Acţiune în constatare. Sentința nr. 9294/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9294/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 9294/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9294/2015
Ședința publică de la 09 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. F. S.
Grefier C. M. S.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe reclamantul C. A. G. în contradictoriu cu pârâta R. B. S.A. și R. B. S.A.-SUCURSALA/AGENȚIA PIAȚA UNIRII - CASA TA, având ca obiect acțiune în constatare obligația de a face-lg. nr 193/2000.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 24.06.2015, când din aceleași motive a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANTA
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamantul C. A. G. ,a solicitat in contradictor cu pârâta R. B. SA prin Sucursala/Agenția Piața Unirii-Casa Ta ca instanta sa dispuna cu privire la Contractului de Credit nr. RM_ din data de 25.01.2008 avand ca obiect un credit in valoare de 100.789.50 CHF (una suta mii șapte sute optzeci si noua franci elvețieni si cincizeci centime), urmatoarele:
l. Stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - L. la momentul semnării contractului curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului si restituirea excedentului de dobanda;
2. Denominareain moneda naționala a plaților, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește in moneda naționala;
3. Constatarea nulitatii absolute a clauzei înscrise la art. 1 lit b) din convenția de credit potrivit careia comisionul de procesare al cererii de credit in cuantum de 1489,5 CHF se achita integral la data tragerii creditului;
4.Constatareanulitatii absolute a clauzei înscrise la art 6.2 din convenție conform careia comisionul de rambursare anticipata stabilit ca procent este 3% calculat prin aplicarea procentului Ia valoarea sumei rambursate in avans si datorat integral, la data efectuării rambursarii.
5. Constatarea nulitatii absolute a clauzei înscrise la art 4.1 litb), respectiv 4.3 din convenție cu privire la faptul ca dobanda la creditul acordat este incepand cu cel de-al doilea an de creditare revizuibila, calculata in funcție de indicele de referința si de marja băncii, putând astfel modifica dobanda in orice moment, conform deciziei sale. De asemenea, solicit si modificarea dobânzii, in sensul micșorării acesteia, raportat la scaderea drastica a indicelui de referința de la momentul incheierii convenției si pana in prezent;
6. Constatarea nulitatii absolute a clauzei înscrise la art 4.4 avand in vedere faptul ca dobanda poate varia in funcție de indicele de referința, informație publica, împrumutatul este obligat sa urmareasca fluctuațiile indicelui de referința si sa se prezinte la banca ori de cate ori va fi necesar pentru a primi noul grafic de rambursare aferent, considerat acceptat automat de către împrumutat, fara a fi necesara semnătură sa si indiferent daca a primit sau nu graficul de rambursare. Noua dobanda se va aplica indiferent daca împrumutatul se prezintă sau nu la banca in vederea ridicării graficului de rambursare, Banca fiind exonerata de orice obligație sau informare
7. Constatarea nulitatii absolute a clauzei înscrise la art. 7.1 lit a, potrivit careia ,,imprumutatul si codebitorul garanteaza indeplinirea obligatiilor de plata asumate prin prezentul contract cu veniturile prezente si viitoare provenite din orice sursa/activitate,,.
In motivarea cererii arata reclamantul ca a incheiat cu pirita R. B. S.A., denumita in cele ce urmeaza Banca, Contractul de credit nr.RM_ din data de 25.01.2008, avand ca obiect un credit in valoare de_.50 CHF. La momentul incheierii contractului de credit in cauza, raportat la circumstanțele economice de la acel moment precum si la capacitatea reclamantului de intelegere a clauzelor contractuale si a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativa la un credit in lei sau in euro, acest aspect constituind motivul determinant in vederea perfectării contractului. Astfel, reclamantul s-a obligat sa returneze creditul contractat la termenele si in cuantumul stipulate in contract, avand ca premisa cursul valutar al CHF de la aceea data (1,7-2,2) insa, pe parcursul derulării contractului acesta s-a dublat cu consecințe grave asupra capacitatii reclamantului de a-si indeplini obligațiile contractuale, determinând astfel, o imposibilitate fortuita de executare. Creșterea accelerata a valorii CHF fata de moneda naționala cu implicații negative directe asupra costurilor imprumutului ce se rasfrang asupra ratelor precum si a comisioanelor de schimb valutar, din leu in euro si din euro in CHF au determinat o schimbare a condițiilor contractuale avute in vedere la data contractării creditului si, in consecința, incumba in sarcina reclamantului obligații vădit disproporționate fata de cele in considerarea carora si-a exprimat voința de a se angaja juridic.
Avand in vedere pozițiile de inegalitate de pe care actioneaza părțile si in vederea asigurarii unei angajari in deplina cunostinta de cauza a consumatorului in contractele de credit, este instituita in sarcina operatorului economic - banca, care are o poziție dominanta in raport cu consumatorul, obligația informării in mod complet, corect si precis a celui din urma cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992 - privind protectia consumatorilor) si implicit cu privire la implicațiile indatorarii si la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar astfel cum reiese din OG 50/2010.
De asemenea, conform art. 57 din Legea 296/2004 privind codul consumului „in cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligați sa ofere consumatorilor informații complete, corecte si precise asupra drepturilor si obligațiilor ce le revin". Aceste obligații legale instituite in sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar sunt menite sa protejeze interesele consumatorilor care sunt expuși riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor si intereselor legitime prin contractarea unor servicii/ produse in lipsa unei informări reale cu privire la acestea, si, pe cale de consecința, evitarea unor astfel de situatii. Clauza de risc valutar, desi nu este mentionata expres in contract, ea este deductibila, fiind o clauza abuziva, intrucat, raportat la momentul incheierii contractului si la circumstanțele acestuia, precum si la caracterul sau prestabilit si impus consumatorului fara a-i acorda posibilitatea influențării naturii acesteia, determina un dezechilibru major intre drepturile si obligațiilor asumate de către parti, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale. Caracterul abuziv al acestei clauze rezida in faptul ca obliga consumatorul sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunoștința la data semnării contractului. Ori, avand in vedere obligația de transparenta contractuala instituita in sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigentelor de informare si protectie inerente dreptului consumatorului in scopul garantarii dreptului consumatorului de a intelege prevederile si efectele pe termen lung ale contractului pe care il incheie, fiecare beneficiar al unui credit in valuta trebuie sa cunoasca riscurile pe care si le asuma la contractarea unui asemenea produs.
Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper- valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activeaza in cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF este o moneda instabila iar la momentul incheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii fata de moneda naționala fiind inevitabila, constituie o incalcare a obligației de consiliere, sever sanctionat in dreptul european si național intrucat este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformata a intinderii drepturilor si obligațiilor asumate.
