Plângere contravenţională. Sentința nr. 310/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 310/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 27810/245/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 310
Ședința Publică din data de 14.01.2014
Instanța Constituită din:
PREȘEDINTE: T. I.
GREFIER: L. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta .> în contradictoriu cu intimatul M. IAȘI PRIN PRIMAR, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Față de lipsa părților, instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de lipsa părților, precum și de solicitarea acestora de judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 244 Cod de procedură civilă, declară terminată cercetarea procesului.
Pentru aceleași considerente, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod de procedură penală, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30.08.2013, sub dosar nr._, petenta S.C. A. S.A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Iași – Direcția Tehnică și Investiții – reprezentat de Primar, anularea ca nelegal și netemeinic a procesului-verbal nr._/05.08.2013, prin care petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2500 lei pentru nerespectarea obligației de refacere a carosabilului ulterior efectuării de intervenții impuse de avariile la rețeaua de apă și canalizare.
În motivarea cererii, petenta a învederat instanței că procesul-verbal contestat a fost încheiat de primăria Iași, respectiv de o structură ce nu are personalitate juridică, nefiind abilitată să aplice să aplice amenzi. S-a mai precizat că procesul-verbal nr._/05.08.2013 este lovit de nulitate întrucât nu conține elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că lipsesc mențiunile cu privire la data, ora și locul săvârșirii faptei contravenționale. În cuprinsul cererii, petenta mai arată că este indicat articolul în care se încadrează juridic fapta reținută, astfel că s-a încălcat principiul legalității.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În susținerea cererii sale, petenta a depus la dosar procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională nr._/05.08.2013 (f. 5).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei (f. 12), în conformitate cu prevederile art. 19 din OUG nr. 80/2013, act normativ aplicabil în conformitate cu data formulării cererii.
Legal citat, intimatul M. Iași – Direcția Tehnică și Investiții, reprezentat prin Primar, a formulat întâmpinare la data de 11.10.2013 (fila 15), solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale și menținerea în totalitate a procesului-verbal atacat, arătând că în urma controlului efectuat la data de 05.08.2013 în Iași, . V. nr. 1, s-a constatat efectuarea de către petentă de lucrări de intervenție la rețeaua îngropată de apă și canalizare cu nerespectarea condițiilor HCL nr. 133/2009, modificată prin HCL nr. 467/2009, cu toate că aceasta fusese anterior somată în acest sens. Intimatul a mai susținut că procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor de fond și formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, inclusiv sub aspectul art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
De asemenea, s-a mai menționat că petenta nu poate invoca necunoașterea lucrării efectuate și a deficiențelor survenite în carosabil, din moment ce a confirmat realizarea lor la această adresă, revenindu-i, în consecință, obligația verificării executării acestora, precum și obligația remedierii carosabilului deteriorat, de manieră directă ori indirectă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C.proc.civ.
În susținerea cererii, intimata a atașat la dosar, în copie, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/18.06.2013 (fila 18), dovada comunicării acestuia (fila 17, 19), planșe fotografice (filele 20-30), notă lucrări reasfaltare (f. 31).
În probațiune, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/05.08.2013 (f. 5), petenta S.C. A. S.A. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2500 lei pentru nerespectarea obligației de refacere a infrastructurii carosabilului afectat ca urmare a intervențiilor la rețeaua de apă și canalizare în Iași, . Civilă – C. V. nr. 1.
În drept, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate de către petentă în cuprinsul plângerii formulate, instanța reține că procesul-verbal nr._/05.08.2013 a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 și 19 din O.G. nr. 2/2001. În acest sens, susținerile petentei privitoare la lipsa indicării în cuprinsul procesului-verbal a datei, orei și locului exact al săvârșirii faptei contravenționale sancționate nu pot fi reținute de către instanță, întrucât aprecierea acestor elemente se face prin raportare la natura faptei reținute în sarcina contravenientului.
Astfel, fapta constând în nerespectarea obligației de refacere a infrastructurii carosabilului afectat ca urmare a intervențiilor la rețeaua de apă și canalizare constituie o faptă continuă omisivă, a cărei dată a săvârșirii coincide cu cea a constatării efectuate de către agentul competent în acest sens. Având în vedere faptul că procesul-verbal supus analizei conține elementele de stabilire a momentului constatării contravenției, instanța apreciază că sunt îndeplinite cerințele corespunzătoare faptei comise.
