Acţiune în constatare. Sentința nr. 7564/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7564/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 36463/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7564
Ședința publică din data de 03.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. M. F.
Grefier: A. M. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții R. V. și R. T., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect “obligația de a face; constatare nulitate clauze abuzive; restituire comision de risc”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 08.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat consecutiv pronunțarea la data de 13.05.2015, 20.05.2015, respectiv 03.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 10.10.2014 reclamanții R. V. și R. T. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta ., ca prin hotărârea ce se va pronunța sa constate caracterul abuziv și nulitatea clauzei 5a din conventia de credit nr._/26.07.2007; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 795,15 euro comision încasat în temeiul clauzei 5 a până la 20.07.2011 cu dobanda legala, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că la data de 26.07.2007, între părți a intervenit convenția de credit nr._, prin care au contractat un credit cu garanție reală imobiliară în valoare de 25.000 euro. Pârâta percepe în baza clauzei 5a un comision de risc de 0,125% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, pe toată perioada de derulare a Convenției. Se susține caracterul nenegociabil al clauzelor din contract potrivit prezumției instituite de art.4 din Legea nr.193/2000. Se mai arată că un comision de risc constituie un dezechilibru în raporturile comerciale în contextul garantării separate a împrumutului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile legii 193/2000.
Au fost anexate cererii următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, copie contract de credit, plan de rambursare credit, contract de garanție imobiliară, act adițional, corespondență părți.
La data de 6.11.2014 pârâta a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, cu cheltuieli de judecată, întrucât clauza prevede un element al costului, face parte din D. deci din prețul contractului, clauzele privitoare la comisioane au fost clar exprimate sub aspectul valoric, nefiind necesară definirea termenului de risc sau menționarea rațiunii pentru care banca a înțeles să îl include în costul creditului. Acest cost al creditului era cunoscut consumatorilor, deci nu poate crea un dezechilibru. Se mai arată că a existat o formă specifică de negociere, prin prezentarea ofertei, acordarea unui interval de timp între discuția preliminară și semnarea contractului care să permită reflectia, posibilitatea de a face propuneri, finalizată cu completarea particularizată a modelului generic de contract, existent negocierii e dovedită de inserarea unui comision mai mic (0,125%) decât cel din oferta standard a băncii (0,22%), de faptul că s-a acordat un comision mai mic decât cel menționat în cererea de creditare, de 35 euro, de faptul că punctul 11 al condițiilor special ale convenției se completează cu clauze derogatorii de la condițiile generale, iar reclamanții nu pot invoca pasivitatea proprie în neadresarea unei contraoferte băncii. Se mai arată inexistența unui dezechilibru, având în vedere cuantumul infim al comisionului raportat la valoarea contractului. Se arată faptul că acest comision de risc există pentru a permite băncii să iși mențină solvabilitatea și să își continue activitatea de creditare în condiții economice de criză, iar garantarea creditului cu o ipotecă concomitent cu aplicarea comisionului nu duce la o supragarantare, cele două fiind complementare. Acest comision nu poate fi considerat abuziv doar pentru lipsa unei contraprestații, întrucât executarea succesivă, lunară a obligațiilor de către consumator impune băncii anumite cheltuieli de administrare a contractului. Se mai arată că efectul sacțiunii instituite de art.13 din Legea nr.193/2000 este desființarea contractului sau modificarea clauzelor, în speță singurul efect putând fi modificarea pentru viitor a clauzelor. În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților.
Reclamanții nu au depus răspuns la întâmpinare.
La primul termen de judecată, reclamanții au depus cerere precizatoare, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 795,15 euro calculate de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri și cea cu interogatoriul reclamanților.
Analizând susținerile părților, raportat la probatoriul administrat, instanța constată următoarele:
La data de 26.07.2007, între reclamanții R. V. și R. T. și pârâta V. a intervenit convenția de credit nr._, prin care reclamanții au contractat un credit, cu garanție reală imobiliară, în valoare de 25.000 euro, cu o perioadă de rambursare de 48 luni și o dobândă fixă de 5,95% pe an. Prin clauza 5 lit. a din capitolul „condiții speciale”, s-a prevăzut perceperea de către pârâtă unui comision de risc de 0,125% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, pe toată perioada de derulare, la data scadenței fiecărei rate în parte.
Instanța reține că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori, așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.
Asupra fondului cauzei, cu privire la criteriile ce pot și trebuie să fie utilizate de instanță în analiza concretă a unei clauze pretins abuzive, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Astfel, clauza de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar un element component al creditului (parte a prețului, astfel cum susține instituția creditoare), ceea ce aparent ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din lege cu consecința imposibilității analizării unui pretins caracter abuziv.
Totuși, pe de o parte, art. 4 alin. 6 nu exclude automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci face referire la adecvarea prețului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar și inteligibil.
