Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3062/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 3062/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 19481/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 28 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. T. S.

Grefier I. A. V.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3062

Pe rol se află judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamantul M. E. și pe pârâta M. A. D., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 21.02.2014 și ulterior pentru astăzi 28.02.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 26.06.2012 sub nr._ reclamantul M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M. A. D. partajul bunurilor comune în cote de 70% pentru el și 30% pentru pârâtă, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în timpul căsătoriei au fost dobândite atât bunuri imobile, cât și bunuri mobile. A susținut că la data căsătoriei, respectiv 24.02.2007, pârâta construia un imobil casă de locuit în Iași, ., cu suprafața de 110 mp, construcție care a fost edificată pe terenul proprietatea sa. După încheierea căsătoriei, reclamantul a contribuit cu suma de 84.000 lei la definitivarea imobilului, construcția fiind finalizată în anul 2010. Contribuția sa se compune din suma de 60.000 lei primită de la părinți conform contractului de donație autentificat sub nr.2504/12.06.2007 de către BNPA V. D. și I. M. și suma de 24.000 lei din salariu.

În drept au fost invocate dispozițiile art.669 și următoarele C.proc.civ.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probelor prin înscrisuri, prin declarațiile martorilor și interogatoriul pârâtei. Reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie certificată.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, partajul bunurilor comune în cote egale și completarea masei partajabile cu un motoscuter și un autoturism Opel.

În motivare, pârâta reconvenientă a susținut că imobilul casă și terenul aferent sunt bunuri proprii, fiind dobândite anterior încheierii căsătoriei. Cu privire la cota majorată de 70% solicitată de reclamantul pârât, a susținut că este nejustificată și nu este cert dacă suma de bani menționată în contractul de donație a fost remisă reclamantului pârât ori dacă acesta a respectat destinația banilor sau dacă a cumpărat alte bunuri cu acești bani. Pârâta reconvenientă a mai arătat că la data încheierii căsătoriei casa era construită, iar lucrările de construcție și finisare au fost efectuate de tatăl ei împreună cu echipa sa, fără a fi perceput vreun cost.

Întâmpinarea și cererea reconvențională nu au fost motivate în drept.

În dovedire, pârâta reconvenientă a depus înscrisuri, în copie certificată.

Cererea reconvențională a fost legal timbrată.

La termenul din data de 15.03.2013, reclamantul pârât a indicat bunurile mobile comune supuse partajului.

Au fost încuviințate și administrate probele prin înscrisuri, prin declarațiile martorilor, interogatoriul și expertiza auto.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Părțile au fost căsătorite în perioada 24.02.2007 – 04.05.2012, căsătoria fiind desfăcută prin Sentința civilă nr.9487/04.05.2012 a Judecătoriei Iași, irevocabilă cu privire la desfacerea căsătoriei.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1905/19.08.2005 de BNPA N. I. și M. M. C., pârâta reconvenientă a cumpărat terenul categoria vii cu suprafața totală de 470 mp, situat în extravilanul municipiului Iași, zona Vișani, jud. Iași, sector cadastral 176, ./2(7658/1/1-7658/1/2), identificat cu nr. cadastral al bunului imobil (7229/1-7229/2/4/2, întabulat în cartea funciară nr.30745a Mun. Iași.

La data de 04.07.2006 a fost eliberată pârâtei reconveniente Autorizația de construire a anexei exploatare agricolă – construcție provizorie pentru imobilul situat în Iași. ., P4/2(7658/1/1-2), titlu de proprietate - contract de vânzare cumpărare nr.1905/2005.

Astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, la momentul căsătoriei părților casa era construită. În timpul căsătoriei, părțile au cumpărat o mașină și un scuter și au finalizat casa în interior (pardoseli, tencuieli, pereți despărțitori, instalația sanitară). Lucrările de construcție s-au făcut cu o sume de bani primite de reclamantul pârât de la părinții săi și de la bunica acestuia, precum și cu sume de bani obținute în timpul căsătoriei și au fost coordonate de tatăl pârâtei reconveniente. Ambele părți au lucrat în timpul căsătoriei și au obținut venituri din salarii. Pârâta reconvenientă s-a ocupat de gospodărie, iar de creșterea copilului s-au ocupat ambele părți. În timpul căsătoriei a fost vândut motoscuterul, întrucât s-a stricat, iar mașina a avut nevoie de reparații la motor. După desfacerea căsătoriei, în imobil a locuit reclamantul pârât.

