Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 15554/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 17 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE T. B.
Grefier L. T.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent H. R. și pe intimat I. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:
- petent - H. R.
- intimat - I. IAȘI - BIROUL RUTIER
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 03.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 10.12.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 17.12.2014,, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată la instanță sub numărul_ /06.05.2014, petentul H. R. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/30.04.2014, emis de I.P.L. Iași, prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 765 lei (9 puncte amendă) și i s-a reținut permisul de conducere auto în vederea suspendării, ca urmare a reținerii săvârșirii contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. C din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că pe data de 30.04.2014 a condus autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe DE 583, 8iar la trecerea la nivel de cale ferată de la . Iloaiei nu a oprit deși semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune.
În motivarea plângerii, petentul arată că s-a asigurat că nu se apropie vreun tren și că semnalul luminos era poziționat foarte jos față de nivelul străzii și nu a reușit să observe care lumină era aprinsă, acestea fiind prevăzute cu o protecție care nu este potrivită pentru acea înălțime de montare.
Invocă excepția nulității absolute întrucât faptei i s-a dat o încadrare juridică greșită, iar procesul-verbal nu cuprinde obiecțiunile sale, așa cum le-a formulat.
În dovedirea plângerii a depus înscrisuri.
În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
Organul constatator a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
În drept, a invocat dispozițiile art. 148, 205, 215, 411 (2) Cod procedură civilă, O.G. 2/2001, O.U.G. 195/2002, H.G. 1391/2006.
Totodată, a atașat documentația aferentă.
Din examinarea probelor administrate rezultă că pe data de 30.04.2014, ora 19,32, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DE 583, iar la trecerea la nivel cu ferată de la . Iloaiei nu a oprit, deși semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune.
Fapta este recunoscută de petent în plângerea formulată, acesta susținând că a fost indus în eroare de faptul că nu se apropie nici un tren și că nu a reușit să distingă culoarea indicatorului.
Fapta săvârșită are un grad de pericol social ridicat pentru viața și integritatea corporală a persoanelor aflate în traficul rutier și pe calea ferată și a fost constatată nemijlocit de agentul constatator.
Lipsa obiecțiunilor din procesul-verbal de contravenție și încadrarea greșită a faptei nu constituie motiv de nulitate absolută raportat la dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001, întrucât procesul-verbal cuprinde numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii, numele și prenumele agentului constatator și semnătura acestuia.
Față de cele de mai sus, instanța reține că petentul a săvârșit fapta pentru care i s-a aplicat amenda contravențională, el nefăcând nici o probă de natură să înlăture cele arătate în procesul-verbal încheiat de I.P.J. Iași, care face dovada deplină cu privire la constatările nemijlocite ale agentului instrumentator.
Pentru aceste motive plângerea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă în temeiul art. 34-35 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția nulității procesului-verbal de contravenție.
Respinge plângerea formulată de petentul H. R., cu domiciliul D., . nr. 41, județul B., împotriva procesului - verbal de contravenție . nr_/30.04.2014, întocmit de I.P.J. Iași.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.12.2014,
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. B.T./Teh.U.E.
4 ex./16.02.2015
| ← Pretenţii. Hotărâre din 10-11-2014, Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








