Plângere contravenţională. Sentința nr. 736/2014. Judecătoria IAŞI

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 07.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 14.01.2014, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 22.01.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Asupra procesului civil de față, constată următoarele:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 23.05.2012, sub numărul_, în primul ciclu procesual, petenta S.C. „A.” S.A.,prin reprezentant legal, a solicitat în contradictoriu cu intimata Primăria M. Iași - Serviciul Corp Control Primar, să se anuleze, ca nelegal și netemeinic, procesul-verbal nr._/11.05.2012.

Petenta a depus la dosar copia procesului-verbal și a solicitat în dovedire proba cu înscrisuri.

Plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 alin.(1) din O.G. nr.2/2001, și, la data înregitării sale, era scutită de la plata taxei de timbru, în conformitate cu prevederile art.36 din același act normativ, și, în consecință, potrivit dispozițiilor art.1 alin.(2) din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările și completările ulterioare, și de plata timbrului judiciar.

În motivare, petenta a arătat că a fost sancționată cu amendă de 2000 lei, reținându-se că S.C. A. S.A. ar fi efectuat intervenții la rețeaua de apă/canalizare fără a reface carosabilul.

Procesul-verbal este lovit de nulitate, deoarece nu se indică lucrările efectuate, perioada efectuării acestor lucrări, nu se face referire la starea în care a fost găsit asfaltul.

Petenta a indicat faptul că nu este singura care efectuează lucrări ce afectează carosabilul și că obligația de refacere a domeniului public afectat o au toți furnizorii de utilități care au rețele îngropate.

S-a mai arătat faptul că dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia revine organului constatator, iar din probele administrate nu rezultă că au fost efectuare lucrări în carosabil, unde și când au fost efectuate și dacă aceste lucrări au fost efectuate de S.C. A. S.A.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 și următoarele O.G. nr. 2/2001, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.2 C.proc.civ., petenta solicitând judecarea cauzei și în lipsa reprezentanților săi legali.

Legal citată, petenta nu s-a prezentat în instanță spre a-și susține plângerea formulată în condițiile prevăzute de art. 129 Cod procedură civilă, nici ulterior comunicării întâmpinării cu documentația suport al actului contestat.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, invocând, esențialmente, apărări de fond prin care se solicită respingerea plângerii, răspunzând punctual și motivat legal și în fapt, tuturor aspectelor contestate de petentă, cum ar fi:

În urma controlului efectuat în data de 08.05.2012, în Iași, ., s-a constatat că petenta a efectuat lucrări de intervenție la rețeaua îngropată de apă-canal, fără a respecta condițiile stabilite prin HCL nr. 133/2009, deși a fost somată în acest sens.

S.C. A. S.A. a confirmat în cuprinsul adresei din 13.02.2012, comunicate către Primăria M. Iași că a efectuat lucrări la adresa de mai sus, dar în calitatea de administrator al rețelei nu a finalizat lucrările care au afectat domeniul public.

Fapta constatată și sancționată prin procesul-verbal este prevăzută de Hotărârea Consiliului Local Iași nr. 133/2009., modificată prin H.C.L. Iași nr. 467/2009.

Intimata a considerat că, sub aspectul legalității, nu există motive de nulitate absolută, procesul-verbal atacat conținând toate mențiunile prevăzute de Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sub sancțiunea nulității absolute; petenta susține că a emis o comandă către un antreprenor autorizat în lucrări pentru refacerea domeniului public, dar, în calitatea de deținătoare și de administrator al rețelei de utilități, avea și obligația de a verifica stadiul și calitatea lucrărilor efectuate de către societatea contractată. În urma lucrărilor executate de petentă s-a creat un disconfort atât în circulația auto și pietonală, dar și în amenajarea domeniului public. Petenta nu contestă realitatea celor consemnate de agentul constatator ci, se apără invocând motive lipsite de relevanță și fără nici un suport legal.

Mai precizează intimata faptul că petenta nu se află la prima abatere de acest fel.

Sancțiunea aplicată este individualizată în mod corect și corespunde gradului de pericol social concret al contravenției reținute în sarcina petentei pentru corectarea conduitei acesteia fiind necesară aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de agentul constatator. Astfel, numai executarea integrală a sancțiunii amenzii contravenționale poate să atragă atenția petentei asupra faptei sale și să o determine să nu o mai repete pe viitor.

Față de cele precizate, se solicită să fie respinsă plângerea formulată de S.C. „A.” S.A.

În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art. 115 C.proc.civ., în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.2 C.proc.civ., intimata solicitând judecarea cauzei și în lipsa reprezentanților săi legali.

În probațiune se atașează de intimat următoarele înscrisuri: copia procesului-verbal contestat, adresa nr. F – 192/13.01.2012, emisă de S.C. A. S.A,, planșe foto, înștiințarea S.C. A. S.A.