Numiții M. L. și M. O., soți, au donat reclamantului pârât, fiul lor, suma de 60.000 lei ca bun propriu și cu scutire de raport, cu condiția ca această sumă să fie investită în lucrările de finisare la construcția situată în Iași, . A, jud. Iași, proprietatea pârâtei reconveniente, fiind încheiat Contractul de donație autentificat sub nr.2504/12.06.2007 de BNPA V. D. și I. M. (fila 4).

Cu ocazia administrării interogatoriului, reclamantul pârât a arătat că la data încheierii căsătoriei imobilul construcție exista, iar la construirea casei a contribuit tatăl pârâtei reconveniente atât cu materiale, cât și cu manoperă. A arătat reclamantul pârât că, după separația în fapt a părților, a continuat să locuiască cu bunica sa în casa pârâtei reconveniente. Întrebat fiind dacă, după ce a primit banii de la părinții săi a cumpărat un scuter, reclamantul pârât a precizat că nu își aduce aminte, fiind posibil să-l fi cumpărat cu banii de la nuntă, ceea ce conduce la concluzia că suma de 60.000 lei donată de părinți nu a fost folosită exclusiv pentru lucrările de finisare a casei.

Prin răspunsurile la interogatoriu pârâta reconvenientă a recunoscut că o parte din banii primiți cu titlu de donație de reclamantul pârât de la părinții săi au fost folosiți pentru finalizarea casei. De asemenea, pârâta reconvenientă a arătat că imobilul era ridicat, însă nu avea tencuială, iar finisajele interioare au fost făcute după încheierea căsătoriei.

Astfel cum rezultă din adeverința eliberată de Liceul Teoretic L. Rosetti Răducăneni, jud. Iași unde este angajat reclamantul pârât și din cartea de muncă a pârâtei reconveniente, în perioada căsătoriei părțile au obținut venituri apropiate ca valoare.

Conform concluziilor raportului de expertiză auto și răspunsului la obiecțiuni, valoarea autoturismului Opel Corsa este de 3.460,29 lei, având o vechime de peste 15 ani. Conform cărții de identitate a vehiculului (fila 50), autoturismul a fost înmatriculat la data de 15.12.2008, deținător fiind reclamantul pârât M. E..

La data de 20.06.2010 reclamantul pârât a vândut mopedul marca Suzuki, fiind încheiat contract tip de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (fila 81).

În cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului familiei de la 1954, întrucât bunurile comune ale părților au fost dobândite sub regimul matrimonial unic și obligatoriu al comunității bunurilor, supus legii aplicabile în momentul funcționării acestui regim.

Obiectul partajului îl constituie bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei. Potrivit dispozițiilor art.30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Față de aceste dispoziții, calitatea de copărtași a soților cu privire la bunurile comune este expres prevăzută de lege, excepție făcând exclusiv bunurile enumerate expres și limitativ prin art.31 C.fam., acestea din urmă fiind bunuri proprii ale fiecărui soț.

Instanța reține și aplicabilitatea dispozițiilor art.30 al.3 C.fam., potrivit cărora calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită, urmând ca partea adversă, în măsura în care afirmă caracterul de bun propriu să facă dovada că acest bun se înscrie în categoriile expres și limitativ menționate de art.31 C.fam. Prin urmare, masa bunurilor comune, ce alcătuiește masa de împărțit, va fi stabilită prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate.

La stabilirea cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune se va avea în vedere contribuția efectivă a fiecăruia dintre foștii soți la dobândirea bunurilor supuse partajului. Cotele de contribuție se vor determina nu numai în funcție de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor comune, aport indicat de nivelul veniturilor fiecărui soț și al mijloacelor materiale întrebuințate, ci și de munca prestată în gospodărie. Participarea codevălmașilor se raportează la totalitatea bunurilor supuse partajului, iar nu la categorii de bunuri sau bunuri individual determinate.

Potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei (filele 20-35), declarațiilor martorilor, răspunsurilor la interogatoriu și concluziilor raportului de expertiză auto, părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri, în valoare totală de 22.860,05 lei: teu 731L 20x16x16; teu 731L 20x16x20; teu 731L 20x20x16; Robinet 731 LD; Robinet 711 LD; Banda teflon Gastec; Colier CTND dublu D; Colier CTN D16 dublu; țeavă Henco Super 16x2; țeavă Henco 20x2; colier CTN D20; reducție A580; reducție MF; Cot 753L; Cot 752L; teu 731L 16x16x16; Radiator 22K600x1400 KORAD; Radiator 22K 600x1200 KORAD; Radiator 22K 600x1000 KORAD; Radiator 22K 600x600 KORAD – în valoare totală de 3.230,23 lei conform facturii nr.28IS_/17.10.2007; ministație epurare AQUACLIMA_ în valoare de 5.236,90 lei – conform facturii din data de 17.07.2007; masă ping-pong-539,99 lei; saltea gonflabilă-99,90 lei, conform facturii nr._/27.05.2008; mașină de spălat AWE7616 în valoare de 959,65 lei conform facturii nr._/17.01.2009; pat MET CAPOT P660 în valoare de 305 lei conform facturii nr._/01.05.2010; combină frigorifică în valoare de 1.299,90 lei, conform facturii nr._/07.11.2007; rezervor apa V=1000 CILID.VERT. în valoare de 937,51 lei conform facturii nr.28IS_/14.08.2007; chiuvetă sticlă și oglindă, chiuvetă sticlă, în valoare totală de 1.143,84 lei conform facturii nr. 0014/25.06.2007; tâmplărie PVC cu geam termoizolant în valoare de 137 lei conform facturii nr._/21.07.2007; set pensule-11,59 lei și set 3 scule-349,90 lei conform facturii nr._/19.10.2009 (valoare totală de 361,49 lei); cazan în valoare de 3.609 lei conform facturii_/28.09.2009; trimmer ART 23 EASYTRIM în valoare de 99,99 lei, conform facturii nr._/17.06.2009; tub flexibil AL 150-30,40 lei, diluant 551 PET 11-12,60 lei, supapa siguranța V2 3BAR-26,17 lei, vas expansiune 35L-176,18 lei, șurub lemn 3,5x35-0,40 lei, în valoare totală de 245,75 lei conform facturii nr._/12.10.2009; radiator halogen VORTEX YQ12-118,98 lei, fierăstrău Sthor 185MM-124,83 lei, conform facturii nr._/07.11.2008; saltea-249,90 lei, mobilă dormitor – 699,90 lei, conform facturii nr._/05.03.2011; autoturism Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ în valoare de 3.460,29 lei.

Deși reclamantul pârât susține că imobilul casă este bun comun, astfel cum rezultă din autorizația de construire, declarațiile martorilor și răspunsurile sale la interogatoriu, casa este bun propriu al pârâtei reconveniente, fiind construită la data încheierii căsătoriei. După încheierea căsătoriei casa a fost tencuită și au fost efectuate lucrări de finisare, dar acestea nu schimbă natura bunului imobil din propriu în comun, ci doar îmbunătățirile au calitatea de bun comun al părților.

Din probele administrate în cauză rezultă că ambele părți au lucrat în timpul căsătoriei, având venituri apropiate ca valoare, au fost ajutate de părinți, iar pârâta reconvenientă a avut grijă de gospodărie și de copil, condiții în care instanța apreciază că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune și va admite în parte atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea reconvențională.

Având în vedere că regula de principiu o constituie împărțeala în natură, conform art.6735 C.proc.civ., instanța urmează să formeze loturile și să atribuie în natură fiecărei părți bunurile ce compun masa partajabilă.

