Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 171/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 171/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 34318/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 171/2014
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE T. G.
Grefier M. C. M.
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamant . pe pârât ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință camerei de consiliu, se constată lipsa părților.
Procedura se derulează fără citarea părților
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință ,după care,
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 255 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri formulate sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art.394 Noul Cod de Procedură Civilă declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, pe rolul Judecătoriei Iași la data de 23.10.2013, sub nr._ reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâtul ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata debitului în valoare de 2807, 70 lei cu titlu de preț și a sumei de 248, 28 lei cu titlu de penalități de întârziere. De asemenea a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr. 8397/25.06.2009, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale pentru persoanele care locuiesc la adresa menționată. Întrucât pârâtul nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate, s-a acumulat un debit de 2807, 70 lei cu titlu de preț reprezentând contravaloare facturilor de salubritate emise pe perioada 03.2012 – 04.2013.
De asemenea, reclamanta arată că, în temeiul art. 8.3 din contractul încheiat, la debit au fost calculate penalități în cuantum de 248, 28 lei. Totodată, în vederea realizării procedurii de mediere, pârâtului a fost convocat la procedura de informare.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516 Cod civil, și art. 1028 alin. (2) din NCPC, solicitându-se totodată judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului legal al reclamantei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul pentru prestări servicii salubritate nr. 8397/25.06.2009, tabel privind calculul majorărilor de întârziere,, proces-verbal de informare.
Instanța a efectuat din oficiu verificări privind sediul actual al pârâtului.
Pârâtul, legal citat, nu a depus formularul de răspuns/întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula oral apărările sale.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. S. S.A. a încheiat cu pârâtul . contractul de prestări servicii nr. 8397/25.06.2009, prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.
În temeiul acestui act juridic, pârâta s-a obligat, conform art. 6 din contract, să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termenele legale, plata contravalorii serviciilor făcându-se pe baza facturilor emise de prestator sub formă de numerar.
De asemenea, părțile au convenit că, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 8.3 din contract).
Pentru a stabili legea aplicabilă în cauză, instanța va avea în vedere prevederile Legii nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil. Astfel, conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 1169 Cod civil care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamanta care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia.
Din punct de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei.
În cazul obligațiilor de a da sau de a face, în situația în care creditorul face dovada existenței creanței, neexecutarea obligației corelative a debitorului se prezumă cât timp acesta din urmă nu dovedește executarea.
În prezenta cauză instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența creanței pe care o deține împotriva pârâtului prin depunerea la dosarul cauzei a contractului de prestări servicii salubritate nr. 8397/25.06.2009.
Pârâtul avea posibilitatea contestării facturilor emise de reclamantă în termen de 10 zile de la primire, în caz contrar factura considerându-se acceptată (art. 5 pct. 5 din contract).
În cauză pârâtul nu a contestat facturile emise în termenul prevăzut în contract, astfel încât facturile au fost acceptate tacit la plată de către acesta.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală și nici nu a făcut dovada stingerii obligațiilor pe care le are față de reclamantă.
Potrivit principiului menționat mai sus, cât timp pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației corelative de plată a prețului, se prezumă neexecutarea acesteia și prin urmare pretențiile reclamantei sunt întemeiate, motiv pentru care instanța urmează să le admită și să admită în consecință acțiunea.
De asemenea, din convenția părților reiese acordul acestora în privința aplicării penalităților de întârziere în caz de neplată la termen a facturilor (art. 8 pct. 3 din contract), acord valabil, în condițiile art.1066 și urm. C. civ., ca modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului părții în caz de neexecutare sau executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor de către cealaltă parte. Această sumă reprezintă prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării la termen a obligației pârâtului de a plăti anumite sume de bani, prejudiciu pe care însăși legiuitorul civil l-a catalogat ca intrinsec acestui tip de obligații (art.1088 alin.2 C.civ.), și care apare cu atât mai justificat în cazul raporturilor comerciale, prin prisma principiului interdependenței acestora. Reținând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile la termenele stipulate în facturi, văzând și dispozițiile art. 1082 C.civ., instanța constată întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la suma de 248, 28 lei, sumă în mod corect calculată de către reclamantă, astfel cum a rezultat din verificarea tabelului de calcul al penalităților (fila 9), motiv pentru care va obliga pârâtul să achite reclamantei această sumă cu titlu de penalități întârziere.
În consecință, fața de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale și ținând cont și de prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864 potrivit cărora „creditorul are dreptul sa dobândească îndeplinirea exacta a obligației în caz contrar având dreptul la despăgubiri”, instanța va admite cererea reclamantului.
Conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care a căzut în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Reclamanta a dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens la dosarul cauzei chitanța în valoare de 200 lei. Față de soluția pronunțată și având în vedere dispozițiile mai sus-menționate, reținând culpa procesuală a pârâtului, instanța îl va obliga la plata către reclamantă a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
În ceea ce privește cheltuielile de informare privind mediere, instanța nu le va acorda pentru următoarele motive:
Procedura de informare nu a fost una efectivă, în sensul că nu a fost atașată la dosar dovada convocării pârâtului la ședința de informare, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 192/2006. În aceste condiții, ședința de informare cu privire la mediere a avut un caracter pur formal, nefiind realizată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fiind deturnată procedura de la scopul pentru care a fost instituită de lege, respectiv convocarea și informarea efectivă a părților din litigiu cu privire la avantajele procedurii medierii.
În plus, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 192/2006 „pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”.
Mai mult decât atât, în cadrul proceurii cererilor de valoare redusă procedura de informare privind mediere nu esre obligatorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulată de reclamantul . sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul ., cu sediul în ., ., etaj 1, cam. 2, jud. Iași.
Admite în parte cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor efectuate pentru procedura de informare privind medierea.
Cu apel in 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusa la Judecătoria Iasi.
Pronunțată in ședință publică azi, 10.01.2014.
Președinte, Grefier,
Red./Tehnored.G.T.
4ex./13.01.2014
| ← Pretenţii. Hotărâre din 08-12-2014, Judecătoria IAŞI | Fond funciar. Sentința nr. 5327/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
