Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 14855/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 14 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Z. L. F. M.
GREFIER Z. N.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent B. C. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 29.04.2014, cu nr. mai sus menționat, în antet, petentul B. C. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 24.04.2014, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatului I.P.J.Iași, solicitând anularea acestuia.
În motivare, a arătat următoarele:
La data respectivăse deplasa cu auto marca L., cu numărul_, pe Splai Bahlui, dinspre P. R., iar la intersecția semaforizată cu . s-a băgat în fața lui, cu circa 7-8 secunde înainte de a se face roșu Imediat ce cabinetul a trecut, s-a deplasat și el în spatele lui, însă neavând vizibilitate, nu a văzut că un pieton se angajase în traversare. De altfel, când pietonul a făcut acest lucru, el deja se afla pe trecere.
Sancțiunea este nelegală, deoarece nu a avut vizibilitate.
Este taximetrist, astfel încât dacă rămâne fără permis de conducere este în imposibilitatea de a-și asigura cele necesare.
În drept, nu a invocat niciun temei.
În dovedirea celor afirmate, a propus proba cu înscrisuri și cu martori, iar la 15.05.2014 (f.11) a arătat că dorește și proba video.
A anexat actul contestat și copie de pe cartea de identitate.
Intimatul a formulat întâmpinare, înregistrată la 04.06.2014 (f.21), prin care a reiterat cele reținute în procesul-verbal, solicitând respingerea plângerii.
A propus administrarea probei cu înscrisuri și a probei video, depunând raportul agentului constatator, fotografii și un CD la data de 19.06.2014 (f.27 și urm.).
Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin încheierea de la ultimul termen, a fost încuviințată proba cu înscrisuri, fotografii și proba cu vizionarea imaginilor stocate pe CD-ul depus la dosar, care a fost administrată imediat. Petentul a renunțat la administrarea probei testimoniale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._ din 24.04.2014, agentul intimatului a sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 340 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002. Totodată, i s-a reținut acestuia permisul de conducere.
La secțiunea privind descrierea faptei, s-a reținut că în data respectivă, la orele 1515, petentul a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr._ pe Splai Bahlui, iar la intersecția semaforizată cu . oprit și nu a acordat prioritate unui pieton care traversa regulamentar din stânga către dreapta.
Petentul a semnat procesul-verbal care cuprindea mențiunea că nu are obiecțiuni.
Din imaginile stocate pe CD, se observă cum petentul vine pe banda 2 a străzii Splai Bahlui (dinspre P. R.), trece de semaforul de la intersecția cu . momentul 15:15:34, un tir (aflat puțin în fața taxiului) trece de pe banda 1 pe banda 2, adică în fața petentului. Chiar înainte ca tirul să înceapă manevra de trecere pe banda a doua, se observă în partea din stânga sus a imaginii cum semaforul de la pietoni de pe . punctul de vedere al culorii cu semaforul de care trebuia să țină cont petentul) afișează culoarea verde, acesta fiind și momentul la care petentul tocmai depășește semaforul.
Imediat după trecerea tirului (momentul 15:15:38), se observă că acel semafor de la pietoni de pe . culoarea roșie, ceea ce înseamnă că semaforul pentru pietoni de pe . deja cel mai probabil culoarea verde.
În ceea ce privește pietonul de pe trecerea pentru pietoni din . coborâse pe carosabil (pe "zebră") pentru a traversa cât încă nu apucase să depășească trecerea tirul în discuție, ceea ce înseamnă că el nu vedea încă semaforul care îi era adresat.
Este adevărat că petentul nu i-a acordat prioritate.
Totuși, analizând imaginile și coroborând afișajele semafoarelor, nu se poate stabili cu certitudine faptul că pietonul a coborât pe carosabil și a început să traverseze după ce s-a făcut verde la semaforul său. Este însă cert că petentul a trecut de semaforul aflat pe sensul său de mers pe culoarea verde.
Tot adevărat este că intersecția este una atipică, deoarece distanța de câțiva metri între semaforul pentru autoturismele care vin dinspre P. R. și trecerea pentru pietoni de după semafor face posibilă o astfel de dinamică în care autoturismele pot trece pe verde și totuși să trebuiască să se oprească imediat la trecerea de pietoni (fiind practic blocate practic în intersecție cât trec pietonii).
În speță, sunt două posibilități. Fie există o sincronizare potrivită între semafoare, în sensul în care la pietoni se face verde abia la câteva secunde după ce la autoturisme se face roșu (pentru ca autoturismele care au trecut pe verde să poată părăsi complet și regulamentar intersecția înainte să se facă verde la pietoni, presupunând că merg cu o viteză normală), fie schimbarea culorii semafoarelor este perfect concomitentă (varianta cea mai probabilă, chiar dacă este și destul de periculoasă pentru siguranța traficului, având în vedere că autoturismele de pe . putea ciocni de cele blocate pe Splai Bahlui, care acordă prioritate pietonilor ce traversează regulamentar).
În prima variantă, este cert că pietonul din speță a început să traverseze pe culoarea roșie. În a doua variantă, acest lucru este doar incert, dar funcționează principiul potrivit căruia dubiul îi profită contravenientului. Având în vedere că în oricare dintre cele două variante, reclamantul poate fi absolvit de vină, nu s-a impus solicitarea de explicații din oficiu privind modul concret de sincronizare a semafoarelor.
Ținând cont de această situație de fapt, instanța constată următoarele:
Verificând, potrivit art.34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale imperative incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută enumerate de art.17 din O.G. 2/2001 și care ar putea fi invocate din oficiu.
Potrivit art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile […] neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Ținând cont și de art.98 alin.4 lit.b, rezultă că sancțiunea cu amenda a fost legal și corect aplicată. Din chiar textul de sancționare al faptei, rezultă că și sancțiunea complementară se impunea a fi aplicată.
Sub aspectul temeiniciei, totuși, s-a reținut deja că operează principiul potrivit căruia dubiul îi profită contravenientului (aceasta fiind una dintre garanțiilor prevăzute de art.6 din Convenția EDO în materie penală, text incident în speță), deoarece nu este cert că pietonul era angajat regulamentar în traversare. Trebuie remarcat că aspectul invocat de petent în apărarea sa (faptul că i-a fost tăiată calea de șoferul tirului) nu ar fi fost în sine suficient pentru a-l absolvi, deoarece conduita preventivă la volan îl obliga să fie atent și la trecerea de pietoni. Mai mult, dat fiind unghiul său de vizibilitate, tirul nu l-a împiedicat să vadă pietonul, el fiind suficient de bine plasat din acest punct de vedere.
Incertitudinea privind conduita corectă a pietonului funcționează însă în favoarea sa, instanța trebuind să presupună că este adevărată varianta mai favorabilă lui, și anume că pietonul s-a angajat în traversare neregulamentar.
Pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. C. (domiciliat în Iași, ..85A, ., ., cu domiciliul procesual ales în Iași, ., ., jud.Iași, la Cabinet avocat D. I.) în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași.
Anulează procesul-verbal . nr._ din 24.04.2014, întocmit de intimat, și exonerează petentul de la executarea sancțiunilor aplicate prin acest act.
Cu apel la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași), în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2014.
Președinte Grefier
Z.L.F.M. N.Z.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
4 ex./28.11.2014
| ← Fond funciar. Hotărâre din 26-05-2014, Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3772/2014.... → |
|---|








