Încetare executare silită. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 32228/245/2014
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 17 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea D. T. A. și pe intimata A.N.A.F. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FOINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare încetare executare silită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 10.12.2014 și respectiv pentru astăzi 17.12.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei contestații la executare, reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de contestatoarea D. T. A., în contradictoriu cu intimata A. IAȘI, a solicitat, pe calea contestației la executare anularea somației nr. 22/_ /_ și a titlului executoriu_ din data de 6.08.2014, emise în dosarul de executare_ /_ /_, precum și a tuturor actelor subsecvente, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că suma precizată în somație și titlul executoriu nu este datorată, întrucât contestatoarea nu a încheiat nici un contract cu CAS Iași, pentru veniturile obținute din activități independente, în acte nu sunt indicate perioadele pentru care s-au stabilit sumele, deciziile în baza cărora au fost emise actele de înștiințare nu au fost comunicate, în perioadele indicate nu au fost obținute venituri din activități independente, calitatea de asigurat nu se naște ope legis ci trebuie dovedită. În drept, au fost invocate prevederile art. 172 C.pr.fisc. și 711 NCPC, fiind solicitată și judecarea cauzei în lipsă.
Au fost anexate cererii: somația și titlul executoriu contestate.
La data de 23.09.2014, contestatoare a depus dovada achitării TTJ corespunzătoare, puse în vedere, în cuantum de 52,53 lei.
La data de 14.10.014, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii. S-a arătat că exista la dispoziția contestatoarei o altă procedură specială, în contencios administrativ, pentru valorificarea motivelor de fond referitoare la inexistența contractului, nerealizarea veniturilor din activități independente. Cu privire la motivele de contestație, în situația respingerii excepției, intimata a arătat că a respectat întocmai procedura descrisă de Codul de procedură fiscală, a comunicat corespunzător actele, titlul de creanță devenind titlu executoriu prin neachitarea la termen a obligațiilor. Contestatoarea avea obligația de a își declara veniturile și de a încheia contract de asigurare cu CNAS. Au fost anexate întâmpinării somația, titlul executoriu contestate, dovada comunicării acestora, la data de 19.08.2014, decizia referitoare la obligațiile de plată din data de 31.03.2014.
La data de 28.10.2014, contestatoare a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile din cererea principală.
În cadrul ședinței de judecată din data de 3 decembrie 2014, instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, a procedat la respingerea acesteia, a încuviințat proba cu înscrisuri, a acordat cuvântul pe fondul cauzei și a reținut cererea spre competentă soluționare. Pronunțarea a fost amânată pentru termenul din data de 10 și ulterior 17 decembrie 2014.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, instanța reține caracterul neîntemeiat al acesteia, în contextul în care contestatoarea a arătat expres că nu formulează o contestație în contencios, ci una la executare; instanța reține că procedurile prevăzute de art. 205 și respectiv 172 C.pr.fisc., descriu două situații distincte - contestarea în contencios a fondului deciziei pe de o parte și legalitatea procedurii de executare, pe de altă parte, cele două proceduri neexcluzându-se reciproc, prin prisma caracterului complementar. Instanța va reține că ceea ce a înțeles să critice contestatoarea pe calea prezentei contestații nu ține de procedura contenciosului administrativ, urmând a respinge în consecință, excepția invocată prin întâmpinare de A..
Analizând materialul probatoriu administrat, instanța reține că prezenta contestație la executare a fost formulată în interiorul termenului legal de 15 zile de la momentul comunicării actelor incipiente, în acest caz somația și titlul executoriu, care au fost aduse efectiv la cunoștința contestatorului la data de 19.08.2014, contestația a fost depusă prin poștă la data de 4.09.2014, cu respectarea termenului de decădere.
Cercetând motivele invocate de contestatoare, se poate observa că aceasta a solicitat constatarea caracterului nelegal al comunicării deciziei de impunere și caracterul nereal al sumelor solicitate ca urmare a inexistenței unui contract cu CNAS și, de asemenea, a inexistenței obligației de încheiere a unui asemenea contract în lipsa calității de persoană autorizată să deruleze activități independente.
În raport de momentul emiterii deciziei de impunere și a somației și titlului executoriu aferente, se poate observa că acestea din urmă plasează prezenta contestație la executare sub imperiul dispozițiilor Noului Cod de procedură, dispoziții ce completează cadrul general al contestației, trasat de art.172 C.pr.fiscală.
