Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6620/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6620/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 3487/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din camera de consiliu din data de 07 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –T. B.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6620
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâții C. R. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD EST IASI și C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR IASI, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 131 N.c.p.c. instanța procedează la verificarea competenței sale de a soluționa cauze constatând, în baza art. 1015 N.c.p.c. coroborat cu art. 107 N.c.p.c., competența sa generală, materială și teritorială de a soluționa cauza.
Instanța reține că nu mai sunt de formulat alte cereri sau excepții și, având în vedere că proba cu înscrisurile existente la dosar este utilă, concludentă și pertinentă cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța o încuviințează.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin actiunea civilă, legal timbrată, înregistrată la instanță sub nr. 3487/3.02.2014 reclamanta . a chemat in judecată pe pârâtul C. R. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD EST IASI - C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR IASI solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acestuia la plata sumei de 4311,77 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului civil_/2010 al Judecătoriei Iași soluționat prin sentința civilă nr.2290/31.01.2011
Reclamanta arată că prin sentința civilă 2290/31.01.2011 a fost admisă plângerea formulată împotriva procesului verbal . nr. 00_ /22.10.2010 și că a efectuat cheltuieli de judecată potrivit facturilor nr._/24.12.2010 și_/5.04.2011 pentru plata asistenței juridice acordate de societatea civilă de avocat N. D. Kerigston Peterson in baza contractului de asistență juridică nr._/2010.
In dovedirea actiunii a depus inscrisuri.
In drept a invocat art. 451 Cod procedură civilă .
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii intrucât prin sentința civilă 2290/2011 Judecătoria Iași a constatat decontravenționalizarea faptei reținute în sarcina petentei și a dispus exonerarea de la plata amenzii și a sancțiunii completare privind restituirea sumelor reprezentând comisionul de risc .
In drept a invocat disp. OG 2/2001, OUG 50/2010, Legea 282/2010 .
A atașat inscrisuri.
Instanța reține că pârâta a întocmit reclamantei la data de 22.10.2010 procesul verbal de contravenție anulat prin sentința civilă 2290/2011, in condițiile in care OUG 50/2010 in vigoare la 21.06.2010, nu mai permitea acesteia aplicarea sancțiunilor contravenționale contestate.
Instanța reține că suma de 4311,77 lei pretinsă cu titlu de onorariu de avocat este nejustificat de mare raportat la obiectul cauzei inițiale – plângere contravențională - și in temeiul art. 451(2) Cod procedură civilă va dispune reducerea acesteia la suma de 2200 lei și obligarea pârâtei la plata acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte acțiunea civilă formulată de reclamanta . cu sediul in București - ., . 10, sector 2 in contradictoriu cu pârâta C. R. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD EST IASI - C. JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR IASI cu sediul in Iași, .. 11.
Reduce onorariul avocatului reclamantei de la 4311,77 lei la 2000 lei .
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință camerei de consiliu, astăzi, 07.05.2014.
Președinte, Grefier,
B. T. R. C. - L.
Red. BT
Tehnored. CA / 5 ex/ 18.06.2014
| ← Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 22-12-2014,... | Pretenţii. Sentința nr. 7923/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








