Pensie întreţinere. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 9658/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. C.
Grefier L. L.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant U. L. și pe pârât U. V., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, pricina a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 14.10.2014, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19.03.2014 sub numărul_, reclamanta U. L. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul U. V., să dispună stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorilor U. G. și U. D. Ș..
În motivare, reclamanta au susținut că minorii au rezultat din căsătoria reclamantei cu pârâtul iar acesta nu se mai ocupă deloc de creșterea și întreținerea lor, părțile fiind separate în fapt.
Analizând susținerile creditoarei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
La data de 11.06.2014, reclamanta, a depus o declarație autentică prin care arată că înțelege să renunțe la judecată.
Art.406 C.pr.civ. consacra, in conformitate cu principiul disponibilitatii, dreptul reclamantului de a putea renunta oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa.
Cum reclamanta a renunțat la judecarea cererii de chemare în judecată, pe cale de consecință, instanta va lua act de această renunțare precum si de faptul că părtile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei U. L., CNP_, cu domiciliul în Iasi, ., ., ..
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
C. IulianLeontescu L.
,
Red./tehn./C.I./ 4ex./08.01.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8611/2014. Judecătoria IAŞI | Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 2443/2014.... → |
|---|