Or, conform mențiunilor de la secțiunea 3 „Costuri” din Condițiile generale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului în aceeași manieră cu dobânda curentă, care este percepută conform pct. 3.1, adică tot pentru creditul acordat. Nici o altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la destinația și justificarea acestui comision de risc. Nicăieri în convenția părților sau în condițiile speciale sau generale ale convenției, acest comision nu este definit, în sensul de a se preciza ce fel de riscuri este menit să acopere în condițiile în care pârâta a beneficiat expres de garanții imobiliare constituite în favoarea sa (conform pct. 7 din condițiile speciale), iar debitorii au fost obligați să cesioneze pârâtei polița de asigurare pentru acest imobil, menită să acopere toate riscurile legate de imobilul ce face obiectul garanției. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că suma totală a creditului nu a putut depăși 75% din garanțiile constituite în favoare sa ( astfel cum rezultă în mod neechivoc din art. 8 convenția părților).
Rezultă că instituția creditoare percepe două tipuri de costuri pentru unul și același serviciu prestat, fără a explica în mod corespunzător scopul distinct al dobânzii de rata comisionului de risc.
În ceea ce privește susținerea că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și întinderea obligațiilor ce îi reveneau și sub aspectul valorii și sub cel al perioadei și au fost de acord prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, instanța apreciază că aceasta nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raționament ar echivala cu ignorarea interdicției instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește clauzele abuzive, interdicție menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții.
De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑26/13 Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, a arătat în paragrafele 49-51 clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează, revenind instanței de fond sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut, precum și contextul său juridic și factual, dacă o clauză privitoare la un comison constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziție de împrumutător.
Pe de altă parte, interpretând paragraful 58 al hotărârii, reiese că această excludere de la controlul jurisdicțional nu se poate aplica unor clauze care se limitează la a prevedea anumite costuri plătibile de consumator fără însă ca vreun serviciu de schimb să fie furnizat de împrumutător cu ocazia calculului menționat, și care nu cuprind, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Nu în ultimul rând CJUE a statuat în paragraful 71 și următoarele faptul că Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/13 nu poate fi redusă, așadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical… această cerință privind transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv… ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului…., astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.
Astfel, instanța apreciază că includerea doar la nivel declarativ de către pârâtă a comisionului de risc în “prețul contractual”, fără ca din convenția părților să se poată decela serviciul/contraprestația căruia îi corespunde această sumă de bani și care este de esența prețului, nici mecanismul de funcționare al clauzei, nu poate împiedica analiza caracterului eventual abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens.
Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în Condițiile generale ale convenției. Pârâta nu a probat faptul că ar fi negociat clauza cu reclamantii, iar împrejurarea că un consumator nu cere lămuriri cu privire la clauzele contractuale nu poate fi interpretată ca negociere, legea clauzelor abuzive tinzând tocmai la apărarea consumatorului neavizat. De asemenea, este facilă susținerea că simpla prezentare a ofertei băncii este primul pas în negociere. Mai mult, faptul că Legea nr.193/2000 prezumă caracterul nenegociat al clauzelor standard conduce tocmai la ideea că banca e datoare să dovedească în mod direct și neechivoc cel puțin posibilitatea, dacă nu existența în cauză, a negocierii, iar nu simpla prezentare a unui contract standard.
În speță, nu numai că pârâta nu a adus probe care să dovedească în mod direct și neechivoc cel puțin posibilitatea negocierii în cazul concret, dar din răspunsurile reclamanților la interogatorii rezultă intenția declarată a reclamanților de a negocia anumite aspecte ale contractului (perioada de rambursare) ce s-a lovit de lipsa totală a intenției reprezentanților Băncii de a prezenta consumatorului un produs negociabil.
Cu privire la cunoașterea existenței și întinderii comisionului de risc, din aceleași răspunsuri la interogatorii ale reclamanților reiese faptul luării la cunoștință sumare a prevederilor convenției doar cu ocazia semnării actului și a înțelegerii semnificației comisionului de risc abia cu după semnare și primirea unui exemplar, în timp ce mențiunea reclamantei de la întrebarea 8 cu privire la solicitarea negocierii comisionului de risc face referire la conduita părților ulterioară și nu anterioară semnării convenției.
Pe de altă parte, pârâta a încercat să inducă ideea existenței negocierii comisionului de risc în cauză prin trimitere la oferta standard a Băncii, care însă vizează creditele în CHF, nu în euro (f.49), neputând avea relevanță în cauză, respectiv prin indicarea mențiunii din cererea de creditare completată de reclamant vizând comisionul în valoare de 35 euro (f.39), mențiune neclară din perspectiva comisionului la care se referă, având în vederea trimiterea din cuprinsul aceluiași document la un comision de aranjament.
Astfel, având în vedere deschiderea minima la dialog a Băncii anterior semnării contractului și rolul activ inexistent al ofițerului de credite în informarea reclamanților cu privire la toate caracteristicile produsului oferit, dublată de lipsa înmânării unui proiect de contract și grafic de rambursare anterior semnării și coroborată cu neprezentarea detaliată a convenției nici la momentul semnării acesteia, instanta constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de risc.
În condițiile în care însăși destinația comisionului de risc nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda (respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului), iar funcția acestui comision a fost explicată de pârâtă abia prin întâmpinare, nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum cea a dobânzii, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut.
