Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 14683/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința din camera de consiliu de la 12 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. N.
Grefier: P. T.
Sentința civilă nr._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta S. C. DE asigurare REASIGURARE ASTRA SA, intervenient S. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța ia act că este primul termen de judecată, procedura de citare a părților fiind legal îndeplinită.
Față de exigențele art. 131 din Codul de procedură civilă, verificându-se competența de soluționare a cauzei, constată că este competentă material, raportat la dispozițiile art. 1027 alin. 1 din codul de procedură civilă și teritorial, față de prevederile art. 107 din Codul de procedură civilă, în soluționarea prezentei cauze.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului la un termen de 2 luni.
Instanța reține că reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, iar pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe.
Apreciind că proba cu înscrisuri este admisibilă și utilă soluționării cauzei, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 255 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța o încuviințează. Constată administrată proba.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, având în vedere și împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 28 aprilie 2014 sub nr._/245/2014, pe calea procedurii speciale prevăzută de dispozițiile art. 1025-1032 Cod procedură civilă, reclamanta S.C. G. A. S.A., a chemat în judecată pe pârâtul S. COMERCIALĂ DE ASIGURARE REASIGURARE ASTRA S.A., și cu citarea intervenientului forțat SÎNZIEANU I., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 850 lei, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 70,55 lei, cu titlu de penalități de întârziere, precum și restituirea cheltuielilor de judecată.
Instanța a fost legal investită prin completarea de către reclamantă a formularului de cerere prevăzut de dispozițiile art. 1028 Cod procedură civilă (filele 3-6 dosar). În motivarea cererii, societatea reclamantă a arătat că la data de 11.04.2013 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_, condus de către intervenientul forțat SÎNZIEANU I., care încheiase un contract asigurare de răspundere civilă obligatorie cu sociatatea pârâtă și cu nr. de înmatriculare_ condus de către numitul R. A. care avea încheiat un contract de asigurare facultativă CASCO încheiat cu reclamanta. Conducătorii auto au completat formularul de constat amiabil, au dat declarații cu privire la modalitatea de producere a accidentului, rezultând culpa ambilor conducători auto. La solicitarea asiguratului său, reclamanta a deschis și finalizat dosarul de daună nr. K1194682 (DDI-_), achitând suma de 1700 lei cu titlu de despăgubiri. Pârâta S. Comercială de Asigurare Reasigurare Astra S.A. nu a formulat obiecțiuni în termenul de 30 de zile de la data primirii avizării scrise din partea asigurătorului CASCO și nu și-a îndeplinit obligația de a plăti suma de 1700 lei, datorând și penalități de întârziere în cotă procentuală de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăților.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 2210 și următoarele Cod civil, ale art. 1357 și următoarele Cod civil, ale art. 54 din legea nr. 136/1995, ale Ordinului CSA nr. 14/2011 precum și ale Ordinului nr. 359/2013.
Formularul a fost depus în două exemplare însoțit de duplicatul înscrisurile depuse în dovedire. Prin formularul de investire a instanței reclamanta nu a solicitat ca în cauză să aibă loc dezbateri orale.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 50 lei, conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 OUG 80/2013.
În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată, dosarul de daună nr. K1194682 (DDI-_).
În procedura de regularizare, reclamantul a răspuns solicitării instanței făcând dovada mandatului de reprezentare al semnatarilor cererii de chemare în judecată și precizând modalitatea de calcula a penalităților solicitate, arătând că dorește obligarea pârâtului la plata sumei de 70,55 lei, calculată de la data notificării la plată a pârâtei și până la data introducerii acțiunii, precum și la plata penalităților de întârziere în continuare până la data plății.
Fiindu-le comunicat formularul de cerere, înscrisurile anexate acestuia precum și formularul de răspuns, conform dispozițiilor art. 1029 alin. 3 din Cod procedură civilă, nici pârâtul și nici intervenientul forțat nu au depus la dosar, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 1029 alin. 3 cod procedură civilă, un răspuns la pretențiile afirmate de reclamantă, formularul fiind comunicat la data de 23.05.2014, respectiv 27.05.2014.