La atribuirea loturilor, instanța va avea în vedere de art.6739 C.proc.civ., potrivit cărora la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Instanța reține că valoarea totală a masei de împărțit este de 22.860,05 lei și, având în vedere principiul împărțirii în natură a bunurilor, solicitarea părților, precum și faptul că bunurile mobile se află în casa bun propriu al pârâtei reconveniente, instanța va atribui acesteia, în deplină proprietate: teu 731L 20x16x16; teu 731L 20x16x20; teu 731L 20x20x16; Robinet 731 LD; Robinet 711 LD; Banda teflon Gastec; Colier CTND dublu D; Colier CTN D16 dublu; țeanvă Henco Super 16x2; țeavă Henco 20x2; colier CTN D20; reducție A580; reducție MF; Cot 753L; Cot 752L; teu 731L 16x16x16; Radiator 22K600x1400 KORAD; Radiator 22K 600x1200 KORAD; Radiator 22K 600x1000 KORAD; Radiator 22K 600x600 KORAD – în valoare totală de 3.230,23 lei conform facturii nr.281S_/17.10.2007; ministație epurare AQUACLIMA_ în valoare de 5.236,90 lei – conform facturii din data de 17.07.2007; masă ping-pong-539,99 lei; saltea gonflabilă-99,90 lei, conform facturii nr._/27.05.2008; mașină de spălat AWE7616 în valoare de 959,65 lei conform facturii nr._/17.01.2009; pat MET CAPOT P660 în valoare de 305 lei conform facturii nr._/01.05.2010; combină frigorifică în valoare de 1.299,90 lei, conform facturii nr._/07.11.2007; rezervor apa V=1000 CILID.VERT. în valoare de 937,51 lei conform facturii nr.28IS_/14.08.2007; chiuveta sticlă și oglindă, chiuvetă sticlă, în valoare totală de 1.143,84 lei conform facturii nr. 0014/25.06.2007; tâmplărie PVC cu geam termoizolant în valoare de 137 lei conform facturii nr._/21.07.2007; set pensule-11,59 lei și set 3 scule-349,90 lei conform facturii nr._/19.10.2009 (valoare totală de 361,49 lei); cazan în valoare de 3.609 lei conform facturii_/28.09.2009; trimmer ART 23 EASYTRIM în valoare de 99,99 lei, conform facturii nr._/17.06.2009; tub flexibil AL 150-30,40 lei, diluant 551 PET 11-12,60 lei, supapa siguranța V2 3BAR-26,17 lei, vas expansiune 35L-176,18 lei, șurub lemn 3,5x35-0,40 lei, în valoare totală de 245,75 lei conform facturii nr._/12.10.2009; radiator halogen VORTEX YQ12-118,98 lei, ferăstrău Sthor 185MM-124,83 lei, conform facturii nr._/07.11.2008; saltea-249,90 lei, mobilă dormitor – 699,90 lei, conform facturii nr._/05.03.2011 – în valoare totală de 19.399,76 lei.

De asemenea, instanța va atribui reclamantului pârât, în deplină proprietate autoturismul Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, în valoare de 3.460,29 lei.

Având în vedere diferența valorică dintre cele două loturi, instanța o va obliga pe pârâta reconvenientă să plătească reclamantului pârât sultă în valoare de 7.969,73 lei, în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere natura cauzei, dubla calitate a părților de reclamant și pârât, precum și dispozițiile art.277 C.proc.civ., instanța reține că toate cheltuielile de judecată au profitat părților din prezenta cauză proporțional cu cota parte stabilită din dreptul de proprietate și se impune ca fiecare să le suporte raportat acestor cote, urmând să le compenseze și să o oblige pe pârâta reconvenientă să plătească reclamantului pârât suma de 3.705,50 lei.

Reținând că, față de valoarea masei de împărțit, calea de atac împotriva prezentei sentințe este recursul,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamantul pârât M. E., cu domiciliul ales la Cabinet avocat H. C., în Iași, ., parter, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta reconvenientă M. A. D., cu domiciliul ales la Cabinet avocat A. D. B., în Iași, . nr.36, ., ..

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă în contradictoriu cu reclamantul pârât.

Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție egală, următoarele bunuri comune, în valoare totală de 22.860,05 lei: teu 731L 20x16x16; teu 731L 20x16x20; teu 731L 20x20x16; Robinet 731 LD; Robinet 711 LD; Banda teflon Gastec; Colier CTND dublu D; Colier CTN D16 dublu; țeavă Henco Super 16x2; țeavă Henco 20x2; colier CTN D20; reducție A580; reducție MF; Cot 753L; Cot 752L; teu 731L 16x16x16; Radiator 22K 600x1400 KORAD; Radiator 22K 600x1200 KORAD; Radiator 22K 600x1000 KORAD; Radiator 22K 600x600 KORAD – în valoare totală de 3.230,23 lei conform facturii nr.28IS_/17.10.2007; ministație epurare AQUACLIMA_ în valoare de 5.236,90 lei – conform facturii din data de 17.07.2007; masă ping-pong-539,99 lei; saltea gonflabilă-99,90 lei, conform facturii nr._/27.05.2008; mașină de spălat AWE7616 în valoare de 959,65 lei conform facturii nr._/17.01.2009; pat MET CAPOT P660 în valoare de 305 lei conform facturii nr._/01.05.2010; combină frigorifică în valoare de 1.299,90 lei, conform facturii nr._/07.11.2007; rezervor apa V=1000 CILID.VERT. în valoare de 937,51 lei conform facturii nr.28IS_/14.08.2007; chiuvetă sticlă și oglindă, chiuvetă sticlă, în valoare totală de 1.143,84 lei conform facturii nr. 0014/25.06.2007; tâmplărie PVC cu geam termoizolant în valoare de 137 lei conform facturii nr._/21.07.2007; set pensule-11,59 lei și set 3 scule-349,90 lei conform facturii nr._/19.10.2009 (valoare totală de 361,49 lei); cazan în valoare de 3.609 lei conform facturii_/28.09.2009; trimmer ART 23 EASYTRIM în valoare de 99,99 lei, conform facturii nr._/17.06.2009; tub flexibil AL 150-30,40 lei, diluant 551 PET 11-12,60 lei, supapa siguranța V2 3BAR-26,17 lei, vas expansiune 35L-176,18 lei, șurub lemn 3,5x35-0,40 lei, în valoare totală de 245,75 lei conform facturii nr._/12.10.2009; radiator halogen VORTEX YQ12-118,98 lei, fierăstrău Sthor 185MM-124,83 lei, conform facturii nr._/07.11.2008; saltea-249,90 lei, mobilă dormitor – 699,90 lei, conform facturii nr._/05.03.2011; autoturism Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ în valoare de 3.460,29 lei.

