Plângere contravenţională. Hotărâre din 13-10-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 14260/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 13 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.
Grefier: A. M. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C. A., în contradictoriu cu intimatul I.P.J.IAȘI-SERVICIUL RUTIER, având ca obiect “plângere contravențională”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 06.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.10.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. sub numărul_ din data de 07.10.2013, petentul M. C. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata I.P.J.IAȘI-SERVICIUL RUTIER, înlocuirea sancțiunii dispuse prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 05.10.2013, în cuantum de 720 lei cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că prin procesul verbal contestat a fost sancționat cu amenda în cuantum de 720 lei și 9 puncte de penalizare pentru că ar fi circulat cu viteza de 114 km/h în interiorul localității.
Sub aspectul reindividualizării sancțiunii, petentul a arătat că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția asupra obligațiilor ce-i revin potrivit legislației privind circulația pe drumurile publice în sensul art.5 alin.5, art.7 alin.2, art.20 alin.3 din OG nr.2/2001, cuantumul amenzii fiind disproporționat în raport de gradul de pericol social al faptei, de urmările produse și de situația sa materială.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.5, art.20 și art.34 din OG nr.2/2001.
În dovedirea acțiunii, petentul a depus, în copie: procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 05.10.2013 fila 6.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 06.11.2013, intimată a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
Pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Piatra N. în favoarea Judecătoriei Iași prin raportare la locul săvârșirii pretinsei fapte.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148, art.205, art.315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata nu a depus niciun mijloc de probă solicitând administrarea probei cu raportul agentului, atestatul operatorului radar, verificarea metrologică a aparatului radar, CD, fotografii.
În temeiul art.223 și art.411 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin serviciul registratură de la data de 13.11.2013 fila 14, petentul a depus la dosarul cauzei procura nr.1157/11.10.2013 și și-a ales domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură în țară.
Prin serviciul registratură de la data de 13.01.2014, intimata a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv raport agent fila 20, buletin de verificare metrologică fila 21, atestat de operator radar fila 22, planșă foto fila 23, CD fila 24.
Prin sentința civilă nr.495/17.02.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, cauză care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 23.04.2014 sub numărul_ .
Prin serviciul registratură de la data de 22.05.2014, petentul a formulat răspuns la întâmpinare și precizări solicitând anularea procesului verbal contestat și exonerarea de la executarea sancțiunilor. În motivare a arătat că nu circula cu viteza reținută în cuprinsul procesului verbal contestat și că avea o viteză mai mică, din materialul probator atașat cauzei nerezultând numărul de înmatriculare al autoturismului, marca acestuia și nici altă dovadă. Cu aceeași ocazie, petentul a arătat că la data întocmirii procesului verbal contestat, agentul constatator nu a indicat . de legitimare din SUA.
Prin serviciul registratură de la data de 02.00.2014, intimata a redepus la dosarul cauzei CD fila 16.
La termenul din 30.06.2014, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și proba cu suport CD.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ fila 6 încheiat la data de 05.10.2013 de către agentul constatator al intimatului I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE Iași - SERVICIUL RUTIER, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 720 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.
S-a reținut că în data de 05.10.2013, ora 00.47, petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DE 583 B., pe un sector de drum cu limita de 60 km/h, cu viteza de 114 km/h, depășind astfel viteza legală admisă în interiorul localității cu 54 km/h, faptă prevăzută de art.49 alin.1 din OUG 195/2002 și sancționată de art.102 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002 astfel cum rezulta din cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 05.10.2013 fila 6, raport agent fila 20, buletin de verificare metrologică fila 21, atestat de operator radar fila 22, planșă foto fila 23, CD fila 24.
De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 360 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 05.10.2013 a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând la rubrica obiecțiuni că nu am.
În drept, potrivit art.49 alin.1 din OUG 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar potrivit art.102 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 05.10.2013, instanța reține că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentului au fost descrise suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare.
În ceea ce privește motivul de nulitate potrivit căruia la data întocmirii procesului verbal contestat, agentul constatator nu a indicat . de legitimare din SUA, apare ca neîntemeiat în condițiile în care procesul verbal contestat cuprinde CNP-ul său și toate datele sale de identificare din România, acest motiv de nulitate în acord cu art.16 din OG nr.2/2001 fiind unul condiționat de vătămare, vătămare pe care petentul nu a probat-o deși sarcina probei îi revenea.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară. Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară. De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 720 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 05.10.2013 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia nu circula cu viteza reținută în cuprinsul procesului verbal contestat și că avea o viteză mai mică, din materialul probator atașat cauzei nerezultând numărul de înmatriculare al autoturismului, marca acestuia și nici altă dovadă, apare ca neîntemeiată în condițiile în care, instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului cu numărul de înmatriculare_ s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, iar deplasarea autoturismului a fost înregistrată video cu camera video, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._ din 04.04.2013, fila 21. Din același buletin de verificare metrologică, rezultă că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice și sunt utilizate atât pentru măsurări în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
În fotografiile de la fila 23 și CD-ul depus se observă foarte clar numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent,_, precum și viteza de 114km/h avută de acesta în data de 05.10.2013, la ora 00.47.39 cadrele 9682, 9686, 9687.
Astfel cum s-a reținut anterior, cinemometrul se afla în perioada de valabilitate metrologică, iar petentul nu a invocat motive tehnice obiective care să ridice un dubiu cu privire la caracteristicile tehnice ale aparatului, astfel că subzistă prezumția de bună funcționare.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbale de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și în contra probelor indubitabile prezentate de către intimată. Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acestuia.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că acțiunea petentului, constând în depășirea vitezei maxime admise în interiorul localității cu 54 km/h constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Așadar, în raport de fapta reținută în sarcina petentului, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al acesteia, se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prevăzută de art.49 alin.1, raportat la art. 102 alin.3 lit. e) din OUG nr.195/2002, prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice în interiorul localității. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, situația materială a petentului neputând reprezenta un atare argument.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat cu amendă al cărei cuantum este egal cu minimul amenzii prevăzute de lege, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal . nr._ din 05.10.2013, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal . nr._ din 05.10.2013 i-a fost aplicată sancțiunea amenzii și suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, dozate în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, menținând procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 05.10.2013.
În temeiul art.451 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. C. A. prin reprezentant convențional mandatar M. I. cu domiciliul în Piatra N., ., nr.6, ., cu reședința în statele Unite ale Americii,_-Rothbury 5109, Montgomery și cu domiciliul ales la mandatar M. I., în Piatra N., ., ., ., jud. N., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI C._, cu sediul în Iași, ..6, județul Iași, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 05.10.2013.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 05.10.2013.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. L. A. A. M. B.
Red. E.L.A
Tehno-red. A.M.B.
18.11.2014
4 ex.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 10-11-2014,... → |
|---|
