Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4670/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4670/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 39546/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința camera de consiliu de la 28 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. I.
Grefier L. Irimița
Sentință civilă Nr. 4670/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant E. ON E. R. SA și pe pârât B. E., având ca obiect cerere de valoare redusă .
Cererea se soluționează fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată faptul că s-a depus un înscris din partea pârâtei prin care arată faptul că a achitat debitul.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de valoare redusă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de fata, constată urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._, reclamanta . R. SA a chemat in judecată pe parata B. E., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 543,84 lei cu titlu de contravaloare energie electrică neachitată si a sumei de 108,76 lei reprezentand penalitati de intarziere calculate pana la data de 31.08.2013, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea actiunii, reclamanta a arătat că, intre părti s-a incheiat contractul de furnizare a energiei electrice in baza caruia a furnizat energie electrică la locul de consum solicitat de catre client, insa parata nu si-a indeplinit obligatia de plata a contravalorii serviciilor prestate, motiv pentru care aceasta datoreaza si penalitati de intarziere care au fost calculate in conformitate cu prevederile contractuale si cele ale Codului de procedura fiscala.
În drept, reclamanta a invocat disp.art. 1270 C.civ., art.1025-1032 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată si redactată conform formularului prevăzut de art. 1028 C.pr.civ.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Pârâta nu a depus intâmpinare.
Judecata s-a desfasurat conform art. 1029 C.pr.civ., fara o dezbatere orală, in camera de consiliu, fără citarea părtilor.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:
Prin cererea introductiva de instanta, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 543,84 lei cu titlu de contravaloare energie electrică neachitată si a sumei de 108,76 lei reprezentand penalitati de intarziere, cu cheltuieli de judecată.
La data de 25.03.2014 parata a depus prin serviciul de registratura al instantei, precizari prin care a aratat faptul ca a achitat reclamantei intregul debit solicitat de catre aceasta, astfel incat, actiunea formulata a ramas fara obiect.
In sustinerea precizarilor, parata a depus la dosarul cauzei ordinul de plata din data de 24.03.2014 si din care rezulta faptul ca parata a achitat reclamantei suma de 652,60 lei reprezentand debitul solicitat de reclamanta in prezenta cauza, fiind indicat si numarul de dosar.
In conditiile expuse, instanta apreciaza ca, in speta, cererea formulata a ramas fara obiect, intrucat cererea consta tocmai in obligarea paratei la plata debitului datorat reclamantei.
Prin urmare, instanta va respinge cererea formulata, ca fiind ramasa fara obiect.
In baza disp. art. 1031 al. 1 C.pr.civ. in care se arata ca, partea care cade in pretentii va fi obligata, la cererea celeilalte parti, la plata cheltuielilor de judecata, retinand faptul ca parata a achitat debitul datorat dupa data introducerii cererii de chemare in judecata, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 50 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea formulată de reclamanta . R. SA, cu sediul in Tg.M., . si cu sediul ales in Iasi, Pta. S. cel M. si Sfant, nr. 1A, in contradictoriu cu parata B. E., domiciliata in Valea L., ., ca fiind ramasa fara obiect.
Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 50 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru.
Executorie de drept.
Cu apel in 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusa la Judecătoria Iasi.
Data in camera de consiliu si pronuntata in sedinta publica azi, 28.03.2014.
Președinte, A. I. | ||
Grefier, L. Irimița |
Red/Teh.I.A
4ex-16.06.2014
| ← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 3389/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8214/2014. Judecătoria... → |
|---|