Dispune sistarea stării de devălmășie astfel:

Atribuie reclamantului pârât, în deplină proprietate, autoturismul Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, în valoare de 3.460,29 lei.

Atribuie pârâtei reconveniente, în deplină proprietate, următoarele bunuri: teu 731L 20x16x16; teu 731L 20x16x20; teu 731L 20x20x16; Robinet 731 LD; Robinet 711 LD; Banda teflon Gastec; Colier CTND dublu D; Colier CTN D16 dublu; țeanvă Henco Super 16x2; țeavă Henco 20x2; colier CTN D20; reducție A580; reducție MF; Cot 753L; Cot 752L; teu 731L 16x16x16; Radiator 22K 600x1400 KORAD; Radiator 22K 600x1200 KORAD; Radiator 22K 600x1000 KORAD; Radiator 22K 600x600 KORAD – în valoare totală de 3.230,23 lei conform facturii nr.281S_/17.10.2007; ministație epurare AQUACLIMA_ în valoare de 5.236,90 lei – conform facturii din data de 17.07.2007; masă ping-pong-539,99 lei; saltea gonflabilă-99,90 lei, conform facturii nr._/27.05.2008; mașină de spălat AWE7616 în valoare de 959,65 lei conform facturii nr._/17.01.2009; pat MET CAPOT P660 în valoare de 305 lei conform facturii nr._/01.05.2010; combină frigorifică în valoare de 1.299,90 lei, conform facturii nr._/07.11.2007; rezervor apa V=1000 CILID.VERT. în valoare de 937,51 lei conform facturii nr.28IS_/14.08.2007; chiuveta sticlă și oglindă, chiuvetă sticlă, în valoare totală de 1.143,84 lei conform facturii nr. 0014/25.06.2007; tâmplărie PVC cu geam termoizolant în valoare de 137 lei conform facturii nr._/21.07.2007; set pensule-11,59 lei și set 3 scule-349,90 lei conform facturii nr._/19.10.2009 (valoare totală de 361,49 lei); cazan în valoare de 3.609 lei conform facturii_/28.09.2009; trimmer ART 23 EASYTRIM în valoare de 99,99 lei, conform facturii nr._/17.06.2009; tub flexibil AL 150-30,40 lei, diluant 551 PET 11-12,60 lei, supapa siguranța V2 3BAR-26,17 lei, vas expansiune 35L-176,18 lei, șurub lemn 3,5x35-0,40 lei, în valoare totală de 245,75 lei conform facturii nr._/12.10.2009; radiator halogen VORTEX YQ12-118,98 lei, ferăstrău Sthor 185MM-124,83 lei, conform facturii nr._/07.11.2008; saltea-249,90 lei, mobilă dormitor – 699,90 lei, conform facturii nr._/05.03.2011 – în valoare totală de 19.399,76 lei.

Obligă pârâta reconvenientă să plătească reclamantului pârât sultă în valoare de 7.969,73 lei în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.

Compensează cheltuielile de judecată și obligă pârâta reconvenientă să plătească reclamantului pârât suma de 3.705,50 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.02.2014.

Președinte, Pentru grefier I.A.V., aflat în C.O.

A.T.S. semnează grefierul șef al Secției Civile P.F.L.

Red./Tehnored.A.T.S.

4ex./23.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3062/2014. Judecătoria IAŞI