Contestaţie la executare. Sentința nr. 5271/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5271/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 36909/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5271
Ședința publică din 08 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C. E.
GREFIER: J. V. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatorul B. D., în contradictoriu cu intimata B. G., având ca obiect contestație la executare - suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul personal și asistat de avocat B., lipsă fiind intimata.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- contestatorul nu a depus la dosarul cauzei precizările solicitate de instanță;
- intimata nu a depus la dosarul cauzei punct de vedere cu privire la cererea de renunțare la judecată a contestatorului.
Instanța procedează la legitimarea contestatorului B. D. care prezintă C.I. . nr._, CNP_, cu domiciliul în ..
Contestatorul învederează instanței de judecată faptul că înțelege să renunțe la judecarea cauzei.
Av. B. pentru contestator arată că lucrurile s-au clarificat la Tribunal.
Solicită instanței de judecată să ia act de manifestarea de voință a contestatorului și să se dispună în consecință, având în vedere că cererea a fost retrasă.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de renunțare la judecata, reține următoarele:
Potrivit art.243 Cod procedură civilă “dacă în cursul procesului reclamantul renunță la judecarea cererii de chemare în judecată (…) judecătorul se va pronunța asupra cererii prin hotărâre” iar conform art.406 C.proc.civilă “reclamantul poate să renunțe oricând la judecată,în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.”
Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art.243 și art.406 C.pr.civ., poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe fie prin cerere scrisă, fie verbal în ședință publică.
Având în vedere manifestarea de voință a reclamantului contestator în sensul desistării de la judecata cererii, față principiul disponibilității consacrat de art.9 din Cod procedură civilă, instanța constată îndeplinite dispozițiile legale pentru a da eficiență dreptului de dispoziție a părții care a declanșat litigiul în sensul de a pune capăt acestuia prin renunțare la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
In baza art.406 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea contestatorului B. D., domiciliat în ., cu dom ales pentru comunicarea actelor de procedura la C. Av B. P. E. în mun Iași . . a judecarea contestației la executare în contradictoriu cu intimata B. G. domiciliată în mun Iași ..122, . . județul Iași .
Cu drept de a formula recurs, ce se va depune la Judecătoria Iași, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Pronunțată în ședință publică, 08.04.2013.
PREȘEDINTE,
D. C. E.
GREFIER,
J. V. G.
Red/teh/ced
08.07.2014,ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 30/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