Raportat la prevederile legale in domeniul clauzelor abuzive, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune conținând clauze prestabilite de către Banca care se impun clientului fara a-i da posibilitatea de a influenta continutul acestora, fapt ce determina inegalitatea pozițiilor juridice ale partilor contractante in sensul afirmarii intereselor băncii, in calitate de profesionist, in detrimentul consumatorului, care reprezintă partea mai slaba in contract. Astfel, prin prisma acestei reglementari, clauza de risc valutar constituie o clauza abuziva intrucat reclamantul, in calitate de consumator, nu a avut posibilitatea reala de a negocia continutul acestei clauze, fiind constrâns, prin natura redactarii contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit. In apreciera echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie sa se aiba in vedere criteriul echivalentei prestațiilor fapt ce presupune existenta unei proportionalitati intre drepturile si obligațiile asumate de către parti, or, clauza de risc valutar ce cade in sarcina exclusiva a consumatorului denatureaza raportul juridic obligational prin ingreunarea excesiva a situatiei consumatorului si conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporționat.
De asemenea, in considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie luat in calcul si aptitudinea acesteiea de a indrepta continutul contractului in favoarea celui care a impus clauza, riscul valutar materializandu-se in obținerea de către banca a unui castig injust in detrimentul consumatorului, contrar principiului echitatii si bunei-credinte, principii ce trebuie sa guverneze relațiile contractuale.
l.Cu privire la stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, avand in vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, in detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesiva a executării obligației de către subsemnatul, consider ca se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumat prin inghetarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului astfel incat sa se asigure o proportionalitate a prestațiilor asumate de parti care sa corespunda manifestării de voința in sensul angajarii in acest raport juridic. Contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul Civil cu privire la obligații, din acest fapt decurgând anumite consecințe asupra regimului juridic aplicabil.
Astfel, contractul de credit, fiind un contract comutativ caracterizat prin faptul ca intinderea drepturilor si obligațiilor pârtilor la momentul incheierii contractului este determinata sau determinabila astfel incat părțile se angajeaza din punct de vedere juridic tocmai in considerarea efectelor contractului pentru care si-au manifestat acordul, exclude expunerea uneia dintre parti la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor si incert si oferirea celeilalte parti a unei sanse de castig. Plecând de la aceasta caracteristica inerenta contractului de credit, stipularea unei clauze de risc valutar este contrara dispozițiilor legale intrucat, in lipsa unui acord expres al pârtilor prin care sa-si asume posibilitatea unui castig sau a unei pierderi, contractul nu poate fi considerat aleatoriu cu consecința strămutării asupra subsemnatului a riscului generat de hipervalorizarea CHF. Hipervalorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor si incert raportat la puterea de intelegere a consumatorului, intrucat acesta nu are cunoștințe de specialitate in domeniul financiar bancar care sa-i permită anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb si, in consecința, asumarea in cunoștința de cauza a riscului valutar.
Conform art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 - republicata - privind Codul Consumului, contractele de credit pentru consum precum si toate celelalte condiții aplicabile contractului trebuie sa conțină clauze clare, corecte, care sa nu determine interpretări echivoce ale acestora si pentru intelegerea carora sa nu fie necesare cunoștințe de specialitate. Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligația băncii de a administra riscul in sensul diminuării lui prin organizarea adecvata a activitatii de creditare. Astfel, aceasta prevedere exclude asumarea riscului operațiunii de creditare de către consummator, iar o masura in acest sens o constituie inghetarea cursului de schimb valutar la momentul incheierii contractului, masura ce corespunde cerințelor echitatii si bunei- credinte.
Avand in vedere prevederile art. 1170 din Noul cod civil conform carora părțile trebuie sa acționeze cu buna-credinta atat la negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputand inlatura sau limita aceasta obligație, distributia intre parti a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valorii CHF fata de moneda naționala, apare ca o soluție justa si echitabila ce materializeaza aplicarea acestui principiu. întrucât s-au schimbat imprejurarile avute in vedere de parti la momentul incheierii contractului si, pe cale de consecința, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decât cele pe care părțile au inteles sa le stabileasca, se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care, o data cu . Cod Civil, beneficiaza de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a soluțiilor conturate in practica.
Luând in considerare ca noua reglementare consacra ca si soluție legislativa una dintre soluțiile date in jurisprudenta, in considerarea imperativului de a avea o practica judiciara previzibila, se poate da soluția statuata in Noul Cod Civil fara a se putea reproșa ca s-ar atribui efect retroactiv legii noi. In sensul admiterii teoriei impreviziunii a statuat Curtea Suprema de Justiție in decizia nr. 21/1994 privind revizuirea clauzei referitoare la pret . executare succesiva (Buletinul Jurisprudentei 1996, pag. 230).
In susținerea revizuirii efectelor contractului prin stabilizarea cursului de schimb valutar si denominarea plații, se învedereaza faptul ca părțile s-au obligat in condițiile economice existente la data incheierii contractului, cind CHF avea o valoare moderata fata de moneda naționala asa incat, ca urmare a schimbării acestor condiții, este necesar ca si contractul sa fie adaptat la noile împrejurări economice. De asemenea, intrucat schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibila, reclamantul neavand cunoștințe de specialitate in domeniul financiar-bancar care sa-i permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului fata de CHF, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voința al partilor intrucat hiper-valorizarea CHF deturneaza contractul de la scopul in vederea caruia a fost incheiat si executarea acestuia in contextul actual nu mai corespunde voinței concordante a partilor.
2. Privitor la denominarea in moneda naționala a plaților conform regulamentului valutar care prevede obligativitatea efectuării plaților, intre rezidenți ce fac obiectul comerțului cu bunuri si servicii in moneda naționala, conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar "Plățile, incasarile, transferurile si orice alte asemenea operațiuni intre rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri si servicii, se realizeaza numai in moneda naționala (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute in anexa nr. 2". Achitarea ratelor lunare in temeiul unui contract de credit nu este prevăzută in anexa nr. 2 a Regulamentului valutar astfel incat se impune ca executarea obligațiilor decurgând din acest contract sa se faca in moneda naționala. De asemenea, efectuarea plaților in valuta implica suportarea unor costuri suplimentare in sarcina consumatorului constând in comisioanele de schimb valutar din leu in euro si din euro in CHF cu consecința impovararii consumatorului, determinând o onerozitate excesiva fata de obligația asumata, fapt contrar principiului echitatii si bunei credințe care trebuie sa guverneze executarea contractului.
Având in vedere acest aspect, denominarea in moneda naționala a plaților constituie o aplicare in fapt a prevederilor legale precum si a principiului echitatii.
