Plângere contravenţională. Hotărâre din 24-09-2014, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 33563/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 24 Septembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: I.-C. R.

Grefier: I. A. V.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul O. M. și pe intimatul I.P.J. I., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că dezbaterile asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași au avut loc în ședința publică de la 23.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 24.09.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 16.10.2013, sub nr.de dosar_, petentul O. M. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ din data de 27.09.2013, întocmit de către Inspectoratul de Poliție Județean Iași.

În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că, în timp ce se deplasa pe DE 583 (km 40), a fost oprit în trafic de un echipaj al poliției rutiere, ocazie cu care i s-a adus la cunoștință că a fost depistat având viteza de 107 km/h, pe un sector de drum cu limită maximă de 50 km/h.. Se învederează instanței că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției menționate.

Prin compartimentul Registratură, la data de 13.02.2014, a fost depusă la dosar întâmpinare formulată de intimatul I.P.J.Iași, prin care s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, excepție pusă în discuția contradictorie a părților la termenul de judecată din data de 23.09.2014.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocate, conform art. 248 N.C.p.civ., instanța reține:

Conform mențiunilor din actul constatator contestat (fila 4), locul săvârșirii faptei este DE 583, km 40, aflat în circumscripția Judecătoriei P., potrivit H.G.nr.337/09.07.1993.

Potrivit dispozițiilor art.32 alin.2 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Totodată, instanța reține caracterul de ordine publică al acestei norme referitoare la competența teritorială în materia plângerilor contravenționale.

Față de cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art.129 și art.132 N.C.p.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și își va declina competența de soluționarea a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei P..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.

Declină în favoarea JUDECĂTORIEI P. competența de soluționare a cauzei având ca obiect „plângere contravențională” și ca părți: petentul O. M., domiciliat în București, Sector 6, ., .. 6, . INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, cu sediul în I., .. 6, J. IAȘI

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.09.2014.

Președinte, Grefier,

I.C.R. I.A.V.

Red./Tehnored.I.C.R./I.A.V.

4 ex./13.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 24-09-2014, Judecătoria IAŞI