Contestaţie la executare. Sentința nr. 9408/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9408/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 38402/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 9408/2014

Ședința publică de la 01 Iulie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. A.

Grefier S. M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator . și pe intimat . SIBIU PRIN SUCURSALA BACAU, terț poprit B.- G. -SUC.IAȘI, având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 27 iunie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 01 iulie 2014, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față:

Constată că la data de 27.11.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar_ contestația promovată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata . Sibiu, împotriva actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 1707/2013 al B. T. V. B., solicitând anularea actelor de executare și a executării silite însăși.

Au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În fapt motivează contestatoarea că la data de 21.11.2013 a luat cunoștință de existența și conținutul sentinței civile nr. 2056/2013 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._/180/2012 și că la data de 12.11.2013 i-a fost comunicată înștiințarea de poprire nr. 1707/2013 și care purta mențiunea că titlul executoriu este respectiva sentință.

Susține că titlul executoriu nu a fost comunicat odată cu înștiințarea, că nu a fost comunicat nici procesul verbal de stabilite a cheltuielilor de executare,nici modul de calcul al penalităților și nici încheierea de încuviințare a executării silite.

Învederează că înștiințarea a fost comunicată la o adresă la care contestatoarea nu își mai are sediul de mai mult timp, că tot la acea adresă a fost citată și în dosarul care a generat titlul executoriu, motiv pentru care împotriva ordonanței de plată a fost formulată și cerere în anulare.

Precizează contestatoarea că poprirea a fost înființată pentru suma de 5572,61 lei, compusă din 4906,31 lei reprezentând debit, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată și suma de 666,30 lei reprezentând cheltuieli de executare, însă din cuprinsul titlului executoriu rezultă că suma reprezentând debit este de 1367,78 lei, penalitățile sunt de 1% pe zi de întârziere, iar la plata cheltuielilor de judecată nu a fost obligată, sumele solicitate având astfel caracter incert, nefiindu-i comunicată modalitatea de calcul.

Susține că între părți a fost încheiat un contract având ca obiect emiterea polițelor de asigurare, că în timpul derulării contractului a înstrăinat 5 autoturisme, moment la care a notificat brokerul de asigurare despre schimbarea proprietarului, fiind predate și anulate polițele de asigurare și întocmite altele pe numele noului proprietar. Având în vedere că obligația încheierii poliței de asigurare aparține proprietarului și că a adus la cunoștință acestuia despre faptul înstrăinării, apreciază că nu mai subzistă în sarcina sa obligația de plată, iar încasarea contravalorii a două polițe de asigurare RCA pentru aceeași mașină, reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 și următoarele din codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii formulate a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost însoțită de împuternicire avocațială în copie.

A fost achitată taxa de timbru de 384 lei.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii.

Invocă tardivitatea formulării contestației, motivat de faptul că s-a realizat comunicarea privind înființarea popririi la data de 12.11.2013, iar termenul limită de formulare a contestației era 26.11.2013, ori în condițiile în care contestația a fost înregistrată la data de 27.11.2013, aceasta este tardiv formulată.

Pe fondul cauzei susține că apărările contestatoarei sunt nefondate având în vedere dispozițiile art. 688 din codul de procedură civilă, care menționează excepțiile de la comunicarea titlului executoriu și a somației, că la data la care a fost inițiată acțiunea, contestatoarea avea sediul la care a și fost citată, că între părți au fost purtate discuții cu privire la debit, atât înainte de formularea cererii cât și după și că aceasta a făcut o plată benevolă la data de 28.11.2013,indicând tot sediul vechi.

Învederează că polițele pentru unele dintre mașini nu au putut fi anulate pentru că în ce le privește s-au înregistrat daune, fiind incidente prevederile art. 14 din legea 136/1995.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205, art. 622 și următoarele din codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii solicită administrarea probei cu înscrisuri.

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea a solicitat respingerea excepției tardivității motivat de faptul că s-a realizat comunicarea înștiințării la data de 12.11.2013,iar contestația înregistrată prin fax la data de 27.11.2013 este în termen, cele 15 zile socotindu-se pe zile libere.

Invocă decăderea intimatei din dreptul de a depune întâmpinare,față de dispozițiile art. 208 al. 2 din codul de procedură civilă.

În continuare reiterează faptul că nu s-a realizat comunicarea actelor de executare și că suma nu este datorată.

