Plângere contravenţională. Hotărâre din 31-10-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 18296/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 31 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. G. și pe intimatul I.P.J. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 20 Octombrie 2014 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 27.05.2014 sub numărul_, petentul C. G. a solicitat instanței să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.05.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași.
În motivarea plângerii petentul a arătat că locuiește în zona în care a fost constatată pretinsa contravenție, conform contractului de închiriere depus la dosarul cauzei, și că a fost nevoit să se deplaseze de urgență la magazinul Billa pentru a cumpăra câteva lucruri pentru copilul său.
Petentul a arătat că a ieșit cu autoturismul de pe ., și având în vedere că autoturismele care se deplasau pe direcția înainte erau oprite la semafor și știind că pentru dreapta este culoarea verde a traversat intersecția virând la dreapta așa cum reiese din planșele foto depuse. În zona respectivă nu există niciun indicator rutier care să-i interzică să vireze la stânga dacă iese din . precizat că în acea seară pe direcția Billa spre gară se deplasa și un tramvai, astfel încât petentul a trecut prin spatele acestuia și, profitând de faptul că celelalte autoturisme care se deplasau înainte erau oprite la semafor, a virat la dreapta. În cazul în care manevra de virare la stânga era interzisă trebuia să existe și un semn rutier care să interzică acest lucru. Consideră ca nu a încălcat sub nicio formă legislația rutieră și că nu s-a deplasat pe contrasens așa cum reiese din descrierea faptei din procesul verbal.
În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe prevederile art. 5 alin.5, art. 7 alin.3, art. 16 alin.1, art. 21 alin.3, art. 31, art. 34, art. 38 alin.3 din O.G. nr. 2 din 2001.
În susținerea plângerii, petentul a depus, în copie certificată procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.05.2014, contractul de închiriere nr. 107 din 11.11.2011, acte de stare civilă, planșe fotografice.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să dispună respingerea plângerii formulate de către petentul C. G..
În motivare intimatul a susținut că agentul constatator a aplicat sancțiunile contravenționale în mod legal.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 148, art. 205, art. 315 Cod procedură civilă, ale O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ale H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
În conformitate cu prevederile art. 223 și art. 411 alin.2 teza finală din Codul de procedură civilă, intimatul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea apărărilor formulate prin întâmpinare, intimatul a depus raportul agentului constatator.
Analizând susținerile părților coroborate cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.05.2014, intimatul a constatat că petentul a condus autovehiculul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, pe . municipiul Iași, și a pătruns voluntar pe sensul opus de mers, circulând până la intersecția cu . magazinului Billa, efectuând viraj dreapta către . trei benzi erau ocupate de mașini oprite la culoarea roșie a semaforului electric), fapta reținută fiind prevăzută de art. 101 alin.3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
În sancționare, reprezentantul intimatului a aplicat amenda contravențională în cuantum de 340 lei, reprezentând 4 puncte – amendă, și sancțiunea complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, procedând la reținerea permisului de conducere.
Sub aspectul legalității, instanța constată că nu se poate reține niciunul dintre cazurile de nulitate absolută, procesul-verbal de contravenție fiind întocmit cu respectarea rigorilor impuse de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Sub aspectul temeiniciei, instanța arată următoarele:
În drept, sunt incidente prevederile art. 101 alin.3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, potrivit cărora constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.
Procesul-verbal de constatare a contravenției beneficiază de forță probantă proprie în ceea ce privește constatările personale ale agentului constatator și că acestea sunt prezumate a fi reale cât timp procesul-verbal atacat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă impuse de prevederile art. 17 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar petentul nu face dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal atacat.
Aceste aspecte sunt în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește asimilarea procedurii contravenționale cu cea penală și aplicarea prezumției de nevinovăție ca o garanție a procesului echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza A. contra României, hotărârea din 04 octombrie 2007, definitivă la 31 martie 2008, paragrafele 60, 63, 68).
În prezenta cauză mențiunile înscrise în procesul-verbal contestat cu privire la fapta contravențională reținută constituie aspecte percepute nemijlocit de către reprezentantul intimatului, iar petentul nu a probat o altă situație de fapt.
Dimpotrivă, din planșele fotografice depuse de către petent, instanța reține confirmarea aspectelor constatate de către reprezentantul intimatului.
Astfel, din planșele fotografice aflate la filele 15-18 instanța reține că la ieșirea de pe .-à-vis de magazinul Kosarom nu există un indicator care să interzică deplasarea autovehiculului la stânga, însă linia longitudinală continuă, ce separă sensurile de mers, interzice efectuarea acestei manevre.
Potrivit art. 77 alin.2 din H.G. nr. 1391 din 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice încălcarea acestuia.
În aceste condiții, pentru a efectua virajul la dreapta spre . semaforizată, autovehiculul petentului s-a deplasat pe contrasens, manevra menționată putând fi realizată după trecerea de pietoni marcată în mod corespunzător.
Prin urmare, față de cele arătate mai sus, instanța reține temeinicia procesului-verbal contestat.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale aplicate, instanța reține că acestea au fost stabilite de către agentul constatator cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul judiciar al contravențiilor, fiind proporționale cu gravitatea faptei săvârșite.
Față de cele arătate mai sus, instanța apreciază ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul C. G., motiv pentru care, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul C. G., CNP_, cu domiciliul ales în Iași, S. S. nr.7, ., ., județul Iași împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.05.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cod fiscal_, cu sediul în Iași, ..6, județul Iași.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./19.11.2014, 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7640/2014. Judecătoria IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