Raportat la motivarea petentei privitoare la lipsa indicării lucrărilor efectuate, perioadei efectuării acestora și constatărilor asupra stării asfaltului, instanța reține că elementele invocate sunt de natură să contribuie la descrierea faptei, urmând a fi analizate împreună cu susținerea privind lipsa descrierii faptei. În acest sens, art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, texte ce prevăd imperativul descrierii faptei contravenționale, nu impun o descriere amănunțită a acesteia, fiind suficientă inserarea unor elemente esențiale, apte să conducă la identificarea legală a acesteia, astfel cum reiese din procesul-verbal nr._/05.08.2013. Datele privitoare la lucrările efectuate nu prezintă importanță prin raportare la fapta contravențională invocată de către agentul constatator, ce rezidă în consecințele acestora, respectiv lipsa remedierii deteriorărilor aduse sistemului carosabil. Caracterul general al descrierii faptei se apreciază și prin raportare la natura acesteia, respectiv la necesitatea și posibilitățile reale de realizare a unei expuneri în acest sens. Fapta constatată în cuprinsul procesului-verbal de sancționare contravențională a petentei, prin specificul ei, nu comportă necesitatea unei descrieri ce excede celei realizate în cauză.
În ceea ce vizează lipsa unei încadrări juridice, astfel cum a precizat petenta, instanța reține că agentul constatator a realizat încadrarea juridică a faptei, menționând că aceasta este subscrisă dispozițiilor art. 3 alin. 2 din HCL nr. 133/2009, modificată prin HCL nr. 467/2009, rațiune pentru care nu se poate reține nelegalitatea actului sancționator sub acest aspect.
În ceea ce vizează imposibilitatea constatării contravenției și aplicării sancțiunii de către Primăria Iași, motiv de nelegalitate invocat de către petentă, instanța constată că actul sancționator contestat a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Primăriei M. Iași – Direcția Tehnică și Investiții – Biroul Reglementare Transporturi Urbane. În acest sens, potrivit art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, ”pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale”. Totodată, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, ”primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. 1 din același act normativ, ”primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție”. Din coroborarea textelor de lege anterior menționate, instanța reține că agentul constatator G. G. a întocmit procesul-verbal contestat în acord cu dispozițiile legale, în numele primarului municipiului Iași, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, astfel că actul sancționator este legal întocmit sub aspectul analizat.
Analizând susținerile petentei sub aspectul caracterului netemeinic al procesului-verbal nr._/05.08.2013, pe considerentul absenței unei certitudini în privința efectuării intervențiilor la rețeaua de utilități publice de către aceasta pe segmentul de drum pentru care a intervenit sancționarea contravențională, instanța reține că din cuprinsul notei de lucrări atașată la dosar (fila 21) reiese că, la solicitarea petentei, acesteia i s-a aprobat efectuarea de lucrări pe . Civilă. De asemenea, planșele fotografice depuse la dosar (f. 22-35), din data de 08.05.2013, atestă efectuarea de lucrări pe segmentul de drum indicat în cuprinsul procesului-verbal contestat, de către petenta S.C. A. S.A., intervenții ale căror consecințe nu au fost remediate de către petentă, starea carosabilului nefiind adusă la forma anterioară acestora. În consecință, instanța reține că petenta nu a probat susținerile relative la neefectuarea de lucrări în zona arătată în cuprinsul procesului-verbal, menținându-se astfel caracterul temeinic al acestuia.
În considerarea celor anterior expuse, în baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal nr._/08.05.2013, prin care petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2500 lei, este legal și temeinic întocmit, motiv pentru care urmează a respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată, menținând în întregime procesul-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. S.A., cu sediul în Iași, .. 6, județul Iași, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Iași – Direcția Tehnică și Investiții, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11, județul Iași, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/05.08.2013.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/05.08.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. L. M.
Red./Tehnored. T.I.
4 ex./13.03.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8146/2014. Judecătoria IAŞI | Succesiune. Sentința nr. 9621/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