Prin încheierea din data de 28.02.2014, instanța a respins excepția tardivității,pentru considerentele expuse în respectiva încheiere.

La termenul de judecată din data de 25.04.2014, în temeiul art. 78 din noul cod de procedură civilă, a fost introdus în cauză, în calitate de terț poprit, B. Iași.

Terțul poprit nu a depus întâmpinare.

Pe parcursul cercetării judecătorești a fost administrată, la cererea părților, proba cu înscrisuri.

Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține:

Prin sentința civilă nr. 2056/2013 a Judecătoriei Bacău, contestatoarea a fost obligată să achite intimatei suma de 1267,78 lei reprezentând debit și penalități de 1%, calculate de la data scadenței ratelor.

La data de 22.08.2013, potrivit celor consemnate în nota telefonică – pag. 43 dosar, a fost înregistrat la B. T. B., cererea de executare silită formulată de intimata – creditoare.

Față de data înregistrării cererii de executare silită și potrivit art. 24 din noul cod de procedură civilă, instanța constată că legea aplicabilă este noul cod de procedură civilă.

Din cuprinsul dosarului de executare, depus în copie la dosarul cauzei, rezultă că prin încheierea din data de 22.08.2013 a fost deschis dosarul de executare nr. 1707/2013 al B. D. C. și T. V. B., iar prin încheierea din data de 27.08.2013 a fost încuviințată de către Judecătoria Iași, executarea silită.

Prin încheierea din data de 06.09.2013, a fost stabilit cuantumul penalităților din titlul executoriu, ca fiind suma de 4906,53 lei potrivit calcului explicat în încheierea respectivă.

La data de 06.09.2013 a fost emisă somația de plată pentru suma de 5572,61 lei, reprezentând debit și penalități, la care se adaugă suma de 666,30 lei cheltuieli de executare, potrivit încheierii din data de 06.09.2013.

La data de 08.11.2013 a fost înființată poprirea asupra conturilor debitoarei, despre înființarea popririi fiind înștiințată și debitoarea, potrivit înscrisului de la pagina 93 dosar instanță.

Potrivit art. 1024 din noul cod de procedură civilă, ordonanța de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare și are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluționarea cererii în anulare. Ordonanța de plată devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare. Dispozițiile art. 637 rămân aplicabile.

(2) Împotriva executării silite a ordonanței de plată partea interesată poate face contestație la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestației nu se pot invoca decât neregularități privind procedura de executare, precum și cauze de stingere a obligației ivite ulterior rămânerii definitive a ordonanței de plată.

Prin urmare nu pot fi analizate de instanță decât neregularitățile privind procedura de executare, nu și cele referitoare la fondul dreptului, respectiv dacă suma cuprinsă în titlul executoriu este datorată sau nu.

Debitoarea contestatoare a invocat nelegalitatea executării deoarece nu i s-au comunicat titlul executoriu, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, modul de calcul al penalităților și nici încheierea de încuviințare a executării silite, că nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată și că suma solicitată cu titlu de penalități are caracter incert.

Instanța reține că potrivit art. 669 din noul cod de procedură civilă, fiind vorba de o ordonanță de plată, executorul nu are obligația comunicării titlului executoriu în copie certificată, astfel că nu poate interveni nulitatea executării pentru acest fapt.

Modul de calcul al penalităților rezultă din cuprinsul încheierii întocmite de executor la data de 06.09.2013, astfel că nu se poate reține caracterul incert al acestora.

Sancțiunea care intervine în cazul neîndeplinirii obligației de comunicare a încheierii este nulitatea condiționată virtuală, reglementată în art. 175 alin. (1).

Instanța constată că debitoarea contestatoare nu a făcut dovada existența unei vătă­mări determinate de nerespectarea condițiilor legale ale actului de procedură și vătăma­rea să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură.

Apreciind, față de considerentele expuse că prezenta contestație este neîntemeiată, instanța o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de contestatoarea ., cu sediul în Iași, .. 15-17, demisol, cu domiciliul ales în Iași, ., la cabinet avocat R. R., în contradictoriu cu intimata . Sibiu, prin sucursala Bacău, cu sediul în Bacău, .. 31B, jud. Bacău.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2014.

PREȘEDINTE

GREFIER

Pentru grefier aflat în

C.O. semneaza grefier delegat

cu exercitarea atributiilor

grefierului sef al sectiei civile

Red / Tehnored. A.M

4 exemplare /21.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9408/2014. Judecătoria IAŞI