3.Capatul trei al cererii cu privire la comisionul de acordare, in cuantum de 1489.5 CHF, se menționeaza ca este nejustificat de mare in comparație cu munca depusa de banca pentru intocmirea dosarului de credit. Mai mult, banca a perceput acest comision ca procent aplicat la suma solicitata in condițiile in care acesta creste cu suma imprumutata si nu exista nicio diferența intre procentul perceput pentru un credit ipotecar, unde teoretic intocmirea dosarului necesita mai multe resurse, si cel perceput pentru un credit de consum. Astfel, este nefiresc si creeaza un grav prejudiciu consumatorului ca acest comision sa fie calculat si perceput la cuantumul sumei imprumutate si nu la volumul, complexitatea actelor ce formeaza documentația de acordare a creditului (mai ales in condițiile in care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).
4.Comision de rambursare anticipata stabilit ca procent: 3% calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei rambursate in avans si datorat integral, la data efectuării rambursării. Procentul de 3% al comisionului de rambursare anticipata se aplica la suma rambursata in avans. Acest comision se plătește la data rambursării anticipate si poate fi modificat in timp de către banca.
Conform dispozițiilor legale, in situatia unei dobânzi variabile, acest comision este perceput in mod nelegal, fara sa mai vorbim ca este exorbitant, mai ales in condițiile in care legiuitorul vorbește, in cazul creditelor cu dobanda fixa, de o compensație pentru rambursare anticipata.
Mai mult decât atat, in referatul intocmit de Comisariatul Județean pentru Protectia Consumatorilor Constanta, se aduce la cunoștința reclamantului, ca si masura luata in vederea remedierii situatiei, corectarea comisionului de rambursare anticipata, aspect ce nu-si are corespondent in realitate, banca neluand nicio masura in acest sens.
5.Cu privire la capetele de cerere 5 si 6 se considera ca aceste clauze ridica probleme sub aspectul echilibrului contractual, in sensul ca oferă paratei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fara ca noua rata sa fie negociata cu clientul, acesta nefiind nici macar instiintat.
Conform art. 4.1 din contractul de credit dobanda la creditul acordat este fixa pentru primul an de creditare si este variabila începând cu cel de-al doilea an de creditare, calculata in funcție de indicele de referința si de marja băncii. Dobanda se poate modifica in funcție de variația indicelui de referința si a marjei, conform deciziei băncii. (In cazul in care indicele de referința variaza cu minim 0,25 puncte procentuale (in plus/minus) fata de valoarea inițiala a acestora dupa caz, banca poate modifica dobanda in consecința, in orice moment, conform deciziei sale).
Așadar, banca poate modifica unilateral acest contract, ceea ce nu poate fi decât in dezavantajul Impurmutatului si in contradicție cu prevederile legale, deoarece orice clauza prin care doar o parte se obliga nu poate fi primita decât ca abuziva si in afara ordinii de drept.
Pentru a retine stipularea in contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesara prezentarea unei situatii clare, corespunzător descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la inceput ca, daca acea situatie se va produce, dobanda va fi marita. D. astfel opțiunea lui de a contracta este libera, perfect conștienta si cu reprezentarea corecta a consecințelor actului juridic pe care il va semna. Totodata, motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat, pentru ca, in eventualitatea unui litigiu in legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta judecătoreasca sa aiba posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat si eficient pentru a conchide in sensul existentei sau inexistentei situatiei care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.
In acest caz este necesar a se stabili, asa cum impune si legiuitorul, un mod transparent de calcul al dobânzii variabile ce ar trebui sa fie formata dintr-o componenta variabila - indicele si o componenta fixa - marja băncii. Practic, banca ar fi trebuit sa inlocuiasca dobanda de referința interna, utilizata pana la acest moment si stabilita fara o formula clara, cu indicele Libor.
De asemenea, se solicita anularea clauzei prevăzute la art. 7.1 lit.a) potrivit careia "Imprumutatul si Codebitorul garanteaza indeplinirea obligațiilor de plata asumate prin prezentul contract cu veniturile prezente si viitoare provenite din orice sursa/ activitate."
Este fara echivoc ca potrivit acestei clauze ne regăsim in situatia unui abuz de drept, banca arogandu-si drepturi, puteri si prerogative ce exced cadrului legal.
In concluzie, in momentul in care a fost incheiat acest contract, consumatorul a actionat de pe o poziție inegala, in raport cu banca . Contractul incheiat are caracterul unui contract standard preformulat, facand parte din categoria contractelor de adeziune intrucat imprumutatii nu au avut decât opțiunea de a accepta sau refuza incheierea sa, fara a exista posibilitatea reala si efectiva de a influenta in orice mod condițiile convenției de imprumut.
In drept, s-au invocat dispozițiile Legii 193/2000, O.U.G. 50/2010, O.G. 9/2000, art. 1170 Noul Cod Civil, prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive.
In temeiul art. 29 lit. f din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererea este scutita de taxa judiciara de timbru.
Probe: inscrisuri.
Pirita, Raiffeîsen B. 5.A., a formulat intimpinare prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000 adoptata in baza Directivei nr.93/13/CE, lipsa de obiect, lipsa de interes actual a cererii privind constatarea pretinsului caracter abuziv al clauzelor de dobânda, respectiv clauzele privind dobânda inițiala si chiar cele privind dobânda actuala din primul credit, inadmisibilitatea capatului de cerere privind stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-L. la momentul semnării contractului de credit;
Instanța nu poate interveni in convenția legal făcuta de parti pentru a dispune înlăturarea tuturor clauzelor contractuale care privesc dobânda si comisioanele, cu atat mai mult cu cat nici normele juridice de protecție a consumatorului incidente in cauza (Legea nr.l93/2000) nu reglementează pentru consumatori dreptul la o astfel de „ocrotire".
In temeiul art. 6 din actul normativ susmenționat „clauzele abuzive (...) nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua".
In niciun act normativ nu este prevăzut dreptul consumatorului de a obține, respectiv posibilitatea instanței de a modifica o clauza contractuala apreciata drept abuziva, ci numai de a elimina clauza apreciata drept abuziva.
