Pretenţii. Sentința nr. 1726/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1726/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 16074/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 1726/2014

Ședința publică de la 05 Februarie 2014

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE T. B.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari F. 2 in contradictoriu cu pârâtul F. N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pârâtul personal, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că prin serv. Registratură s-au depus de către reclamantă precizări, după care:

Instanța procedează la comunicarea către pârât a duplicatului de pe precizările depuse de reclamantă.

Pârâtul depune la dosar copie de pe chitanța cu care mai plătit din debitul datorat.

Pe fondul cauzei, pârâtul solicită ca instanța să constate că a achitat parțial debitul.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin acțiunea civilă, scutită de plata taxei de timbru, înregistrată la instanță sub nr._/21.05.2013 reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI F. 2 a chemat în judecată pe pârâtul F. N., solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea pârâtului la:

- plata sumei de 5210,35 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2009 – aprilie 2013;

- plata sumei de_,33 lei cu titlu de penalități de întârziere la plata aferentă perioadei 2008 – aprilie 2013

- Plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta arată că pârâtul figurează în evidențele sale cu debitul sus menționat și că refuză să-l achite .

In dovedirea acțiunii au depus înscrisuri.

De asemenea, a depus procesele verbale din 9.10.2005 și 13.01.2012 prin care Adunarea generală a proprietarilor a hotărât perceperea de penalități de întârziere în cazul în care cheltuielile de întreținere nu sunt achitate la scadență.

Pârâtul a depus chitanțele nr. 214, 241,245, 265, 292, 377/2012 și 398/7.01.2014 cu care a achitat in perioada 5.06.2013 - 7.01.2014, după data acționării in judecată, suma de 2850 lei, ce urmează a fi dedusă din cheltuielile de întreținere rezultând că datorează suma de 2360,35 lei cheltuieli de întreținere pentru perioada noiembrie 2012 - aprilie 2013.

Din fișa debitului prezentată de reclamantă rezultă că pârâtul figurează în evidențele acesteia cu sumele menționate în cererea de chemare în judecată .

Acțiunea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă potrivit dispozițiilor art. 25 din HG 1588/2007 și art. 49 și 50 din Legea 230/2007, instanța urmând a dispune obligarea pârâtul la plata sumei de 2360,35 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada noiembrie 2012 - aprilie 2013 și la plata sumei de_, lei cu titlu de penalități pentru perioada 2008 – aprilie 2013.

Penalitățile depășesc debitul principal, dar sunt aferente unei alte perioade.

Pârâtul a efectuat periodic plăți care au întrerupt cursul prescripției extinctive potrivit desfășurătorului de la fila 35 verso, 47- 49, 92 verso și 93 care au intrerupt cursul prescripției extinctive.

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI F. 2 cu sediul în Iași, ., ., parter, în contradictoriu cu pârâtul F. N. cu domiciliul în Iași, .. 8, ., parter, .> Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 2360,35 lei lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada noiembrie 2012 - aprilie 2013 și suma de_ leu cu titlu de penalități pentru perioada 2008 – aprilie 2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va inregistra la Judecătoria Iași .

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 05 Februarie 2014.

Președinte,Grefier,

Red. BT

Tehnored. CA / 4 ex / 10.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1726/2014. Judecătoria IAŞI