Potrivit art. 1025 Noul cod de procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Această condiție este îndeplinită în speță, iar cererea formulată nu se încadrează între cele pentru care codul de procedură civilă a interzis aplicarea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, potrivit art. 1025 alin. 2 și a alin. 3, motiv pentru care instanța a stabilit termen pentru soluționarea prezentei cereri în cameră de consiliu, cu citarea părților pentru data de 01.10.2014.
La data de 08 septembrie 2014 pârâta S. Comercială de Asigurare Reasigurare Astra S.A. dar a depus precizări prin care a arătat că a achitat la data de 18.06.2014 suma de 850 lei în contul G. SA, astfel încât acțiunea a rămas fără obiect. Totodată, pârâta a solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Legal citat, intervenientul forțat SÎNZIEANU I. prezent în instanță a arătat că nu înțelege să formuleze întâmpinare întrucât a recunoscut fapta, conducătorii auto au efectuat concilierea amiabilă, iar litigiul trebuie rezolvat între cele două societăți de asigurare. .
În cadrul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri pentru reclamantă.
Față de atitudinea procesuală a pârâtului instanța se va pronunța cu privire la cererea cu care a fost investită, în raport de actele aflate la dosar, pe care analizându-le reține următoarele:
În fapt, la data de 11.04.2013, în urma unui eveniment rutier în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_, condus de către intervenientul forțat SÎNZIEANU I., care încheiase un contract asigurare de răspundere civilă obligatorie cu societatea pârâtă și autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de către numitul R. A. care avea încheiat un contract de asigurare facultativă CASCO încheiat cu reclamanta, conducătorii auto au încheiat constatare amiabilă de accident (fila 15), din declarațiile acestora rezultând culpa ambilor conducători în producerea accidentului.
Autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost introdus în reparații (fila 16), reclamanta achitând la data de 07.11.2013 suma de 1700 lei, cu titlu de despăgubiri în dosarul de daună nr. K1194682 (DDI-_). Fiind reținută culpa comună a celor doi conducători auto reclamanta a solicitat obligarea societății pârâte la jumătate din suma achitată, respectiv 850 lei.
Potrivit prevederilor art. 2210 cod civil și art. 64 alin.2 lit. a, alin.3 și alin.4 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor, dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă. Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Instanța constată că pârâta, deși nu a formulat obiecțiuni conform art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, a achitat suma datorată ulterior înregistrării prezentei acțiuni (la data de 18.06.2014), conform extrasului de cont depus la dosarul cauzei.
În drept, sunt incidente prevederile art. 1516 alin. 1 Cod civil conform cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Față de plata efectuată de către pârâtă în timpul judecății, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantei privind obligarea acesteia la achitarea sumei de 850 lei, cu titlu de despăgubiri.
Cu toate acestea, față de dispozițiile art. 64 alin. 3 și 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011, pârâta datorează penalități de întârziere în procent de 0,1%/zi, datoria devenind scadentă ca urmare a faptului că S. Comercială de Asigurare Reasigurare Astra S.A. nu a formulat obiecțiuni. Așadar, instanța va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a penalităților de 0,1%/zi de întârziere, așa cum a fost formulată, începând cu data de 31.01.2014, data notificării la plată a pârâtei până la data achitării debitului.
Așadar, instanța va admite în parte acțiunea obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 70,55 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data de 31.01.2014 până la data introducerii acțiunii și plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, în continuare până la data plății – 18.06.2014.
Totodată, instanța, în temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, având în vedere faptul că pârâta se află în culpă procesuală cu privire la declanșarea prezentei proceduri judiciare și că aceasta este de drept în întârziere, astfel cum rezultă din prevederile art. 64 alin. 3 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 1523 alin. 2 lit. d Cod civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. G. A. S.A., cu sediul în București, .. 45, sector 1, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având cod unic de înregistrare_, în contradictoriu cu pârâtul S. COMERCIALĂ DE ASIGURARE REASIGURARE ASTRA S.A., cu sediul în București, .. 3, ., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având cod unic de înregistrare_ și cu citarea intervenientului forțat SÎNZIEANU I., cu domiciliul în Iași, .. 10, județul Iași.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 70,55 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data de 31.01.2014 până la data introducerii acțiunii și plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, în continuare până la data plății.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Iași.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
5Ex./04.12.2014
Red./Tehnored. M.N.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Hotărâre din 22-12-2014, Judecătoria IAŞI → |
|---|