Ori, este evident raportat la textele legale indicate ca dobânda si comisioanele reprezintă prețul contractului de credit si ca acesta nu poate continua fara aceste clauze. Pentru aceste considerente se solicita instanței de judecata sa cenzureze solicitarea reclamantei si sa retina faptul ca toate clauzele privind dobânda si comisioanele, invocate ca fiind abuzive, sunt exprimate . se poate de clar si inteligibil, in caz contrar instanța urmând a stabili imposibilitatea de continuare a contractului în situația dispariției unui element esențial al acestuia: prețul contractului, pentru ca în situația anularii acestor clauze nu ar mat exista consimțământul subscrisei pentru un anumit pret (conform art. 6 din Legea nr. 193/_. Avand in vedere ca aproape intreaga argumentație din acțiune are in vedere "înlăturarea prețului, desi dobânda, cat si comisioanele sunt exprimate in mod clar si inteligibil apreciem ca prin raportare la art. 4 din Legea nr. 193/2000, aceasta apare ca inadmisibila, sens in care se solicita respingerea cererii ca inadmisibila in ceea ce privește constatarea nulității clauzelor privitoare la dobânda si comisioane. Se invoca lipsa de interes actual a cererii privind constatarea pretinsului caracter abuziv al clauzelor de dobânda din ambele contracte de credit in litigiu, respectiv clauzele privind dobânda inițiala si chiar cele privind dobânda actuala din primul credit. Reclamantul dorește sa schimbe moneda împrumutului din CHF in LEI deci sa nu-si asume schimbul valutar dorind modificarea monedei creditului acordat.
Principiu de drept si anume principiul nominalismului monetar nu trebuie sa se confunde cu riscul valutar reportat si un eventual schimb valutar (art.1578 Cod Civil.1864 - "(1) Obligația ce rezulta dintr-un împrumut in bani este totdeauna pentru aceeași suma numerica arătata in contract; 2) lntamplandu-se o sporire sau o scadere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica împrumutata (...)."Având in vedere ca ne referim la un principiu general de drept si anume principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 Cod civil, se apreciaza ca acest capat de cerere este Inadmisibil raportat la prevederile art. 3 alin.2 din Legea 193/2000 care stipulează, faptul ca: " Clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi". Se considera prescrisa acțiunea reclamantei privind restituirea sumelor achitate pana la data de 24.02.2012, in raport de data efectuării plaților fiind împlinit termenul general de prescripție de 3 ani cu mult înainte de introducerea cererii de chemare în judecata .
Acțiunea in restituirea prestațiilor vizează realizarea unui drept de creanța, fiind o acțiune patrimoniala sî prescriptibila in termenul general de 3 ani, depinzând de voința partii de a actiona cu respectarea termenului general de prescripție.
Pe fondul cauzei se sustine ca nu sunt îndeplinite cele trei condiții cerute de art.4 dîn Legea nr. 193/2000 pentru a fi declarate abuzive clauzele contestate, ,banca avind o atitudine corespunzătoare si acționind cu buna credința . In ceea ce privește existenta unei dobânzi variabile, din modul cum au fost concepute clauzele contractuale referitoare la dobânda rezulta clar ca intenția partilor materializata in convenția de credit a fost de a se stabili o dobânda variabila.
Așadar, exista consimțământul ambelor parti in sensul aplicării unei dobânzii variabile, prin indici clar definiți.
Referitor la cererea privind înghețarea cursului valutar raportat la data încheierii contractului de credit si denominarea in moneda naționala a plaților conform regulamentului valutar, daca instanța ar retine o atare situație ar fi . si ar pronunța o soluție profund nelegala .O bună perioadă de timp, creditele în CHF au prezentat o mare atractivitate, pentru că s-a pariat pe stabilitatea acestei monede. Contractul de credit în valută conține, așadar, un element de risc valutar, însă acesta nu îl transformă automat într-un contract abuziv.
Semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578), cât și noul Cod civil (art. 2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut. în realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența nici unei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar CEJ s-a pronunțat în sensul că nu întră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale.
In drept, s-au invocat prevederile art.205 din Codul procedura civila precum si pe celelalte temeiuri de drept invocate.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri .
Potrivit art. 248 al.1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutila in tot sau in parte, administrarea de probe noi, ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Stabilind ordinea de solutionare a exceptiilor invocate,in raport de efectele pe care exceptiile le-ar produce in cazul admiterii ,instanta va analiza mai intai exceptia inadmisibilitatii actiunii prin prisma motivelor invocate de catre parata si retine urmatoarele:
Potrivit disp. art. 14 din Legea 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
De asemenea, in art. 12 din acelasi act normativ se arata ca, ,,(1) În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art. 11.
(3) Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozițiile art. 13 alin. (1) și (4) sunt aplicabile.
(4) Dispozițiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.,,
Prin urmare, fata de prevederile legale anterior enuntate, instanta apreciaza ca atat organele de control prevazute la art. 8 din Legea 193/2000 cat si consumatorii se pot adresa instantei pentru a solicita sa se constate nulitatea unor clauze pe care le considera abuzive .
De altfel, in dreptul procesual civil român inadmisibilitățile nu sunt veritabile excepții procesuale, acestea fiind limitativ prevăzute de lege, considerându-se că prin pronuntarea unei astfel de solutii ( de constatare a inadmisibilității actiunii), instanta de fond nu s-ar pronunța asupra fondului cererii cu care a fost investită, ceea ce echivalează, implicit, cu absenta unei aprecieri directe si integrale asupra dreptului cu caracter civil si prerogativelor acestui drept ale reclamantului, in procedura declansată.
Această atitudine jurisdictională ar fi contrară dreptului de acces la o instanță, astfel cum este garantat de art.21 din Constitutia României si art.6 CEDO ( cauza C. si altii c.României ).
De vreme ce inadmisibilitatea vizează posibilitatea unei persoane de a-si apăra dreptul prin actiune in justitie, iar posibilitatea introducerii unei actiuni in jusititie pentru protejarea drepturilor consumatorilor ce se considera prejudiciati este prevăzuta de Legea 193/2000, oricum nu se poate retine că cererea introdusă de reclamant este inadmisibilă.
F. de cele expuse, instanta va respinge exceptia inadmisibilitatii ca nefondata.
Față de excepția lipsei de obiect instanta urmeaza sa o respinga apreciind ca in petitul actiunii reclamantul a indicat in mod concret obiectul acesteia, pretentiile fiind suficient determinate cu privire la obiectul lor .
In ceea ce priveste lipsa de interes instanta constată că aceasta este neantemeiata, in conditiile in care reclamanta este parte in conventia de credit supusă discutiei, astfel incat are interes in cauză, caracterul abuziv sau nu al acestor clauze fiind o chestiune ce vizeaza fondul cauzei si nu interesul.In aceaste conditii, si aceasta exceptie urmeaza a fi respinsa.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, constata urmatoarele:
Instanta apreciază că, in speta, nulitatea ce se invocă are caracter absolut și nu relativ, așa cum rezultă din caracterul de ordine publică al normelor referitoare la protecția consumatorului, invocate de reclamanta și aplicabile în cauza, precum și din faptul că această pretinsă nulitate decurge din eventuala nevalabilitate a clauzelor contractuale criticate, datorată caracterului lor ilicit, ceea ce implică o nevalabilitate a obiectului acestor clauze; ori, nulitatea decurgând din nerespectarea condițiilor de validitate a obiectului este o nulitate absolută.
Nu în ultimul rând, referitor la restituirea excedentului de dobinda, instanța reține că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este prescriptibilă în toate cazurile, nu doar în situația nulității relative, ci și a nulității absolute, dar termenul de prescripție de 3 ani pentru acțiunea în valorificarea dreptului de creanță al reclamantului începe să curgă la data constatării de către instanță a caracterului abuziv al clauzei și a anulării acestei clauze, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune.
In consecinta, instanta retine ca termenul de prescriptie nu este implinit, motiv pentru care va respinge si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
Pe fondul cauzei, analizând susținerile părților, raportat la probatoriul administrat, instanța retine următoarele:
În ceea ce privește protecția consumatorilor, prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula, în măsura în care se reține că acesta cuprinde clauze abuzive.
O asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin.1 Cod civil, libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți ,fiind prezumat a fi guvernat de buna-credință și echilibru contractual al prestațiilor, în caz contrar, el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.
Prin Legea nr. 193/2000 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe aceasta. Întrucât o asemenea examinare presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.
Art. 1 al. 3 din Legea nr.193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.Instanța este obligată să aplice dispozitiile Directivei nr. 93/13/CEE iar domeniul de aplicare al acesteia include si contractele de credit. Chiar dacă Legea nr. 193/2000 nu ar avea aplicare in cauză, instanta ar trebui să aplice prioritar directiva mentionată, ca efect al aplicării directe și cu prioritate al normelor de drept european.
Raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamanta), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Legea nr. 193/2000 prevede însă o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Clauzele referitoare la dobinda, vizeaza un element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, aceste clauze nu ar putea fi supuse controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Ori, în prezenta cauză, clauzele referitoare la dobinda reprezinta doar o parte a costului contractului .
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor inserate în cuprinsul contractelor de credit încheiate cu consumatorii trebuie realizată în funcție de împrejurările proprii fiecărei spețe (cauza C-137/08, VB Penzugyi Lizing).
Un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul.
In fapt, intre pârâta R. B. SA, în calitate de Bancă si .reclamantul C. A. G. si C. M., în calitate de împrumutati, s-a încheiat contractul de credit nr. Contractul de credit nr.RM_ din data de 25.01.2008, avand ca obiect un credit in valoare de 100.789.50 CHF, în care s-a prevăzut: la art.4. 1 lit b si 4.3 teza a 2 a o dobinda curenta revizuibila incepind cu cel de-al doilea an de creditare, banca putind modifica valoarea acesteia in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bancii, la art. 4.4 o dobinda majorata in caz de neplata la scadenta a sumei datorate rata dobinzii fiind stabilita potrivit deciziei interne a bancii. Prin actul aditional la contractul de credit partile au convenit ca reclamantul renunta la dreptul de a opta pentru una din variantele de dobinda aniversara la art. 2.1 stabilindu-se modalitatea de calcul a dobinzii curente precizindu-se ca aceasta este variabila si calculata dupa formula de la art. 2.2 din actul aditional.
Convenția de credit reprezintă un contract de credit bancar, ale cărei clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât pârâta R. B. SA are calitatea de comerciant, iar împrumutatul are calitatea de consumator.
Dispozițiile Legii nr. 193/2000 menționate mai sus transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Referitor la capatul de cerere privind constatarea nulității clauzei prevăzute la art.4. 1 lit b si 4.3 teza a 2 a referitoare la dobinda curenta revizuibila incepind cu cel de-al doilea an de creditare, banca putind modifica valoarea acesteia in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bancii si la art. 4.4 - o dobinda majorata in caz de neplata la scadenta a sumei datorate rata dobinzii fiind stabilita potrivit deciziei interne a banci, instanța constata încălcarea prevederilor, art. 1, alin. 1,2 și 3, și art. 4 alb. 1,2 și.3 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, s-a reținut faptul că aspectele echivoce cuprinse in aceste clauze au caracter abuziv, întrucât nu au fost negociate direct cu consumatorul.
Conform dispozițiilor art, 1, alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat între comercianți și consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate".
In alineatul 2 din același articol, se arată "in caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului".
Conform alineatului 3 din același articol "se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii".
Potrivit art. 4 alin. î din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților",
Pârâta R. B. SA nu a făcut dovada negocierii directe cu împrumutatul a clauzei prevăzute la art.4.1 lit b,pct.4.3 teza a doua, 4.4 din contractul de credit, simpla semnare a conventiei de credit de către împrumutat neputând fi interpretată că și-a dat acordul pentru modificarea ratei dobânzii, câtă vreme, contractul are un caracter preformulat și nu a existat posibilitatea efectivă pentru împrumutat să negocieze vreuna dintre clauze, ci doar să le accepte sau să le respingă pe toate, în . prevăzuta la art.4.1 lit b, art.4.3 teza a doua, 4.4 din convenție oferă paratei dreptul discreționar de a revizui in mod unilateral rata dobânzii curente, fara o negociere prealabila cu clienții, care urmează sa fie doar înștiințați precum si de a stabili dobinda majorata potrivit deciziei interne a banci fara a se indica criteriile in functie de care se va determina aceasta.
Instanța a apreciat ca nefiind prevăzute criteriile la care urmează a se face raportarea, acestea au un caracter pur subiectiv, putând fi interpretate diferit de către părțile contractante.
Conform art. 1 lit.a din anexa Ia Legea nr. 193/2000, in principiu, o clauza care da dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii in mod unilateral nu este abuziva, cu condiția ca acest lucru sa se faca in baza unui motiv intemeiat, prevăzut in contract si, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care sa aiba, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Motivul invocat de parata pentru revizuirea ratei dobânzii trebuie sa reprezinte o situație clar descrisa, caracterizata prin previzibilitate, astfel încât consumatorii sa poată anticipa consecințele ce s-ar produce in situația intervenirii respectivei situații.
In plus, pentru ca o astfel de clauza sa nu fie abuziva, ar trebui in mod obligatoriu prevăzuta in contract si posibilitatea consumatorului de a rezilia de indata contractul.
Criteriile prevăzute in contractul de credit, in funcție de care urma a fi revizuita rata dobânzii erau evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii. Pe baza acestor criterii generale, nedefinite in contract, banca a modificat unilateral rata dobânzii, in al doilea an de creditare, modificarea nefiind adusa la cunoștința clientului.
Nerespectarea dispozițiilor legale consta in aceea ca nu au fost definite noțiunile, termenii contractuali, astfel incat dobânda revizuita si dobinda majorata sa poata fi previzibila pentru client. Dezechilibrul semnificativ creat in detrimental clientului nu trebuie raportat, asa cum încearcă sa sugereze pârâta, la valoarea dobânzii curente, ci la efectul creat ca urmare a atitudinii băncii de a insera in contract clauze ce nu au fost negociate, de a stabili o modalitate de calcul a ratei dobânzii fara a prevedea si defini in mod concret elementele in funcție de care urmează a fi revizuita rata dobânzii, determinând astfel o imprevizibilitate pentru client in ce privește condițiile contractuale.
