Plângere contravenţională. Sentința nr. 3823/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3823/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 4539/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 3823/2014
Ședința publică de la 14 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. C.
Grefier I. A. C.-C.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent . IAȘI și pe intimat I.T.M. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, s-a prezentat martorul T. C., lipsind reprezentanții legali ai părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se procedează la administrarea probei testimoniale a martorului T. C., conform dispozițiilor art. 192 și următoarele C.pr.civ, depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților pe fondul cauzei și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 08.02.2013 sub număr de dosar_, petenta . a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.01.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, solicitând anularea acestuia.
În fapt, petenta a arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este legal și nici temeinic.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal contestat este legal întocmit, nu conține vicii de formă sau de fond și respectă prevederile O.G. nr. 2/2001, cele menționate fiind conforme realității, astfel cum dovedesc înscrisurile atașate.
Au fost depuse de către intimat următoarele înscrisuri: copie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, fișa de identificare, nota de relații, înștiințare de plată.
În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul - verbal . nr._/28.01.2013, petenta . a fost sancționată cu_ lei amendă, pentru faptul că pe data de 23.01.2013 ar fi primit la muncă fără să se încheie în formă scrisă contracte individuale de muncă pe T. C., faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003. De asemenea, a fost sancționat cu avertisment pentru că nu ar fi trimis la I. Iași elementele contractului individual de muncă al salariatului T. C. în forma și termenele stabilite de HG nr. 500/2011, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 9 din HG nr. 500/2011.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Potrivit art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, în vigoare la momentul încheierii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, constituie contravenție și se sancționează primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă potrivit art. 16 alin. 1, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
Conform art. 16 alin. 1, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată să desfășoară o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.
Conform art. 10 din Codul Muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei renumerații denumite salariu.
Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost înregistrată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal contestat.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.
Instanța constată că prin modalitatea de întocmire a procesului-verbal faptele au fost descrise în mod complet oferind detalii suficiente pentru încadrarea contravențională a faptelor, dar și pentru aprecierea pericolului social concret, fiind totodată respectate în totalitate cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, fără ca petentul să facă dovada producerii vreunei vătămări prin modalitatea de consemnare a mențiunilor.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.
Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cele reținute în sarcina petentei, au caracter general (Codul muncii, cu modificările ulterioare, se adresează tuturor persoanelor) și amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentei i s-a adus la cunoștință, chiar în momentul constatării și sancționării contravenției reținute în sarcina sa de către agentul constatator, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecțiuni și de a-și construi apărarea, astfel cum rezultă din semnarea procesului verbal contestat. De asemenea, petentei i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Fiind audiată în mod direct și nemijlocit de către instanța de judecată, martorul T. C. recunoaște faptul că îl ajută pe administratorul societății petente, primind în schimb resturi de pal, pentru ca ulterior să încheie contractul de muncă scris cu societatea.
Din analiza probatoriului, instanța reține că fapta reținută în sarcina petentei este dovedită, petenta săvârșind cu vinovăție contravenția prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 în ceea ce privește primirea la muncă a numitului T. C., fără încheierea unui contract de muncă, relația de muncă fiind recunoscută chiar de martor care a declarat că în schimbul prestațiilor primea o remunerație sub formă de bunuri.
Totodată, instanța constată întrunite și elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. art. 9 din HG nr. 500/2011, petenta nefăcând dovada contrară a celor reținute de către agentul constatator prin propriile simțuri, respectiv a trimiterii contractului de muncă al salariatului T. C. către I. Iași în forma și termenele stabilite de HG nr. 500/2011.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată contravenientei, respectiv amendă în cuantum de_ lei, instanța constată că aceasta se încadrează în limitele prevăzute de Codul Muncii, reprezentând limita minimă prevăzută de lege pentru astfel de contravenții la momentul constatării faptei contravenționale. Această sancțiune nu este însă proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, angajatul prestând activitate de o scurtă perioadă de timp, petenta conformându-se ulterior dispozițiilor legale, cât și urmarea produsă, atingerea adusă relațiilor privind raporturile individuale si colective de munca.
Analizând ansamblul acestor elemente, instanța reține că fapta săvârșită de către petentă este de o gravitate redusă, sancțiunea contravențională nereprezentând un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate. Constatând că acest scop poate fi atins și prin aplicarea sancțiunilor avertismentului, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii cu amendă cu sancțiunea avertismentului.
În acest sens, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța va atenționa petentul asupra pericolului social al faptei săvârșite, asupra faptului că, potrivit legii, are obligația de a nu primi la muncă persoane fără încheierea unui contract de muncă.
Având convingerea că petenta va înțelege îngăduința instanței, subliniind faptul că avertismentul nu se justifică decât o singură dată, instanța va atrage atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite și a obligației de a respecta dispozițiile legale.
Pentru toate argumentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta .. împotriva procesului-verbal . nr._/28.01.2013, în contradictoriu cu Inspectoratul Județean de Poliție Iași, va înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal și va atrage atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite și a obligației de a respecta dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta .., având CUI RO_, cu sediul în Iași, . A, jud. Iași împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.01.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspecția Muncii România – Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, cu sediul în ., nr. 31, Jud. Iași.
Înlocuiește sancțiunea amenzii de_ lei prevăzută în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.01.2013 cu sancțiunea avertismentului.
Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal.
Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și a obligației de a respecta dispozițiile legale.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.03.2014
Președinte, Grefier,
Red/Teh I.Chi
01.07.2014/4 ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8274/2014. Judecătoria IAŞI | Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
