Plângere contravenţională. Sentința nr. 6882/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6882/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 23842/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6882

Ședința publică de la 13 Mai 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. M. F.

Grefier A. - M. P.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. A. și pe intimata POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns martorul C. M., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța, în temeiul art. 318 și urm. Cod procedură civilă, procedează la audierea martorului C. M., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, petentul M. A. a contestat procesul verbal de contravenție .-OP nr._ încheiat la data de 29.06.2013, în contradictoriu cu Poliția L. Iași, solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție întocmit este neîntemeiat fapta nu corespunde adevarului.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare.

În dovedirea plângerii, petentul a înaintat copie după procesul verbal de contravenție .-OP nr._ încheiat la data de 29.06.2013.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție .-OP nr._ încheiat la data de 29.06.2013, încheiat de către organul constatator Poliția L. Iași, petentul a fost sancționat contravențional, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 1 din legea 61/1991, constatându-se că la data de 29.06.2013, ora 04,00 în localitatea Iași, petentul a fost depistat pe . fata caminului T 10 in timp ce tulbura ordinea si linistea publica prin tipete si injurii atat la adresa trecatorilor catsi a Politiei Locale.

Instanța constată că din punct de vedere formal, procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor impuse sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.

În cauză, procesul verbal de contravenție, conținând constatările personale ale agentului care l-a întocmit, reprezintă prin el însuși proba situației de fapt astfel cum a fost expusă în cadrul acestuia, instituind o prezumție cu privire la temeinicia acestuia, și revenind petentului obligația de a solicita, aduce și prezenta probe care să dovedească în sens contrar.

Prezumția de legalitate nu este prin ea însăși contrară prezumției de nevinovăție, însă revine organelor judiciare obligația de a verifica, în fiecare caz concret, dacă prin modalitatea în care prezumția de legalitate operează, se respectă principiul proporționalității rezonabile între scopul legitim urmărit prin instituirea ei și mijloacele utilizate.

Analiza trebuie să urmărească în mod esențial asigurarea condițiilor exercitării efective a dreptului la apărare de către petent. Acesta trebuie să aibă posibilitatea efectivă de a combate în mod real procesul verbal de constatare a contravenției prin mijloace de probă pe care să le poată administra, iar în cazul în care această posibilitate nu există, organului constatator îi revine obligația probării temeiniciei procesului verbal.

În cauză, prezumția petentului de nevinovăție nu este susținută prin nicio probă de natură să răstoarne prezumția de temeinicie a situației de fapt expuse în procesul verbal.

Instanța amintește că un litigiu nu poate fi soluționat numai pe baza afirmațiilor părților, probele fiind indispensabile pentru stabilirea situației de fapt care a dat naștere conflictului de interese dedus judecății.

Din declaratia martorului Capraru M., care a perceput fapta prin propriile simturi, rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției care a fost reținută în sarcina sa iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

Pentru toate acestea, instanța va respinge plângerea formulată de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plangerea formulata de petentul M. A. cu domiciliul în ., jud. N., in contradictoriu cu intimatul Poliția Locala, ca neintemeiata.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.05.2014.

Președinte, Grefier,

F. R. M. P. A. M.

Red. Tehnored. R.M.F.

4 ex. /15.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6882/2014. Judecătoria IAŞI