Sancțiunea prevăzuta de lege, in cazul inserării de clauze abuzive in cuprinsul contractului este nulitatea absoluta a acestor clauze.
In acest sens, instanța a reținut ca nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil care consta in desființarea retroactiva a unui act juridic încheiat cu incalcarea dispozițiilor legale.
Nulitatea absoluta este sancțiunea ce intervine in situația încheierii actelor juridice cu incalcarea dispozițiilor imperative ale legii, ca urmare a nevalabilitatii cauzei (cauza ilicita).
Ca atare, în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 si, in baza prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța va constata nulitatea absoluta a clauzei înscrise la pct. 4.1. b), 4.3 din Contractul de credit bancar nr. RM_/25.01.2008, modificat prin actul aditional din 17.10.2011, referitoare la dobânda curentă revizuibila, precum si a clauzei inscrise la pct. 4.4 din acelasi contract referitoare la dobinda majorata, ca fiind abuzive.
În ce privește clauzele prev. de art. 1 lit b privind comisionul de procesare, la art. 6.2 privind comisionul de rambursare anticipata din Conventia de credit, art. 7.1 lit a instanța retine că aceste costuri au fost cunoscute de reclamant chiar la momentul incheierii contractului, clauzele fiind clare, precise, nesusceptibile de interpretare si inteligibile deoarece termenii folosiți in exprimarea clauzelor oferă posibilitatea consumatorului mediu sa aprecieze si sa evalueze consecințele economice a perceperii unui astfel de comision.De asemenea, nu se poate reține că sunt de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
În consecință, instanța va respinge cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei mentionate la art. 1 lit b privind comisionul de procesare, la art. 6.2 din conventia de credit.
Referitor la cererea privind înghețarea cursului valutar raportat la data încheierii contractului de credit si denominarea in moneda naționala a plaților conform regulamentului valutar instanta retine urmatoarele:
In cauza, reclamantul a primit, tras un credit în CHF si solicită instanței să ii permită să nu-1 mai restituie în CHF, ci în Lei, pe motiv că, in mai multe tari din Uniunea Europeana s-ar fi pronunțat hotărâri in sensul celor solicitate de către reclamanta.Contractul a fost semnat la solicitarea expresa a clientului in CHF. Astfel, rezulta fara echivoc faptul ca reclamantul si-a asumat riscul valutar încă de la momentul încheierii contractului de credit. Clientul a ales sa contracteze un împrumut . care nu realizează veniturile, însa la momentul contractării a fost avantajos datorita nivelului de dobânda si al costurilor adiacente. În consecința, opțiunea clientului de a contracta un credit . decât cea in care isi realizează veniturile implica o analiza preliminară acordării creditului, fiind conștient de faptul ca va trebui sa suporte riscul valutar si implicit variația cursului de schimb, fapt însușit prin insasi semnarea contractului de credit.
Ca urmare a manifestării de voința a reclamantului, in cadrul contractului de credit încheiat de părți s-au introdus date referitoare la moneda creditului.Consumatorul nu poate fi exonerat de responsabilitatea alegerii înțelepte in raport de chestiuni de fapt particulare cum ar fi, situația financiara proprie, prezenta sau viitoare si posibilitățile de respectare a obligațiilor de plata ulterioare, precum nu poate fi exonerat nici de alegerea unui produs cu un raport calitate – preț care sa corespunda criteriilor personale ale fiecăruia dintre consumatori. Reclamantul a fost in cunoștința de cauza cind a semnat contractul de credit.Totodată, clauzele respective nu au creat un dezechilibru intre drepturile si obligațiile părților. În conformitate cu prevederile art.5.1 din cele doua contracte: „orice plata efectuata de imprumutat in baza prezentului contract se va face in moneda creditului,, prin urmare, rambursarea ratelor lunare se va efectua de către împrumutat/Codebitor in conturile curente ale împrumutatului deschise la Banca in aceeași moneda in care a fost acordat creditul”.Asadar, clientul s-a obligat sa depună in contul curent suma lunara datorata pârâtei in euro. Pârâta nu a impus niciun curs de schimb reclamantului. Acesta, la data scadenta a ratei lunare, era obligat sa depună suma datorata in CHF, deoarece suma împrumutata a fost tot in CHF si conform înțelegerii părților rambursarea se făcea in aceeași moneda.D. in cazul in care acesta nu depunea suma datorata in CHF, pârâta avea dreptul sa efectueze schimbul valutar. Prin urmare, efectuarea schimbului valutar se efectua exclusiv in funcție de voința reclamantului. Daca acesta depunea suma datorata in CHF– nu se efectua niciun schimb valutar.
În conformitate cu art.2-4 ale Regulamentului 3/2007, astfel cum era acesta in vigoare la momentul semnării contractelor de credit cu reclamantul, pârâta avea, la data acordării creditului, in portofoliul de produse atât produse de creditare in leu, cat si produse de creditare si in alte valute (Euro, CHF, USD), astfel încât contractarea creditului in alta moneda decât leu a ținut exclusiv de opțiunea reclamantului.
Pârâta nu a impus prin niciuna dintre clauzele contractului practicarea unui anumit curs de schimb valutar la data plații ratelor de credit. Astfel, reclamantul a avut posibilitatea de a procura oricând CHF la orice curs valutar agreat de acesta pentru a-si putea îndeplini la scadenta obligația de plata a ratelor de credit. La momentul încheierii contractului nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii CHF, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF – leu, pentru a putea fi imputata piritei o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește, nu prin raportare la obligația de informare, ci prin raportare la obligația de negociere si la obligația de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile părților. Prin urmare, clauza prin care se menționează moneda in care se acorda un credit, nu se încadrează si nu întrunesc condițiile pentru a fi catalogate drept abuzive.Prin urmare, aserțiunile formulate la modul general conform cărora bănca ar fi omis sa informeze consumatorul asupra riscului valutar al CHF, nu pot fi luate in considerare la modul concret, de natura a produce efecte juridice cu caracter sancționator asupra pârâtei, atâta timp cat la data contractării creditului, dintre produsele de creditare aflate in portofoliul acesteia, reclamantul a ales un credit in CHF.
Astfel, creditul acordat de pârâtă a fost solicitat de reclamant in CHF, a fost acordat in CHF, ratele se rambursează la scadente in CHF, din contul curent deschis in CHF, iar in contractul de credit nu este prevăzut un curs de schimb ci, părțile de comun acord au convenit faptul ca, numai in cazul in care clientul nu efectuează voluntar operațiunile de alimentare cu euro a contului sau curent, pârâta in temeiul mandatului debitare automata a conturilor sale si, respectiv, de efectuare operațiuni de schimb valutar va utiliza cursul de schimb R. B. SA.
