Plângere contravenţională. Sentința nr. 8152/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8152/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 34036/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 06 Iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. T. S.

Grefier I. A. V.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8152

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C. și pe intimatul I.P.J. IAȘI, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 16.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 30.05.2014 și ulterior pentru astăzi 06.06.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței la data de 21.10.2013 sub nr._, petentul M. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 16.10.2013.

În motivare, petentul a arătat că la data de 16.10.2013, în jurul orei 18.10, în timp ce staționa cu autoturismul în fața unui magazin din P. a fost abordat de un agent de poliție care i-a solicitat atât documentele personale, cât și pe cele ale autoturismului. A susținut petentul că, după aproximativ 30 minute agentul de poliție i-a înmânat toate documentele și i-a comunicat că la data de 10.10.2013 în jurul orei 12.20 ar fi fost surprins cu aparatul radar circulând cu viteză peste limita legală. Petentul a mai arătat că i-a spus polițistului că nu a circulat cu autoturismul la data respectivă, întrucât a fost dus de un prieten la un service auto pentru reparații.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Petentul a solicitat administrarea probelor prin înscrisuri și prin declarațiile martorilor și a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.10.2013, în copie certificată.

Plângerea a fost legal timbrată.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, motivat de faptul că susținerile petentului sunt nefondate, iar sancțiunea a fost aplicată în mod legal.

În drept, au fost invocate prevederile art.148, art.205, art.315 N.C.proc.civ., OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002 și HG 1391/2006.

Intimatul a solicitat administrarea probei prin înscrisuri, planșe foto și înregistrarea video.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Au fost administrate probele prin înscrisuri, planșe foto, înregistrarea video și proba testimonială.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/16.10.2013, încheiat de I. Iași – Biroul Rutier Iași, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 720 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.102 al.3 lit.e din OUG 195/2002 și cu amendă în cuantum de 480 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.101 al.1 pct.18 din OUG 195/2002. În sarcina petentului s-a reținut că la data de 10.10.2013, ora 12.27, a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare BM238WZ pe Șoseaua P. cu viteza de 114 km/h, control radar, sectorul de drum fiind limitat prin indicator rutier la 60 km/h. Petentul nu avea asupra sa permisul de conducere.

Petentul a semnat procesul verbal.

Împotriva procesului-verbal, petentul a formulat în termen legal plângere contravențională.

Instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din cuprinsul textului art.34 al aceluiași act normativ rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ca act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i petentului, în condițiile art.249 din N.C.proc.civ. Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001.

Împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional, nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilabilă dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie, în cadrul căreia sunt respectate garanțiile procesuale și este asigurată execitarea efectivă a dreptului la apărare de către petent.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că acesta nu este afectat de nicio cauză de nulitate absolută prevăzută de art.17 din OG nr.2/2001.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din declarația martorului, la data de 09.10.2013 acesta a luat de la petent autoturismul marca Audi pentru a-l duce la service. A doua zi, martorul s-a deplasat cu autoturismul din Valea L. spre cartierul P., a virat la stânga în sensul giratoriu, spre R., dar nu își aduce aminte viteza cu care a circulat și nu a fost oprit în trafic de organele de poliție. A mai arătat martorul că i-a restituit petentului autoturismul pe data de 12 sau 13 octombrie.

Conform raportului agentului constatator, la data de 10.10.2013, ora 12.27, a identificat autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare BM238WZ, care circula dinspre Valea L. către P. cu viteza de 114 km/h, dar nu s-a procedat la oprirea acestui autoturism. Astfel, la data de 16.10.2013, în timp ce se afla pe Șoseaua P., agentul de poliție a observat și a oprit autoturismul indicat, aducându-i la cunoștință petentului contravențiile reținute în sarcina sa.

Prin urmare, având în vedere că la data de 10.10.2013, când ar fi fost săvârșită presupusa faptă contravențională, autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare BM238WZ nu a fost oprit și nu a fost identificat conducătorul auto, iar procesul verbal a fost întocmit la data de 16.10.2014, întrucât din declarațiile martorului rezultă că în perioada 09.10.2013 – 13.10.2013 autoturismul a fost deținut și condus de acesta, instanța reține că fapta prevăzută de art.102 al.3 lit.e din OUG 195/2002 nu a fost săvârșită de petent, fiind astfel răsturnată prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal prin probatoriul administrat în cauză.

În ceea ce privește fapta prevăzută de art.101 al.1 pct.18 din OUG 195/2002, în condițiile în care la data de 10.10.2014 autoturismul nu a fost oprit și nu a fost identificat conducătorul auto, agentul constatator s-a aflat în imposibilitatea de a constata personal că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere. În cazul în care presupusa faptă ar fi fost comisă de petent la data de 16.10.2014, cu ocazia opririi acestuia pe Șoseaua P., instanța reține că data săvârșirii, consemnată în procesul verbal, este 10.10.2014, iar indicarea datei greșite echivalează cu lipsa acesteia și, potrivit art.17 din OG nr.2/2001, procesul verbal este nelegal, fiind lovit de nulitate absolută.

Față de considerentele ce preced, instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este nelegal și netemeinic și, în consecință, va admite plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. C., cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat I. R. din IASI, .. 3, ., J. IAȘI în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași, cu sediul în Iași, .. 6, jud. Iași.

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din data de 16.10.2013, întocmit de I.P.J. Iași – Poliția Municipiului Iași.

Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 1.200 lei, aplicată pentru contravențiile prevăzute de art.102 al.3 lit.e și art.101 al.1 pct.18 din OUG nr.195/2002.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.06.2014.

Președinte, Grefier,

A.T.S. I.A.V.

Red./Tehnored.A.T.S.

4 ex./18.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8152/2014. Judecătoria IAŞI