Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 13085/245/2014

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 16 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

GREFIER M. P.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . pe pârât P. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.

În vederea prezentării părților, instanța de judecată lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată că este primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, observând că este primul termen de judecată cu părțile legal citate, în temeiul art. 131 alin. 1 noul Cod de procedură civilă, procedează la verificarea competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat și alte excepții de invocat instanța acordă cuvântul la probe.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 alin. 1 si art. 258 noul Cod de procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, ca fiind admisibilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării prezentei cauze.

Instanța de judecată constată că pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar, iar în temeiul dispozițiilor art. 208 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă instanța constată că acesta este decăzut din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Socotindu-se lămurită, în baza dispozițiilor art. 244 noul Cod de procedură civilă, precum și în considerarea faptului că părțile nu sunt prezente și că au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța de judecată constată terminată cercetarea judecătorească a procesului.

În temeiul dispozițiilor art. 392 noul Cod de procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului, iar în temeiul dispozițiilor art. 394 noul Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamanta . solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul P. V. să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 159,85 lei cu titlu de preț neachitat și suma de 25,37 lei cu titlu de penalități, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul un contract de prestări servicii salubritate iar acesta nu și-a respectat obligația principală, de a achita contravaloarea serviciilor prestate, constând în colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor menajere, acumulând astfel pentru perioada 01._ un debit restant în sumă de 159,85 lei.

De asemenea, reclamanta a precizat că în conformitate cu prevederile art.8 pct.4 din contractul de prestări servicii, pentru neplata facturilor la scadență au fost calculate penalități de întârziere, însumând 25,37 lei, pentru perioada: 01._, coeficientul aplicat fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, egal cu cel datorat pentru neplata obligațiilor bugetare, conform disp. lg. 51/2006, respectiv OUG nr.88/2010.

Reclamanta a mai precizat că a încercat soluționarea litigiului pe calea medierii, pârâtul refuzând să se prezinte la mediator în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1516 C.civ.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie certificată, f.5-10, precum și copii certificate ale facturilor fiscale pentru întreaga perioadă.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța constată următoarele:

În fapt, între părți, prin încheierea contractului de prestări servicii salubritate nr._/12.07.2010 pe perioadă nedeterminată, s-au stabilit raporturi contractuale, generând obligații reciproce pentru acestea. Astfel, în schimbul obligației reclamantei de a colecta, transporta și depozita reziduurile menajere, pârâtul urma să achite contravaloarea serviciilor prestate la scadență fiecărei facturi emise de către S.C. S. SA.

De asemenea, potrivit art. 8 pct. 4 din contract s-a stabilit că întârzierea în achitarea facturilor atrage perceperea unor majorări egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat, fiind aplicat de reclamantă un procent de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere în perioada 01.2012 – 01.2013.

Din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar cu atitudinea procesuală a pârâtului instanța apreciază că acesta, deși a beneficiat de prestarea serviciilor de salubritate nu și-a îndeplinit obligația contractuală de plată a contravalorii lor, cu încălcarea principiilor de drept instituite de art.969 și 970 C.civ, acumulând un debit restant în sumă de 159,85 lei, cu titlu de c/v preț, pentru perioada 01.2012 – 01.2013, la care se adaugă penalități calculate în perioada: 01._, acumulându-se cu acest titlu suma de 25,37 lei, sume cu privire la care instanța, având în vedere disp. art.1073 C.civ, incident la data încheierii contractului și aplicabil în speță, va admite cererea, obligând pârâtul să le achite reclamantei.

În temeiul art. 453 alin.1 N.C.pr.civ, și având în vedere chitanța de plată a taxei de timbru instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. S. S.A., cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul P. V., cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 159,85 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate aferente perioadei: 01._ și suma de 25,37 lei penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei 20 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2014.

Președinte, Grefier,

M.G.T.M.P.

Red./Tehnored. M.G.T.

4 ex. /26.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI