Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 644/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 644/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 23800/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 644/2014

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE- C. D. B.

Grefier- D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta M. E., intervenient în nume propriu ASOCIAȚIA DE proprietari . DACIA PRIN PREȘEDINTE MARGUTA D. în contradictoriu cu pârâtul H. D., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită; părțile au fost citate cu mențiunea: „în vederea discutării perimării”; a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, acesta datând din data de 16.10.2012.

Instanța invocă excepția perimării acțiunii și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față introdusă la data de 20.07.2011:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.10.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 C.pr.civ.orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii.

Constată perimată actiunea formulată de reclamanta M. E. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat Damacovici L. cu sediul in Iasi, ., ., parter, apt.2 in contradictoriu cu paratul H. D. cu domiciliul in Iasi, ., ., apt.26

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, astazi 21.01.2014.

Președinte Grefier,

B.C.D. D. V.

Red./teh. B.C.D.

2 ex. – 31.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 644/2014. Judecătoria IAŞI