La data de 13.12. 2012 petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a reluat argumentele invocate în plângerea contravențională.

Prin sentința civilă nr._/17.12.2012, pronunțată în cauză, judecătorul fondului a respins plângerea contravențională formulată, reținând, în esență, că: procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională beneficiază în temeiul legii, de prezumția legală relativă de autenticitate și veridicitate; că petenta nu a făcut dovada contrarie, în condițiile în care intimata a dovedit neexecutarea obligației de a reface carosabilul, potrivit Regulamentului pentru executarea lucrărilor pe domeniul public al M. Iași, care prevede expressis verbis obligația administratorului rețelei de utilități de a reface domeniul public afectat de lucrările efectuate la rețeaua de utilități pe care o administrează, că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor legale și intimata a depus probe care să coroboreze prezumția de legalitate și veridicitate a actului de sancționare.

Împotriva sentinței civile nr._/17.12.2012 petenta a formulat recurs, invocând în mod suplimentar față de motivele dezvoltate în plângere, împrejurarea că procesul verbal este întocmit de o entitate fără personalitate juridică și că petenta nu a depus probe prin care să fie răsturnată prezumția de nevinovăție.

Prin decizia civilă nr.700/05.06.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, a fost admis recursul formulat și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea deciziei instanța superioară a reținut că judecata în fond s-a realizat în absența citării organului constatator, P. M. Iași, Primăria Iași nefiind un subiect de drept cu capacitate proprie de folosință, așa cum rezultă din dispozițiile art. 77 Lg.215/2001.

Caza a fost înregistrată în rejudecare sub nr. _ 2013* în data de 04.11.2013 și, ca urmare a admiterii cererii de abținere formulate de judecătorul care a pronunțat prima sentință în cauză, a fost repartizată spre soluționare completului C30 și face obiectul prezentei judecăți.

La termenul de judecată din data de 07.01.2014, în lipsa unor cereri sau apărări noi, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri și a constatat-o administrată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/11.05.2012, petenta S.C. A. S.A. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru nerespectarea obligației de refacere a infrastructurii carosabilului în termen de cinci zile, ca urmare a intervenției la rețeaua de apă și canalizare din Iași, ., „deși a fost somată să refacă carosabilul prin adresa nr._/25.04.2012, fără a se conforma”.

În drept, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate de către petentă în cuprinsul plângerii formulate, instanța reține că procesul-verbal nr._/11.05.2012 a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 și 19 din O.G. nr. 2/2001. În acest sens, susținerile petentei privitoare la lipsa indicării în cuprinsul procesului-verbal a datei, orei și locului exact al săvârșirii faptei contravenționale sancționate nu pot fi reținute de către instanță, întrucât aprecierea acestor elemente se face prin raportare la natura faptei reținute în sarcina contravenientului. Astfel, fapta constând în nerespectarea obligației de refacere a infrastructurii carosabilului afectat ca urmare a intervențiilor la rețeaua de apă și canalizare constituie o faptă continuă omisivă, a cărei dată a săvârșirii coincide cu cea a constatării efectuate de către agentul competent în acest sens. Având în vedere faptul că procesul-verbal supus analizei conține elementele de stabilire a momentului constatării contravenției, instanța apreciază că sunt îndeplinite cerințele corespunzătoare faptei comise.

Raportat la motivarea petentei privitoare la lipsa indicării lucrărilor efectuate, perioadei efectuării acestora și constatărilor asupra stării asfaltului, instanța reține că elementele invocate sunt de natură să contribuie la descrierea faptei, urmând a fi analizate împreună cu susținerea privind lipsa descrierii faptei. În acest sens, art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, texte ce prevăd imperativul descrierii faptei contravenționale, nu impun o descriere amănunțită a acesteia, fiind suficientă inserarea unor elemente esențiale, apte să conducă la identificarea legală a acesteia, astfel cum reiese din procesul-verbal nr._/11.05.2012. Datele privitoare la lucrările efectuate nu prezintă importanță prin raportare la fapta contravențională invocată de către agentul constatator, ce rezidă în consecințele acestora, respectiv lipsa remedierii deteriorărilor aduse sistemului carosabil. Caracterul general al descrierii faptei se apreciază și prin raportare la natura acesteia, respectiv la necesitatea și posibilitățile reale de realizare a unei expuneri în acest sens. Fapta constatată în cuprinsul procesului-verbal de sancționare contravențională a petentei, prin specificul ei, nu comportă necesitatea unei descrieri ce excede celei realizate în cauză.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.

Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acestuia și hotărăște asupra sancțiunii.

Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.

Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hot. din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal contestat nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară. De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.

În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei aplicată unei persoane juridice pentru o contravenție la regimul domeniului public, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petentă a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta, se impune cu forță superioară.

