Plângere contravenţională. Sentința nr. 6872/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6872/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 30721/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Nr. 6872/2014
Ședința publică de la 13 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. C.
Grefier L. L.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent . pe intimat P. M. IAȘI - DIRECȚIA TEHNICĂ ȘI INVESTIȚII - BIROUL REGLEMENTARE TRANSPORTURI URBANE, având ca obiect plângere contraventionala .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, pricina a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 29.04.2014, când, din lipsă de timp pentru a deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 06.05.2014 când, în aceeași compunere și pentru aceleași motive instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi,
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Judecătoriei Iași si înregistrată la data de 25.09.2013 sub nr._, petenta S.C. A. S.A. Iași a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ încheiat la data de 06.09.2013 de către Mun. Iași – Direcția Tehnică și de Investiții prin care a fost sancționată cu amendă pentru faptul că nu a refăcut în termen de 5 zile infrastructura carosabilă afectată de intervenția la rețeaua îngropată din Iași, ..
În motivare, petenta a arătat că termenul de 5 zile nu este cu claritate stabilit și nu a fost emisă vreo somație de către organul constatator.
În susținere, petenta a depus copia procesului verbal contestat.
Legal citat intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată.
In dovedire a depus la dosar înscrisuri (f. 24 - 25) și fotografii prezentând situația constatată ( filele 26 – 37).
Examinând actele si lucrările dosarului, instanta reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 06.09.2013 de către Mun. Iași – Direcția Tehnică și de Investiții, petenta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2500 lei pentru încălcarea prev. art.2.5 din HCL nr. 133/2009 modificată, constând în faptul că nu a refăcut în termen de 5 zile infrastructura carosabilă afectată de intervenția la rețeaua de apă din 29.08.2013 din Iași, ...
Analizând cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, sub aspectul legalității sale conform prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, neexistând motive de nulitate absolută care să poată fi invocate de instanță din oficiu.
Procedând apoi la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța apreciază că din probele administrate în cauză, rezultă că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității pentru următoarele considerente:
Procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, făcând dovada asupra stării de fapt reținută prin procesul-verbal, până la proba contrară.
Având în vedere că procesul verbal contestat cuprinde o situație de fapt constatată direct și personal de un agent de poliție, organ al statului învestit cu putere publică (a cărui activitate se desfășoară sub semnul unei prezumții relative de legalitate), instanța apreciază că sub aspectul temeiniciei, acest act se bucură de o prezumție relativă, și nu una absolută, care ar contraveni dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție.
Așadar, pentru a proteja individul de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, întrucât, în opinia instanței, nu se poate porni de la prezumția că acestea își desfășoară activitatea cu încălcarea legii) această prezumție relativă dă posibilitatea instanței să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situație de fapt care poată să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reținută de agentul constatator.
Această interpretare este în spiritul celor statuate de Curtea Europeană, care, în cauza Ozturk c. Germaniei a arătat că numai în situația în care judecătorul ar aplica în mod automat prezumția irefragrabilă de responsabilitate, și nu ar aprecia în mod liber asupra cauzei, prezumția de nevinovăție ar fi golită de însăși substanța sa (par. 28).
Instanța reține că intimata a făcut dovada faptei contravenționale reținute prin procesul verbal de contravenție cu plansele foto depuse la dosar (filele 20 - 25 dosar).
Instanța constată că, referitor la aspectele invocate de către petentă în plângerea contravențională, ea avea obligația legală, în calitate de administrator al rețelei de utilități de refacere a carosabilului afectat de intervenția la rețeaua îngropată. Această obligație, care este una de rezultat și nu una de diligență incumbă petentei chiar în situația în care lucrarea de intervenție sau de refacere a fost subcontractată către un terț, plângerea urmând a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. A. S.A. Iași, cu sediul în Iași, ..6, jud. Iași ca nefondată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. L. L.
Red./tehn./C.I./4ex./02.09.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3989/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8152/2014.... → |
|---|