Totodată, reclamantul avea posibilitatea sa efectueze schimbul valutar la orice alta banca si sa depună suma datorata direct in CHF. Clauzele incriminate de reclamant, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul si referitor la care se solicita eliminarea din contract nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar.
Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că, dacă ai primit 1 CHF, atunci legal trebuie să rambursezi tot 1 CHF, indiferent de fluctuațiile cursului de schimb CHF/RON dintre momentul acordării și cel al rambursării împrumutului. Cu alte cuvinte, debitorul trebuie să restituie băncii creditul în valuta (ca monedă) și în cuantumul (ca sumă) în care acesta a fost tras.Astfel, acordarea de credite in valuta si respectiv, încasarea ratelor de credit in valuta nu încalcă principii ale regulamentului valutar întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplica dispozițiile art.2 si 3, coroborat cu art.1 din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr.4/2005, privind regimul valutar.
Reglementari precum Norma BNR nr.10/2005, Norma BNR nr.20/2006, Regulamentul BNR nr.3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite către consumatori, fara limitări din perspectiva monedei in care se acorda creditele.
Legislația interna a fost in concordanta cu angajamentele asumate de România fata de partenerii săi externi, tarile membre ale Uniunii Europene, fata de care s-a angajat sa se liberalizeze circulația capitalurilor, in conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor, care consta din: Articolele 56-60 din Tratatul privind înființarea Comunității Europene, Directiva Consiliului 88/361, Articolele 119 – 120 din Tratatul privind înființarea Comunității Europene si Reglementarea Consiliului 1969/88 privind stabilirea unei facilitați unice de acordare a asistentei financiare pe termen mediu pentru balanțele de plați ale Statelor Membre.
În România, legislația in domeniul liberei circulații a capitalurilor a fost reprezentată de Regulamentul nr.3/1997 privind efectuarea operațiunilor valutare, căreia i-au urmat Regulamentul nr.4/2004 si Regulamentul nr.4/2005 privind regimul valutar, cu amendamentele ulterioare, ultimul in vigoare si aplicabil.
În conformitate cu prevederile actelor normative anterior menționate, persoanele fizice pot efectua operațiuni in valuta, daca acestea au caracter ocazional, deci este permisa creditarea in alta moneda decât leu, iar clauzele referitoare la moneda in care se acorda creditul nu pot fi analizate sub prezumția de a avea caracter abuziv in conformitate cu Legea nr.193/2000.
În cererea de chemare în judecată se susține că ar fi îndeplinite condițiile legale pentru calificarea clauzelor incriminate drept abuzive, conform art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.Aceste susțineri nu țin însă cont de prevederile de excepție din cuprinsul art.4 alin.6 din aceeași Lege nr.193/2000, potrivit cărora „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Această prevedere a fost emisă de legiuitorul român în cadrul transpunerii în dreptul intern a dispoziției comunitare în materie (art.4 alin.2 al Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii) conform căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
Faptul că moneda în care se face rambursarea unui împrumut ține de obiectul principal al contractului este dincolo de orice dubiu. În acest sens, în literatura de specialitate s-a arătat în mod corect că „dobânzile și comisioanele, precum și moneda în care creditul a fost acordat, respectiv va fi rambursat, sunt elemente care țin de costul creditului, deci, firesc este ca și clauzele referitoare la acestea să calificate drept esențiale în raport cu obiectul principal al contractului”.
Celor de mai sus rezultă că prevederile contractuale referitoare la moneda în care creditul se acordă și este rambursat, reprezintă elemente esențiale în raport cu obiectul principal al contractului, care „sunt exceptate în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin. 6 din legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice” .
Exprimarea clară și inteligibilă a clauzelor incriminate, care nu spun altceva decât că împrumutatul va rambursa creditul în aceeași monedă în care l-a primit (adică în CHF) este dincolo de orice dubiu. După cum s-a arătat într-o altă decizie de speță „este evident că la momentul semnării contractului semnatarii au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință de clauzele sale prin simpla citire a înscrisului pe care și-au pus semnăturile. Deci, posibilitatea reală de a lua la cunoștință de clauzele contractuale a existat, împrumutatul putând lua la cunoștință de toate aceste clauze prin simpla citire a înscrisului. Într-un contract în care împrumutata a optat să primească împrumutul în CHF, nu poate fi de conceput ca aceasta să nu fi înțeles cu ajutorul gândirii logice clauzele care stipulau că trebuie să dea înapoi exact ce și cât a primit (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 din Codul civil vechi), mai ales că, după cum se vede, clauzele sus-menționate nu au fost redactate într-un limbaj abscons sau sofisticat, fiind dimpotrivă pe deplin clare și inteligibile.
Atât Vechiul Cod Civil (art. 1.578), cât și Noul Cod civil (art. 2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „ Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată in contract. întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitond trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."In cauza nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" în CHF, cum se încearcă în mod voit și tendențios să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. „Denominat" înseamnă că suma creditului a fost înregistrată și calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită.de client) și restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda națională.
Situatia in cauza de fata este diferita de situația din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza C - 26/13, Kâsler împotriva băncii.In timp ce în Ungaria reclamanții au primit împrumutul în moneda națională (forinți), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referință, în România, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operațiuni, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.
Astfel, potrivit art. 3 din Regulamentul valutar nr. 4/2005, „(1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni care decurg din vânzări de bunuri și prestări de servicii între rezidenți, indiferent de raportai juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută», care se pot efectua și în valută.
(1A1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu).
(2) Toate celelalte operațiuni între rezidenți care nu fac obiectul alin. (1) și (1^1) pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda naționala (leu), fie în valută".
Pe de altă parte, situația diferită rezultă din chiar cuprinsul hotărârii C.J.U.E. din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza 26/13, Kâsler în care se arată că: "La 29 mai 2008, domnul Kâsler și doamna Káslemé Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. Banca le acorda împrumutaților un împrumut în valoare de 14.400.000 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 46.469 EUR), al cărui echivalent în franci elvețieni (CHF) a fost stabilit la 94.240,84 CHF. Potrivit contractului, soții Kâsler au luat act că, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum și dobânzile de întârziere și celelalte cheltuieli se stabilesc în CHF. Contractul prevedea, de asemenea, că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de bancă în ziua deblocării fondurilor...Soții Kâsler au contestat în fața instanțelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF. Ei se prevalează de natura abuzivă a acestei clauze, în măsura în care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispoziție a împrumutului. Kuria (Curtea Supremă din Ungaria), sesizată cu judecarea recursului, adresează Curții de Justiție întrebarea dacă clauza care determină cursurile de schimb aplicabile unui contract de împrumut încheiat în monedă străină se raportează la obiectul său principal sau la raportul calitate/preț al prestației."
