Contestaţie la executare. Sentința nr. 4510/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4510/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 37268/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 4510/2014

Ședința publică de la 26 Martie 2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE T. B.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul G. M. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA:

Asupra acțiunii civile introduse de contestatorul G. M. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de.05.12.2012., având ca obiect “.contestație la executare.. “ .

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 6.02.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 C.p.civ pentru neîndeplinirea de către reclamanți a obligației puse în vedere de instanță ;

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm Cp civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 248 C.pr.civ. și art. 252 C.pr.civ.:

Constată perimată acțiunea civilă formulată de către contestatorul G. M. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI,.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 Martie 2014.

Președinte,Grefier,

Red. BT

Tehnored. CA / 31.03.2014/ 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4510/2014. Judecătoria IAŞI