contracte cesiune de creanță, copii certificate din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare pentru dovada cesiunii.

Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei taxă de timbru.

Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală față de cererea creditoarei.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Între . și pârâtul S. A. s-a încheiat un contract de abonament pt servicii de telecomunicații seria_/12.10.2010, în temeiul căruia s-au furnizat debitorului servicii de telecomunicații, . emițând, în temeiul acestei prestații, facturile fiscale JAE_/ JAE_/27.01.2011, nr. JAE_/ JAE_/27.09.2011, JAE_/ JAE_/27.08.2011, depuse la dosar..

Dreptul de creanță al . față de debitoare provenind din contractul de abonament menționat a fost cesionat către . SRL, cesiunea de creanță fiind înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobliare.

Conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.

Potrivit art. 1025 N.C.p.c. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Această condiție este îndeplinită în speță, iar cererea formulată nu se încadrează între cele pentru care N.C.p.c. a interzis aplicarea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, potrivit art. 1025 alin. 2 și 3.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este si obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația să dovedească existența obligației. Odată dovedită existența obligației, revine debitorului sarcina de a face dovada executării acestei obligații. Iar dacă debitorul nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă că nerespectarea acesteia se datorează vinei sale, urmând a fi obligat la plata de despăgubiri către creditor. În prezentul dosar reclamanta a făcut dovada existenței obligațiilor pe care pârâtul le are față de ea, prin depunerea facturilor fiscale emise în baza contractului încheiat cu pârâtul. În schimb, pârâtul nu a făcut dovada executării acestei obligații sau a unor cauze străine exoneratoare de răspundere.

Întrucât pârâtul nu a probat că ar fi achitat facturile menționate, în baza art. 969, 1073 C.civ de la 1865 va fi obligat să plătească reclamantei suma de 1118,57 lei, cu titlu de contravaloare a facturilor fiscale seria JAE_/ JAE_/27.01.2011, nr. JAE_/ JAE_/27.09.2011, JAE_/ JAE_/27.08.2011.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, potrivit art. 1.9 alin. 4 din Condițiile Generale ale contractului pentru facturile neplătite la termen clientul va plăti penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi, până la plata întregii sume. Această prevedere contractuală are semnificația unei clauze penale, însușită de debitor prin semnarea contractului, și în baza prev. art. 969 și 1073 C.civ., produce efecte obligatorii între părți. Deși clauza contractuală permitea ca valoarea penalităților să depășească valoarea debitului principal, reclamanta a solicitat plata penalităților doar până la concurența debitului principal, astfel încât pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei și suma de 1118,57 lei cu titlu de penalități de întârziere.

De asemenea, având în vedere că dobânda legală este mai mică decât valoare penalităților contractuale, instanța, la cererea reclamantei, îl va obliga pe pârât să plătească suma de 128,18 lei cu titlu de dobândă legală la debitele restante percepută începând cu data imediat următoare celei la care a fost stopată calcularea penalizărilor.

Potrivit art. 1.16 din Condițiile Generale la contractul încheiat de părți, în cazul în care rezilierea are loc datorită neplății valorii facturilor emise de Orange clientul va fi obligat la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale. În baza acestei clauze pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 1323,79 lei, cu titlu de taxă reziliere contract.

De asemenea, în baza art. 453 alin. 1 N.C.p.c., pârâtul, care a pierdut procesul, va fi obligat să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta E. K. ROMANIA SRL, cu sediul București, .. 10A, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul S. A., domiciliat în Iași, ., ., .> Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1118,57 lei cu titlu de contravaloarea a facturilor fiscale JAE_/ JAE_/27.01.2011, nr. JAE_/ JAE_/27.09.2011, JAE_/ JAE_/27.08.2011.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 1118,57 lei, suma de 128,18 lei cu titlu de dobândă legală și suma de 1323,79 lei cu titlu de taxă reziliere contract.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2014.

Președinte, Pt .grefier

P. Ș. A. R. C. L.,

aflat în C.O., semnează înlocuitor grefier-șef secție civilă, B. R.

Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.

4ex/05.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6569/2014. Judecătoria IAŞI