Prin urmare trebuie evitata o gravă confuzie între situația din speța dedusă judecății în prezentul dosar și cea cu totul diferită din speța Kâsler adusă în fața C.J.U.E. (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise și nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat contractual), ci doar explicitează unele, noțiuni generale din Directiva 1993/13 C.E.E.
In virtutea principiului nominalismului monetar, sunt întru totul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce și cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat creditul (CHF). Clauzele incriminate de reclamant, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar. Plățile supuse analizei in prezentul dosar decurg dintr-o operațiune de împrumut, fiindu-le aplicabile prevederile OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și cele ale Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, care nu interzic unei instituții de credit a acorda unui rezident credit in valută.
In ce priveste invocarea teoriei impreviziunii de catre reclamant, instanta are in vedere însă, pe de o parte, că potrivit art. 107 din Lg. nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea a Codului Civil ,dispozițiile art. 1271 din Codul Civil privitoare la impreviziune se aplica numai contactelor încheiate după . Codului Civil, condiții în care reclamantul nu se poate prevala de aceste reglementări, împrejurare față de care se concluzionează în sensul că teoriei impreviziunii nu își găsește aplicabilitatea in speță. Pe de altă parte, convenția încheiată între părti este guvernata de principiul de bază în materie contractuală „pacta sunt servanta",, semnatarii asumindu-si cu putere de lege, clauzele asupra cărora s-a întâlnit acordul lor de voință; nu s-au invocat motive de nulitate a contractului, ori încălcarea vreunei condiții de validitate a clauzelor asumate, astfel ca analiza litigiului se va circumscrie aspectelor menționate prin cerereade chemare în judecată.
Deși concluziile menționate anterior, sunt suficiente pentru dezlegarea litigiului dintre părți, se observă în plus că, pentru a se retine teoria impreviziunii ,este necesar a se constata că executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea contractului, ori in cauză nu s-a dovedit caracterul excepțional impreprejurării determinante, prin contract fiecare dintre părți alegând să își asume riscuri, constând în fluctuația pieței valutare, eveniment posibil, făra a se interpreta că acesta ar fi presupus o rată de schimb avantajoasă numai pentru împrumutat, în urma evaluării avantajelor și dezavantajelor, chiar reclamantul recunoscând că la acel moment a apreciat că modul de creditare corespunde doleanțelor sale. Reclamantul nu a susținut apărarea legată de caracterul excesiv de oneros al obligației sale prin nici un fel de probă cu privire la alte obligații, la veniturile realizate de alți membri ai familiei, etc, lipsit de importanță fiind faptul că încăde la început graficul de rambursare al împrumutului se întinde pe o perioadă de 40 de ani, solicitarea reclamantului ce formează obiectul pricinii de față echivalând cu o reesalonare a modalității de restituire, ce implică în mod automat modificarea termenului la care vor înceta efectele contractului, imprejurare. care crește riscurile convenției pentru una dintre părți, împotriva voinței acesteia.
Nu în ultimul rând se va ține seama de dispozițiile art. 1578 din Codul Civil care continuă să guverneze raporturile juridice rezultate din contractat de credit în vigoare la data încheierii acestuia și care stabilesc în sarcina împrumutatului obligatia de a restitui aceeași suma pe care a primit-o, prin art.5.1 din contract-prevazindu-se că respectivul credit va fi restituit în aceeași valută, clauză cu conținut clar și nesusceptibilă de alte interpretări îndoielnice,suma împrumutată fiind primită în franci elvețieni.
Față de aceste considerente, concluzionând că nu sunt aplicabile contractului de credit bancar nr. RM_/25.01.2008 încheiat între părți dispozițiile privind impreviziunea și nici nu s-a dovedit îndeplinirea conditiilor prevăzute de legiuitor pentru a se reține efectele reglementate cu privire la o asemenea situație, capetele 1, 2 de cerere urmeaza a fi respinse, in temeiul textelor de lege anterior enunțate.
Prin formularea acestui petit, se urmărește de către reclamant modificarea contractului, deși clauzele care stipulează obligativitatea rambursării creditului in CHF nu sunt nicidecum abuzive.Pentru toate aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiate capetele 1,2 din acțiunea principala introdusă de reclamant.
Urmare a constatarii caracterului abuziv a clauzelor înscrise la pct. 4.1. b), 4.3 din Contractul de credit bancar nr. RM_/25.01.2008, modificat prin actul aditional din 17.10.2011, referitoare la dobânda curentă revizuibila, precum si a clauzei inscrise la pct. 4.4 din acelasi contract referitoare la dobinda majorata, aceastea vor fi inlaturate din contract instanta urmind a dispune continuarea derulării Contractului de credit bancar nr. RM_/25.01.2008 cu excluderea clauzelor înscrise la pct. pct. 4.1. b), 4.3 si 4.4, privind dobânda curentă revizuibila si dobinda majorata.
In temeiul art. 453 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. In contextul în care prezenta acțiune a fost admisa in parte ,insa la dosarul cauzei reclamantul nu a facut dovada cheltuielilor de judecata efectuate, instanța va respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, luând act că pârâta nu a solicitat astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia inadmisibilitatii, exceptia lipsei de obiect, exceptia lipsei de interes, exceptia prescriptiei dreptului la actiune .
Admite în parte cererea formulată de reclamantul C. A. G., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat T. M. A., cu sediul în Iași, ., ., . 3, județul Iași, în contradictoriu cu pârâta R. B. SA, cu sediul în sector 1, București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15- prin Sucursala -Agentia Piata Unirii –Casa Ta, cu sediul în Iași, Piața Unirii nr. 2, . Iași .
Constată nulitatea absolută a clauzei înscrise la pct. 4.1. b), 4.3 din Contractul de credit bancar nr. RM_/25.01.2008, modificat prin actul aditional din 17.10.2011, referitoare la dobânda curentă revizuibila, precum si a clauzei inscrise la pct. 4.4 din acelasi contract referitoare la dobinda majorata, ca fiind abuzive.
Respinge celelalte capete de cerere.
Dispune continuarea derulării Contractului de credit bancar nr. RM_/25.01.2008 cu excluderea clauzelor înscrise la pct. pct. 4.1. b), 4.3 si 4.4, privind dobânda curentă revizuibila si dobinda majorata.
Respinge, ca neîntemeiata cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.07.2015.
Președinte, Grefier,
S. A. F. S. C.
Red/ tehnord SAF
4ex 23.09.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9230/2015.... → |
|---|