Mai departe, pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit, mai este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanților) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr. 4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art. 2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci asupra imobilului mentionat in contract, de o valoare considerabil mai mare decât cea a creditului de 25.000 euro. Mai mult, s-a cedat în favoarea băncii pârâte și polița de asigurare a acestui mobil. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul iminent la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea acestui credit pe o perioadă de doar 4 ani.
Cu privire la ipoteza avansată de pârâtă, în sensul că acest comision era necesar pentru menținerea solvabilității generale a Băncii în situații de criză, chiar din documentul depus la dosar de pârâtă (f.63) rezultă că dublarea cotei de piață a V. a rezultat din practicarea unei dobânzi curente mai mici, dublată de inserarea unor comisioane adiacente, având ca efect atragerea de clienți, parte din aceștia cu bonitate neverificată pe termen lung. Or, anticiparea unei situații de criză a creditelor și necesitatea asigurării solvabilității viitoare a băncii trebuie reflectată în mod direct asupra prețului banilor, legile pieții arătând că o cerere mare de produse și servicii pe fondul unei oferte limitate dublate de perspectiva recuperării greoaie a împrumutului conduce logic la creșterea prețului bunului/serviciului.
Așadar, instanța nu contestă corectitudinea includerii costurilor de acoperire a riscurilor în costul contractului, ci doar modalitatea de realizare a acestei operațiuni prin lipsa unei prezentări clare a ofertei băncii, contrar cerințelor bunei-credințe.
De altfel, nu trebuie pierdut din vedere și faptul că prin OUG nr.50/2010 s-a limitat posibilitatea încasării de comisioane de către bănci și tipul acestora, iar legiuitorul nu a reținut comisionul de risc prin cele permise și apreciate ca adecvate în astfel de contracte. Astfel, comisioanele permise de art.36 din ordonanță (comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor) reprezintă, toate, prețul unor servicii concret determinate și prestate în mod direct clientului, fără a gira instituirea unei plase de siguranță a băncii prin intermediul unui comision aplicabil automat oricărui consumator.
De asemenea, se va avea în vedere faptul că în schimbul comisionului de risc care, pe întreaga perioadă a derulării contractului s-a ridicat la 795,15 euro, echivalentul în lei a circa 3537 lei la cursul de la data pronunțării prezentei hotărâri,pârâta nu oferea nici o contraprestație reclamanților înșiși, împrejurare ce creează un dezechilibru semnificativ independent de valoarea pecuniară relativ redusă a comisionului prin raportare la valoarea integrală a creditului.
Nu mai puțin, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților semnatare ale convenției de credit.
Având în vedere că s-a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/26.07.2007, cu privire la clauza de la punctul 5 lit. a, vizând „Comisionul de risc”.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc și se va constata nulitatea acestei clauze, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanti către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. În consecință, pârâta poate fi obligată la restituirea, către reclamanti, a contravalorii comisionului deja achitată.
Întrucât constatarea caracterului abuziv al clauzei care consacră comisionul de risc s-a datorat faptului că banca nu oferea o contraprestație veritabilă în schimbul perceperii acestui comision, nu se pune problema restituirii acestei contraprestații, astfel că nu poate funcționa nici excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității. De altfel, pârâta nu poate invoca propria sa culpă, pentru a obține exonerarea de la restituirea valorii comisionului de risc achitat.
In consecința instanța va obliga parata la restituirea care reclamanți sumelor achitate cu titlu de comision de risc, în cuantum de 795,15 euro.
De asemenea, în temeiul art. 1088 C. civ, care stabilește o evaluare legală a prejudiciului încercat de creditor în cazul executării cu întârziere o obligației de a plăti o sumă de bani, pârâta urmează a fi obligată la plata, către reclamanți, și a dobânzii legale aferente debitului, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a acestei sume. Plata sumelor de bani reprezentând comisionul de risc fiind nedatorată, pârâta apare ca un accipiens de bună credință până la data introducerii acțiunii, devenit accipiens de rea-credință după această dată și obligat, în consecință, la plata dobânzilor de la formularea acțiunii (art. 994 C.civ.).
Având în vedere soluția ce urmează a fi promovată cererii principale, în temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, constatând îndeplinite condițiile de culpă procesuală a pârâtei și dovedire a cheltuielilor pretins a fi efectuate, instanța urmează a admite cererea reclamanților și a dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, conform chitanței nr. nr.109/30.03.2015, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către reclamanții R. V. (CNP_) și R. T. (CNP_), ambii cu domiciliul ales la C.. de Av. A. G., situat în Iași, ., ., în contradictoriu cu pârâta . (înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_), cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Constată caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art.5 lit.a din Convenția de credit nr._/26.07.2007, intervenită între R. V. și R. T., în calitate de împrumutați, și S.C. V. ROMÂNIA S.A., în calitate de Bancă.
Obligă pârâta să restituie reclamanților suma de 795,15 euro reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat până la 20.07.2011, cu dobânda legala aferenta acestei sume, începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Obligă pe pârâta să plătească reclamantului R. V. 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. M. FalcanAndra M. B.
Pentru grefier aflat în CO semnează
grefierul șef al secției civile
Reh./Thred. D.M.F./A.M.B./5ex/03.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8698/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8540/2015.... → |
|---|