Instanța va reține din dosarul de executare următoarele: la data de 31.03.2014, intimata a emis decizia de impunere privind contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din activități independente. În urma emiterii acestei decizii, au fost emise somația nr. 22/_ /_ și titlul executoriu_ din data de 6.08.2014, în dosarul de executare_ /_ /_.
Potrivit art. 172 alin. 1 Cod procedură fiscală persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii".
Decizia de impunere si decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii constituie si instiintari de plata, de la data comunicarii acestora, in conditiile in care se stabilesc sume de plata. Titlul de creanta este actul prin care se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala, intocmit de organele competente sau de persoanele indreptatite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere(…). Creantele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevazute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementeaza. Din coroborarea tuturor acestor dispoziții legale rezultă că prin împlinirea termenelor prevăzute de titlurile de creanță, acestea devin titluri executorii.
Cu privire la decizia de impunere din data de 31.03.2014, instanța reține că intimata nu a atașat nici o dovadă a comunicării acesteia către contestatoare.
Or, actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/ împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, potrivit art. 44 din C.pr.fiscală.
Art. 44 Comunicarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.
(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(2^1) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.
(2^2) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.
(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
(4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Ca urmare a dezlegării practicii neunitare, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că interpretarea corectă a acestui text de lege este cea potrivit căreia comunicarea prin publicitate este subsecventă încercărilor de comunicare prin postă cu scrisoare recomandată sau oricăror alte modalități de comunicare efectivă a actelor fiscale, fiind condiționată de nereușita acestora.
Din compararea regulilor de prioritate, înscrise în cadrul articolului 44, cu actele îndeplinite de organele de executare abilitate, instanța reține că aceasta nu au fost respectate în mod corespunzător, intimata nereușind să facă dovada unei comunicări preliminare printr-o altă modalitate concretă care asigură transmiterea și recepționarea actului ( decizia de impunere), dar nici subsidiare, prin afișare. Apărările intimatei A. în sensul că procedura de executare a fost preluată de la CAS, care ar fi trebuit să comunice decizia, nu pot fi reținute, toate etapele necesare executării silite legale trebuind a fi respectate de persoana care a preluat această executare ( în baza protocolului stabilit).
În atare condiții, în baza argumentelor anterior expuse, instanța apreciază că procedura de comunicare a deciziei de impunere nu s-a îndeplinit în mod legal. Sancțiunea unei atare concluzii se va răsfrânge în mod inevitabil asupra consecințelor pe care le poate produce titlul de creanță. Decizia de impunere ( actul administrativ fiscal) nu a fost comunicată corespunzător, astfel încât aceasta nu este opozabilă contestatorului, termenul de plată inserat neîncepând să curgă.
Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege ( art. 141 C.pr.fisc). or, lipsa unei înștiințări cu privire la titlul de plată și termen face imposibilă curgerea valabilă a acestuia și convertirea creanței într-o creanță exigibilă.
Astfel, prin necomunicarea titlului, contestatoarul nu a avut cunoștință de termenul de plată fixat, titlul de creanță neîndeplinind condițiile prevăzute de lege pentru a deveni titlu executoriu.
Cu privire la lipsa semnării unui contract de asigurare, având în vedere lipsa caracterului executoriu al titlului de creanță, instanța va aprecia că nu se mai impune analiza de fond a unei atare critici.
Instanța va admite în parte contestația la executare promovată de contestatoare în sensul anulării somației nr. 22/_ /_ și a titlului executoriu_ din data de 6.08.2014, emise în dosarul de executare_ /_ /_, precum și a tuturor actelor subsecvente și respingând ca neîntemeiată solicitarea de acordare a taxelor de timbru cu titlul de cheltuieli de judecată, în privința acestora existând o procedură specială, reglementată de dispozițiile legale în vigoare ( art. 45 OUG 80/2013), de care contestatoarea nu s-a prevalat în cadrul prezentei acțiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
.
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de intimata A. Iași.
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea D. T. A., domiciliată în ., CNP_, în contradictoriu cu intimata A. IAȘI, cu sediul în A. P. nr.26 județ Iași.
Dispune anularea somației nr. 22/_ /_ și a titlului executoriu_ din data de 6.08.2014, emise în dosarul de executare_ /_ /_, precum și a tuturor actelor subsecvente.
Respinge ca neîntemeiată solicitarea contestatoarei de acordare a contravalorii taxei de timbru cu titlul de cheltuieli de judecată.
Ia act că intimata nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel,în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțat astăzi, 17 decembrie 2014,în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red/tehn. jud. II
4 ex, 12.01.2015.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5979/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4620/2014. Judecătoria... → |
|---|