De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Prin urmare, instanța constată că procesul verbal de constatare a contravenției nr._/11.05.2012 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Analizând, astfel, susținerile petentei sub aspectul caracterului netemeinic al procesului-verbal nr._/11.05.2012, pe considerentul absenței unei certitudini în privința efectuării intervențiilor la rețeaua de utilități publice de către aceasta pe segmentul de drum pentru care a intervenit sancționarea contravențională, instanța reține că din fotografiile efectuate la momentul constatării faptei, rezultă cu necesitate că lucrarea s-a efectuat la rețeaua de apă-canalizare a orașului, pe segmentul de drum indicat în cuprinsul procesului-verbal contestat, de către petenta S.C. A. S.A., fapta contravențională fiind prevăzută de HCL nr. 133/2009, modificată prin HCL 467/2009 prin raportare la obligația stabilită de art. 2.5 din Regulamentul pentru executarea lucrărilor pe domeniul public al municipiului Iași privind intervenții la rețele îngropate.

Astfel, în concret, din adresa emisă în data de 16.08.2011 chiar de petentă (fila 16) reiese clar faptul că aceasta a efectuat lucrări la rețeaua de utilități pe ., lucrări care au afectat domeniul public, astfel cum rezultă din planșa foto depusă la dosar precum și faptul că domeniul public a fost afectat și nu a fost reparat corespunzător a fost observat și de agenții constatatori cu propriile simțuri.

În consecință, instanța reține că petenta nu a probat susținerile relative la neefectuarea de lucrări în zona arătată în cuprinsul procesului-verbal, menținându-se astfel caracterul temeinic al acestuia.

Petenta invocă faptul că HCL nr. 467/2009 prevede obligația celor care efectuează intervenții la rețelele îngropate de a anunța Primăria M. Iași, obligatoriu în scris și de a prezenta schița unde a avut loc intervenția și documentele care au stat la baza executării acesteia. Pretinde petenta că atât timp cât intimata nu prezintă aceste documente nu se poate stabili cu certitudine că ea a afectat carosabilul la adresa menționată în procesul-verbal contestat. Instanța constată că obligația prioritară de a înainta intimatei menționatele „documente” revenea tot petentei care își invocă, în fapt, propria turpitudine. De asemenea, din adresa emisă la data de 13.01.2012 (fila 12 dosar) rezultă că petenta a contractat societatea S.C. KOMM HER S.R.L. IAȘI tocmai pentru a reface carosabilul în . să confere celor două adrese forța probantă a unei mărturisiri extrajudiciare scrise cu privire la faptul că petenta a efectuat o intervenție în ..

Petenta nu a negat faptul că are calitatea de administrator al rețelei de utilități, nici faptul că în exercitarea obiectului său de activitate intervine în carosabil însă a ținut să sublinieze că nu este singura persoană juridică care intervine în carosabil și că nu s-a probat cu certitudine faptul locul, data și ora intervenției sale în carosabil, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Astfel, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Mai mult de atât, se va reține, așa cum s-a menționat și anterior, în analiza legalității procesului verbal, că fiind vorba în speță despre o faptă omisivă, sarcina dovedirii faptului pozitiv contrar acestei situații de fapt revine petentei, or petenta nu a produs nicio probă în susținerea nevinovăției sale, de natură să răstoarne prezumția de adevăr a actului de sancționare, înțelegând a se prevala exclusiv de principiul in dubio pro reo, principiu care în lumina considerentelor anterior expuse nu își găsește aplicare în cauză.

Așadar, instanța urmează a reține că fapta contravențională descrisă are o existență reală, iar petenta nu a reușit să probeze existența unei cauze exoneratoare de răspundere contravențională, acestea fiind limitativ prevăzute de OG 2/2001.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.

Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal și în decizie. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.

Așadar, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al acesteia (minimul amenzii contravenționale de 2000 RON), se constată că legiuitorul a apreciat că fapta reținută în sarcina petentei prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptelor reținute ca fiind săvârșite de către petentă este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind domeniul public. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunilor aplicate ca fiind corect și proporțional realizate în raport de faptele reținute și impactul acestora asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc protejarea circulației publice cu respectarea prevederilor legale și în condițiile în care petenta nu se află la primul contact cu legea contravențională.

Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.

În considerarea celor anterior expuse, în baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instana constată că procesul-verbal nr._/11.05.2012, prin care petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei, este legal și temeinic întocmit, motiv pentru care urmează a respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată, menținând în întregime procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. S.A., cu sediul în Iași, .. 6, jud. Iași, în contradictoriu cu intimatul P. M. Iași, cu sediul în Iași, județul Iași.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 22.01.2014.

Președinte, Grefier,

Z. – L. M. – O. C. D. C.

Pentru grefier aflat în C.O.

semnează grefierul șef al secției civile, L. P.

Red / Tehnored. Z-l M.-O

4 exemplare, 11.07. 2014