Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 18150/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 07 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier N. M. D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . IAȘI în contradictoriu cu intimata A.N.A.F.- DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ -DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 1 SUCEAVA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. pentru petentă, martorul A. personal, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile fondului au avut loc în data de 23.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi,

INSTANȚA,

Constată că prin plângerea înregistrată la instanță sub numărul_, petenta S.C. M. T. S.R.L. IAȘI, prin reprezentant legal, a solicitat anularea procesului - verbal de contravenție ..G.A.F. nr._, încheiat la data de 20.05.2014 de intimata A.N.A.F.- DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ - DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 1 SUCEAVA sau, în subsidiar, anularea în parte a acestuia cu privire la sancțiunea complementară de suspendare a activității pe o perioadă de trei luni.

Plângerea a fost legal timbrată.

În motivarea plângerii se arată că existența în casierie a sumei de 599,65 lei este justificată, respectiva sumă reprezentând o parte din prețul pentru serviciile prestate P.F.A. C. Gh. I., pentru care a fost emisă chitanță fiscală plătitorului, suma fiind depusă cu deplină corectitudine în casa de marcat din Atelierul service – reparații, iar, în ceea ce privește cea de-a doua faptă, se solicită a se avea în vedere că doar la două seturi de plăcute de frână s-a constatat lipsa etichetei colante individuale cu preșul de vânzare, în condițiile în care celelalte repere identice purtau această etichetă.

Se mai susține în motivarea plângerii că, raportat la împrejurările săvârșirii faptelor, scopul educativ-preventiv al sancțiunilor contravenționale poate fi cu siguranță atins și prin înlăturarea sancțiunii complementare a activității de service auto a societății pentru un termen de trei luni, o atare sancțiune expunând societatea unui iminent faliment, cu consecințe dramatice sub aspect social față de salariații societății petente.

Legal citată, intimata, prin reprezentanții săi legali, a înaintat la dosar documentația aferentă procesului-verbal de contravenție contestat și întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, deoarece, la controlul efectuat, administratorul societății petente nu a putut justifica,cu nici un document, existența în casieria unității a sumei de 599,65 lei din Nota explicativă a acestuia reieșind că suma respectivă provenea din vânzarea unei piese către o persoană fizică, vânzare fără bon fiscal, iar, în urma aceluiași control, s-a constatat că agentul economic verificat nu a întocmit și afișat, în unitatea de prestări servicii și în magazinul de piese auto, prețurile sau listele de prețuri pentru produsele expuse și serviciile prestate, cele două fapte săvârșite de petentă prezentând un grad ridicat de pericol social.

Petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, cu aceleași susțineri ca și în plângere.

În probațiune au fost depuse la dosar acte și înscrisuri și s-a audiat un martor la solicitarea petentei.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că plângerea de față este parțial întemeiată.

Din declarația martorei audiate în cauză și din nota sa explicativă, dată în fața organelor de control, reiese că ea lucrează singură la două case de marcat, ce aparține aceleiași gestiuni, că ea a încasat suma de 600 lei, ca diferență de preț pentru serviciile prestate P.F.A. C., sumă pentru care s-a emis chitanță fiscală de către administratorul societății petente și că, probabil, prețul la cele două produse sărise în momentul în care au fost probate, dar toate produsele din aceeași categorie aveau afișate prețurile.

Instanța constată că la filele 19-21 dosar, s-au depus de către societatea petentă chitanța nr._/20.05.2014, factura fiscală nr. 93/19.04.2014 și devizul nr. 214/18.04.2014.

Față de împrejurările săvârșirii faptelor, văzând și dispozițiile art. 5 și 7 din O.G. nr. 2/2001 republicată, instanța constată că are posibilitatea de a dispune înlocuirea cu avertisment a amenzii de 8000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 10 și 11 din O.U.G. nr. 28/1999.

Pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1 lit. h) și sancționate de art. 2 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990, instanța constată că, deja, conform chitanței de la fila 26 dosar, s-a achitat în termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzii, ceea ce reprezintă o recunoaștere a vinovăției, astfel că urmează a fi menținută respectiva amendă.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 și art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 republicată, sunt obligatorii, în cazul săvârșirii faptelor ca cele din cauza de față, confiscarea sumei nejustificate, precum și suspendarea activității pentru o perioadă de 3 luni, astfel că instanța nu poate interveni cu privire la aplicarea acestor două sancțiuni complementare, în condițiile în care petenta nu a făcut dovada că nu a săvârșit faptele pentru care a fost sancționată.

Față de aceste considerente, văzând și prevederile O.G. nr. 2/2001 republicată, instanța va dispune în sensul celor de mai sus.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată și nici nu s-au acordat de către instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petenta S.C.”M. T.”S.R.L. IAȘI, cu sediul în Iași, ., prin reprezentant legal, împotriva procesului - verbal de contravenție ..G.A.F. nr._/20.05.2014 încheiat de A.N.A.F.-D.G.A.F. - D.R. ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 1 SUCEAVA, cu sediul în loc. Scheia, ., jud. Suceava, și în consecință:

Dispune înlocuirea cu avertisment a amenzii de 8000 lei, cu menținerea celeilalte amenzi de 20.000 lei aplicată petentei, precum și cu menținerea măsurilor complementare a confiscării sumei de 599,65 lei și a suspendării activității pentru o perioadă de 3 luni la punctul de lucru din Iași, șoseaua Bucium nr. 3, al societății petente.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 07.11.2014, în condițiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.O.M./Teh.U.E.

4 ex./08.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI