Acţiune în constatare. Sentința nr. 7988/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7988/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 7988/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7988/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții ASOCIAȚIA P. APĂRAREA DREPTURILOR ȘI INTERESELOR CONSUMATORILOR ( A.P.A.D.I.C.), C. N. și pe pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare acțiune în constatarea nulității absolute clauze contractuale.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 09.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 11.06.2015, apoi pentru azi, când,
INSTANȚA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_, reclamantii ASOCIAȚIA P. APĂRAREA DREPTURILOR ȘI INTERESELOR CONSUMATORILOR (A.P.A.D.I.C.) si C. N. au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta . IFN SA să dispună anularea clauzelor contractuale incluse în contractul de leasing financiar nr._/13.06.2008, la art. 6.7, art.6.8, art.6.9, art. 9.2.5.lit.i si lit. ii, art. 11.2 lit.e, art.12.2 paragraf 2, art. 14, art. 15 lit.c,, art.16.1 lit.i, art. 16.1 lit iii, art.17.3 teza I, art.17.3 teza finala.
În motivare, reclamantii au arătat că cel de al doilea reclamant C. N. a încheiat cu pârâta convenția de leasing indicată iar clauzele respective sunt vădit abuzive si sunt lovite de nulitate absolută, cu urmatoarele sustineri:
Contractul i s-a prezentat gata redactat și pe care l-a semnat la Iași.
La data de 6 ianuarie 2009 contractul a fost reziliat, din motive mai presus de voința și puterea financiară a reclamantului C. N., intrucat acesta nu a mai fost in masura sa plăteasca ratele de leasing.
Clauzele vădit abuzive sunt:
-art. 6.7 care impune utilizatorului un comision de 0,5/zi întârziere din suma scadentă;
-art. 6.8 și 6.9 clauze care arată rolul dominant al Finanțatorului și poziția nesemnificativă al utilizatorului, concluzia fiind aceea ca acest contract nu a fost negociat, iar inegalitatea părților semnatare este vădită;
-art. 9.2.5 (i) și 9.2.5 (ii) clauză care prin modul de redactare exclude orice caz de forța majoră, care exprimă poziția dominantă a Finanțatorului;
-art. art. 11. (art. 11.2 lit"e" ) -art.12.2, alin.2, art.16.1.lit. (i) și (iii) clauze care P. Finanțator obligațiile sunt strict formale, obligații juridice și financiare sunt numai pentru Utilizator; există o vădită disproporție în defavoarea Utilizatorului; aceste clauze obligă Utilizatorul la plata unor sume, care sunt create urmare a unui abuz, utilizatorul fiind obligat la plata folosinței autoturismului chiar după rezilierea contractului iar bunul revine în posesia Finanțatorului.
-art. 15 lit."c" verificarea la service-ul agreat de FINANȚATOR, în caz contrar, contractul este neexecutat;
-art.14 Finanțatorul are dreptul (nu obligația -cum ar fi legal și firesc) de a transmite proprietatea autoturismului;
- art.17.3;
Au mai aratat reclamantii ca este adevărat că, potrivit art. 15 din OG 51/1997, republicată, în căzui în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută in contractul de leasing, locatarul/utilizatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii in temeiul contractului de leasing.
Este de necontestat că în contractul încheiat între părți s-a stabilit clauza (penală) potrivit căreia utilizatorul este obligat atât la restituirea bunului care a făcut obiectul leasingului, cât și la plata restului ratelor de leasing până la sfârșitul contractului, și conform articolului 969 alin 1 C. ci v. 1864 „ convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" însă trebuie avute în vedere art. 970 alin 2 C. civ. 1864 care stabilește: convențiile „obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa."
Au precizat reclamantii ca având în vedere că mai sus mentionata clauza art.16.1.lit. (i) și (iii) nu a fost negociată între oărti, contractul fiind unul de adeziune, si că prin primirea bunurilor si a sumelor restante până la data încetării contractului, la care se pot calcula penalități de întârziere sau dobânzi, creditoarea este despăgubită integral, nu ar fi echitabil ca debitorul să fie obligat si la plata restului ratelor de leasing până la sfârșitul contractului, cu titlu de daune-interese. O asemenea obligație este excesivă, de natură să provoace un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților din contractul de leasing, contrară art 3 alin 3 si art. 4 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului Eurooei din 5 apr. 1993 privind clauzele abuzive. Astfel s-a aiuns în situația inechitabilă, ca îndeplinirea obligației asumate prin contract, de catre C. N. sa fie excesiv de oneroasă, având în vedere faptul că neplata celor două rate a survenit ca o consecință a situatiei financiare dificile creata de criza economică. A se vedea mutandi mutandis decizia CA Timișoara, dec, nr. 9/R din 10 ian. 2011 și C.S.J.. s../1994, C.J.U.E. Hot. 9 nov. 2010. cauza VB Penzugyi Lizing Zrt.
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost" s.r.o. Vs Iveta Corckovska, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică. Nulitatea clauzelor abuzive fiind absolută.
In același sens, au mai aratat reclamantii, în cauza Salvat Editores SA v Jose M. Sanchez Alcon Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract" arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin in contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască Interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un Interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu isi producă efectele".
In drept, art. 970 alin 2 cod civil 1864; Directiva 93/13/CEE a Consiliului Europei din 5 apr. 1993 privind clauzele abuzive -art 3 alin 3 și art. 4, jurisprudenta CJUE.
În susținerea cererii, reclamantii au depus înscrisuri.
Pârâta . IFN SA, legal citată, a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale active a Asociației pentru Apărarea Drepturilor si Intereselor Consumatorilor, precum și lipsa calității de reprezentant a numitului I. A. C., persoana desemnata de reclamanți pentru promovarea, susținerea si reprezentarea acestora in proces.
In susținerea primei excepții a învederat că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de reclamanții C. N. si "Asociația pentru Apărarea Drepturilor si Intereselor Consumatorilor" (A.P.A.D.I.C), insa aceasta din urma entitate nu este parte in raportul contractual pe care subscrisa l-am avut incheiat cu reclamantul C. N..
A aratat ca reclamanții nu au depus la dosarul cauzei niciun fel de inscris doveditor din care sa reiasă, (in cazul in care reclamantul de ordin 1 ar reprezenta interesele reclamantului C. N.), mandatul acordat Asociației pentru Apărarea Drepturilor si Intereselor Consumatorilor, astfel încât aceasta nu poate avea calitate procesuala activa în prezenta cauză.
Instanta a unit cu fondul cauzei aceasta exceptie in sedinta publica din data de 16.09.2014.
Parata a mai invocat excepției lipsei calității de reprezentant pentru reclamanti a numitului C. I. A., exceptie pe care instanta a respins-o ca neintemeiata in sedinta publica din data de 25.11.2014.
Cu caracter de excepție de inadmisibilitate a acțiunii, parata a aratat ca potrivit art. 6 din Legea 193/2000, reclamantul C. N. avea obligația sa investească instanța de judecata cu judecarea prezentei acțiuni (care sa aiba ca scop înlăturarea clauzelor pretins abuzive), pe parcursul derulării contractului si nu dupa rezilierea acestuia.
Concluzia rezulta din dispozițiile exprese ale art.6, care prevede ca in ipoteza in care se constata ca o anumita clauza este abuziva, "contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului...". Prin urmare, legiuitorul a plasat momentul constatării clauzelor abuzive, pe parcursul derulării contractului (urmând apoi, eventuala reziliere la cererea consumatorului), si nu dupa rezilierea contractului, datorata neexecutarii culpabile a obligațiilor asumate de catre utilizatorul-reclamant.
In susținerea celor invocate anterior, parata a facut precizarea ca în cuprinsul Deciziei nr. 29 din 10 martie 2009 pronunțată în apel de catre Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea având ca obiect pretenții - (JURINDEX_), instanța de judecata a stabilit fara echivoc faptul că invocarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale se poate face cât timp contractul care le stipulează este in ființă, așa cum rezultă din dispozițiile art. 6, art. 7 și art. 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, lege pe care reclamantul o invoca in cuprinsul cererii de chemare in judecata.
In condițiile in care contractul de leasing financiar nr._/13.06.2008 este reziliat inca din data de 06.01.2009, acțiunea promovata s-ar impune a fi respinsa ca fiind inadmisibila.
Parata a mai mentionat ca prezenta acțiune a fost promovata ca urmare a respingerii contestației la executare promovata de C. N., contestație ce a făcut obiectul Dosarului_/245/2010 al Judecătoriei IASI, care prin Sentința Civila nr. 2819/08.02.2011 (anexa nr.2) a respins acțiunea promovata, hotărâre ce a fost menținută prin Decizia Tribunalului Iasi din 30.09.2011 (anexa nr.3) prin care a fost respins acestuia recursul promovat. In privința unei parti din solicitările reclamantului din cadrul prezentei cereri de chemare in judecata, parata a înțeles sa invoce excepția autorității de lucru judecat, intrucat prin sentința menționata anterior au fost soluționate in mod irevocabil solicitările acestuia referitoare la dispozițiile cuprinse in art.ll, art.12.2 alin. 2, art.16.1 (i) si (iii) precum si art. 17.3 din contract.
F. de aceasta din urma solicitare, instanta, in sedinta publica din 9.06.2015, a calificat exceptia autoritatii de lucru judecat in sensul ca parata a inteles sa invoce efectul pozitiv al autoritatii de lucru judecat, potrivit art. 431 alin.2 cod procedura civila, aspect pe care instanta il va analiza odata cu fondul cauzei.
Pe fondul cauzei, parata a sustinut urmatoarele:
Conform art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing: „Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing. "
Prevederea legala reprodusa anterior se regăsește inserata in contractul de leasing la art. 16.2. Conform art.3 alin.2 din Legea 193/2000, "clauzele contractuale prevăzute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi". Sub aspectul nulității clauzei inserate in art. 16.2, in raport de dispozițiile legale citate, aceasta este exclusa. Clauza contractuala menționata anterior nu doar ca nu contravine unor dispoziții legale in vigoare in momentul perfectării contractului de leasing, ci mai mult de atat, ea este redactata in deplina concordanta cu dispozițiile art. 15 din O.G. 51/1997.
Prin Decizia 1003 din 8 iulie 2010, Curtea Constituționala a reținut ca dispozițiile art. 15 din OG 15/1997 nu fac altceva decât sa prevadă consecințele pe care le atrage nerespectarea de catre utilizator a obligațiilor ce decurg din contractul de leasing semnat. Sub aspectul clauzei inserate in art. 16.1 din contract, consideram ca nici aceasta nu este lovita de sancțiunea nulității, deoarece, astfel cum am arătat anterior, Legea 193/2000 exclude din domeniul sau de incidența, clauzele contractuale stipulate in temeiul altor acte normative.
In cauza de fata, actul normativ in temeiul căruia a fost inclusa clauza penala este OG 51/1997, care da libertatea partilor "sa prevadă altfel", adică sa extindă domeniul răspunderii utilizatorului, in ipoteza in care acesta nu-si îndeplinește in mod culpabil obligațiile asumate ducând la rezilierea contractului.
Prevăzând astfel in contract, in concordanta cu OG 51/1997, si înlăturând astfel incidența Legii nr. 193/2000, partile au inteles sa evalueze anticipat cuantumul daunelor-interese datorate de utilizator, in cazul in care, din cauza sa, se ajunge la rezilierea contractului, acestea fiind circumscrise ratelor ramase de achitat dupa reziliere plus valoarea reziduala, din totalul acestora fiind scăzuta valoarea obținută prin valorificarea autoturismului.
In susținerea netemeiniciei argumentelor invocate de reclamanți, parata a arătat faptul ca, potrivit dispozițiilor legale la care aceștia fac referire prin acțiune, nu orice clauza nenegociata este si abuziva. Astfel, art.4 alin.l din Legea 193/2000 impune condiția creării unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
In aceasta logica, dispozițiile art. 1 lit.i din Anexa Legii 193/2000, califica drept clauze abuzive, acele prevederi contractuale care "obliga consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari in cazul neindeplinirii obligațiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist."
Prin urmare, legiuitorul permite pârtilor sa prevadă clauze penale in contractele ce intra sub incidența protecției consumatorului. Singura condiție ce trebuie respectata se refera la faptul ca sumele pretinse consumatorului, nu trebuie sa exceada prejudiciului incercat de comerciant.
In esența, pentru o mai corecta înțelegere a mecanismului leasingului, parata a arătat ca in cadrul operațiunii de leasing financiar sunt implicate interesele Finanțatorului (subscrisa), interesat in restituirea creditului acordat Utilizatorului, in speța de fata- C. N.- interesat in folosirea bunului in schimbul ratei de leasing si cu posibilitatea de a opta pentru cumpărarea bunului la "valoarea reziduala", precum si interesul Furnizorului ., interesat in valorificarea bunului pe care il produce sau il desface. Toate aceste interese intalnindu-se, au condus la încheierea contractului in condițiile si cu clauzele menționate, fiecare urmărind propriul interes. Finanțatorul nu si-a propus sa intermedieze o vanzare-cumparare sau o locatiune pentru furnizor, ci la solicitarea expresa a utilizatorului-reclamant a achiziționat autoturismul nou dorit de acesta si i 1-a pus la dispoziție in condițiile stabilite prin acordul pârtilor. In condițiile in care utilizatorul nu a mai achitat ratele de leasing (cum insasi acesta recunoaște in cuprinsul cererii de chemare in judecata), parata- in calitate de Finanțator, a fost prejudiciata, fiind in imposibilitate de a mai recupera prețul de achiziție al autoturismului si nici dobânda de leasing pe care ar fi incasat-o daca utilizatorul-reclamant isi executa cu buna credința obligațiile asumate.
Sintetizând, in analizarea întinderii prejudiciului incercat de parata, aceasta a invederat faptul ca acesta este egal cu suma efectiv achitata producătorului (prețul la care s-a achiziționat autoturismul comandat de Utilizator) si care este reflectat in cuprinsul ratei de leasing sub forma capitalului rămas de rambursat- prejudiciul efectiv suferit {damnum emergens). Pe de alta parte, parata arata ca este îndreptățită si la recuperarea beneficiului nerealizat (lucrum cessans)- relevat in conținutul ratei de leasing sub forma dobânzii contractuale. O parte din acest prejudiciu a fost acoperit prin valorificarea autoturismului către un tert, urmând ca utilizatorul sa ramana obligat pentru diferența rămasa in urma scăderii acestei sume din datoria totala.
Așadar, mai arata parata, nu s-a creat niciun dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor si nici nu poate fi vorba despre plata unor sume disproporționat de mari din partea utilizatorului, comparativ cu paguba suferita de parata, deoarece, astfel cum am arătat mai sus, natura contractului de leasing financiar este in fapt, aceea de finanțare. Măsura de recuperare integrala a sumei finanțate nu este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre cele doua parti semnatare ale contractului, astfel cum in mod nefondat au susținut reclamanții.
Potrivit legii si practicii constante in materie de leasing, executarea silita in caz de reziliere a contractului de leasing, are ca obiect atat recuperarea creanțelor reprezentând contravaloarea facturilor emise si neplatite de utilizatori, la care se adaugă si penalitățile de întârziere înregistrate in contabilitatea finanțatorului si care, împreuna sunt raportate periodic la Banca Naționala a României, cat si clauza de despăgubire stipulata in conținutul contractelor de leasing, privind declararea scadentei tuturor ratelor de leasing si care are menirea de a contrabalansa prejudiciul suferit de finanțator .
Revanzarea bunului recuperat de către finanțator presupune in prealabil depozitarea acestuia pe o anumita perioada de timp si readucerea lui la o stare care sa-1 faca vandabil. Toate aceste cheltuieli la care se adaugă diferența de pret (intre prețul bunului nou, de la data finanțării si prețul de piața al bunului uzat, deja devalorizat) reprezintă costuri suplimentare si pierderi ce incarca de o maniera sufocanta contabilitatea acestuia .
Clauza din contractul de leasing financiar nr._/13.06.2008, privind plata daunelor-interese a fost incheiata cu respectarea intocmai a prevederilor legale, respectiv a OG nr. 51/1997 si a Codului civil, fiind determinata întinderea prejudiciului si necesitatea acoperirii acestuia dupa rezilierea contractului de leasing, ca urmare a neexecutarii sau executării necorespunzatoare de către utilizator a obligațiilor sale.
Reclamantul C. N. a semnat contractul de leasing in deplina cunoștința de cauza, anterior având posibilitatea de a negocia cu finanțatorul - atat in privința obiectului leasingului, a duratei contractului, a plaților ce urmau a fi efectuate, cat si in ce privește condițiile generale de leasing cu atat mai mult cu cat acestea erau in concordanta cu prevederile legale aplicabile in materie.
Utilizatorul C. N. nu a fost împiedicat sub nici o forma sa negocieze toate clauzele contractului, de care a avut cunoștința si pe care si le-a insusit prin semnarea contractului pe fiecare pagina, astfel cum se poate observa din înscrisurile depuse la dosar. Rolul clauzei privind plata de daune-interese este acela de a evalua pe cale convențională prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încălcării de către debitor a obligațiilor contractuale, instituind în sarcina acestuia din urmă obligația de a a-i achita creditorului o sumă de bani ori o altă valoare patrimonială.
Se observă, însă, că prevederile Ordonanței Guvernului nr.51/1997 privind operațiunile de leasing si societățile de leasing, acoperă dreptul locatorului/finanțatorului la restituirea bunurilor plasate în leasing si la obligarea locatarului/utilizatorului de a plăti sumele datorate până la data restituirii obiectului material al leasingului. Dispoziția citată nu se referă expressis legis si la daunele-interese reprezentate de prejudiciul încercat de locator/finanțator după data restituirii obiectului material al leasingului (autoturismul). Totuși, aceeași prevedere legală, în chiar debutul reglementării sale, statuează că dispozițiile sale îsi găsesc aplicarea „dacă în contract nu se prevede altfel". Prin urmare, norma specială conținută de art. 15 din O.G. nr. 51/1997 permite alăturarea unor norme complementare la care părțile au posibilitatea să recurgă pe cale convențională, inclusiv a prevederilor Codului civil.
Părțile contractante au procedat în acest mod, în sensul că, alăturat înscrierii în contractul de leasing a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 51/1997, au inclus o clauză convențională privind plata de daune interese având ca izvor juridic dispozițiile art.1021, art. 1073 si art. 1087 C.civ., în vigoare Ia data încheierii contractului de leasing. Dispozițiile O.G. nr. 51/1997 au natura juridică a normelor speciale si, prin urmare, pot fi completate, în mod subsidiar, cu normele dreptului comun, respectiv ale Codului Civil, cu atat mai mult cu cat prin sintagma „dacă în contract nu se prevede altfel", fac referire expresa la posibilitatea pârtilor de a insera si alte obligații, cum ar fi si cele referitoare la perceperea de majorări in caz de intarziere la plata, la imputatia plații, la calculul dobânzii, la efectuarea reparațiilor, la suportarea riscurilor in caz de dauna totala/partiala, la transferul proprietății asupra bunului, la verificarea stării tehnice a acestuia etc.
Clauza înscrisă de părți în conținutul art. 16.1 (iii) din contract trebuie examinată sub două comandamente juridice, astfel: clauza să nu contravină cerințelor O.G.nr. 51/1997 în legătură cu încheierea, executarea si efectele contractului de leasing; clauza extinsă la regimul juridic al dreptului comun să corespundă scopului instituit de legiuitor.
Incetarea, prin reziliere, a contractului de leasing financiar, din culpa utilizatorului, poate avea ca efect cauzarea unui prejudiciu constând în ratele de leasing si dobânda pe care utilizatorul s-a obligat să le plătească, iar finanțatorul avea speranța legitimă că le va încasa. Prin urmare, arata parata, clauza referitoare la daune-interese nu este contrară dispozițiilor O.G. nr. 51/1997. Este cunoscut faptul că prevederile art. 969 C.civ. ridică la rang de lege convenția părților, asa încât acestea sunt ținute la executarea, întocmai si cu bună-credință, a obligațiilor asumate. Invalidarea convenției ori a uneia dintre clauzele acesteia nu poate avea loc decât pentru cazurile prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 948 si urm. din actul normativ menționat- in vigoare la momentul semnării contractului.
In drept, parata a înțeles sa invoce prevederile OG 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, art. 205 si urmat., art. 453 (1) C.proc civ.
Prin concluziile scrise, reclamantii au adaugat ca parata nu are punct de lucru la lași, dar din documentație rezultă că acest contract nu s-a semnat la sediul pârâtei la București, prin urmare, lipsește un element fundamental care face contractul invalid si anume locul încheierii contractului ceea ce înseamnă, în raport cu dispozițiile Codului civil 1864 că acest contract este nul.
Analizând lucrările cauzei, prin prisma exceptiei lipsei calității procesuale active a Asociației pentru Apărarea Drepturilor si Intereselor Consumatorilor, instanța reține:
La data de 13.06.2008, intre pârâta . I.F.N. S.A., in calitate de „Finantator”, R. BROKER DE asigurare SRL, în calitate de „broker” și reclamantul C. N. în calitate de „utilizator”, a fost incheiat contractul de leasing financiar nr._/13.06.2008, obiectul contractului constituindu-l finantarea in sistem leasing, in beneficiul reclamantului, a unui autovehicul nou marca Dacia Sandero, autovehicul ce va fi achizitionat de catre Finantator (parata) de la ..
La data de 6 ianuarie 2009 contractul a fost reziliat din culpa Utilizatorului, pentru nerespectarea obligatiei de achitare a ratelor.
Instanta observa ca dispozitiile Art. 37 lit. h) din OG 21/1992, prevede ca Asociațiile de consumatori au dreptul de a introduce acțiuni în justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor.
Instanta retine ca dispozitiile art. 32 din OG 21/1992 dispun ca „Asociatiile de consumatori care apara drepturile si interesele legitime ale consumatorilor, in general, sunt de drept parteneri sociali in consiliile consultative prevazute in prezenta ordonanta, daca:
b) La nivel judetean si local, daca au desfasurat o activitate in domeniul protectiei consumatorilor pe o perioada de cel putin trei ani”
Instanta constata ca ASOCIAȚIA P. APĂRAREA DREPTURILOR ȘI INTERESELOR CONSUMATORILOR (A.P.A.D.I.C.), infiintata in temeiul deciziei civile nr. 155/07.12.1995 a Curtii de Apel Iasi, in dosar 2126/PJ/1995, a prevazut in capitolul III lit. m) din Statutul Asociatiei, ca in obiectul sau de activitate intra si activitatea de a actiona in justitie pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale membrilor sai.
Reclamantul C. N. este membru al acestei Asociatii, iar Asociatia a desfasurat la nivel judetean si local activitate in domeniul protectiei consumatorilor pe o perioada de cel putin trei ani, astfel cum rezulta in adresa nr. 3715/24.08.2012, emisa de Autoritatea N. pentru Protectia Consumatorilor (fila 175 dosar).
Avand in vedere cele ce preced, instanta va respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calității procesuale active a Asociației pentru Apărarea Drepturilor si Intereselor Consumatorilor.
Asupra excepției inadmisibilitatii cererii, invocata de catre parata prin intampinare, instanta o va respinge, ca neintemeiata, intrucat reclamantul dispune de dreptul garantat de Constitutia Romaniei de a avea acces la justitie, iar legea nu reglementeaza in acest caz vreo procedura prealabila obligatorie de parcurs anterior introducerii cererii.
F. de sustinerea paratei in sensul ca legiuitorul a plasat momentul constatării clauzelor abuzive, pe parcursul derulării contractului si nu dupa rezilierea contractului, instanta apreciaza ca sustinerea este valabila pentru ipoteza in care clauza pretins abuziva nu mai poate produce niciun efect, neexistand deci interesul de a constata caracterul sau abuziv atat timp nu mai este in derulare contractul.
Insa, avand in vedere ca interesul proteguit prin intermediul legislației în materie de clauze abuzive (și protecție a consumatorilor, în general), este unul public, clauzele abuzive fiind deci, lovite de nulitate absolută, instanta apreciaza ca in privinta acelor clauze care au produs efecte, constatarea caracterului abuziv poate opera si dupa desfiintarea contractului.
Parata a sustinut ca prin sentința Sentința Civila nr. 2819/08.02.2011 menținută prin Decizia Tribunalului Iasi din 30.09.2011, in Dosar_/245/2010, au fost soluționate in mod irevocabil solicitările reclamantului referitoare la dispozițiile cuprinse in art.11, art.12.2 alin. 2, art.16.1 (i) si (iii) precum si art. 17.3 din contract.
Instanta, in prezenta cauza, constata insa ca Decizia Tribunalului Iasi nr. 2419 din 30.09.2011 nu a analizat caracterul abuziv al clauzelor mai sus mentionate, ci a aratat ca in fine, criticile relative la caracterul abuziv sunt straine limitelor in care instanta –pe calea contestatiei la executare-poate savarsi cercetarea judecatoreasca. Prin urmare, instanta de recurs nu a mentinut considerentele instantei de fond relative la caracterul abuziv al respectivelor clauze, astfel incat nu se poate retine incidenta efectului pozitiv al autoritatii de lucru judecat.
Pe fondul cauzei în contradictoriu cu pârâta, instanța reține că reclamantii s-au întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, act normativ incident în speță având în vedere calitatea de consumator al reclamantului C. N., în sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000, precum si cea a finantator a pârâtei, care a încheiat contractul de leasing acționând în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin.2 din aceeași lege. Instanța reiteareaza că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută.
Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).
Curtea a statuat că „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
În conformitate cu prevederile ar. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții în mod cumulativ și anume 1) clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator și 2) această clauză să genereze, prin ea însăși sau împreună cu alte clauze, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Analizând punctual condițiile prevăzute de lege se vor reține următoarele: o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, iar cu privire la cea de-a doua condiție cerută de lege și anume existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că realitatea unei disproporții vădite de forță economică și de cunoștințe juridice între comercianți, pe de-o parte, și consumatori, pe de altă parte, ca și întrebuințarea frecventă de către cei dintâi a unor contracte cu clauze prestabilite (de adeziune) a determinat intervenția legiuitorului pentru a preveni utilizarea abuzivă a acestor contracte, într-un sens care contravine noțiunilor de echitate și de echilibru contractual, care stau la baza întregii legislații de drept privat.
Trebuie amintit ca Legea nr. 193/2000 prevede o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Având în vedere sarcina probei, instanța nu este in masura totusi, sa porneasca, în toate cauzele având acest obiect, de la premisa existenței unui caracter abuziv cu privire la anumite clauze contractuale din contractele încheiate cu consumatorii, mai ales clauzele reglementate in defavoarea consumatorului (cum este si situatia in pricina de fata).
P. reținerea caracterului abuziv al unei clauze nu este suficient ca aceasta să aibă caracter oneros și nici să determine creșterea obligațiilor financiare pentru consumator pe parcursul contractului, ci reclamantul este tinut sa dovedească faptul că respectiva clauză a creat prin ea însăși sau împreună cu alte clauze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, existent încă de la momentul contractului chiar dacă s-a manifestat ulterior, sub acest aspect revenindu-i sarcina probei.
Instanta observa ca acest contract de leasing al partilor a fost redactat la Bucuresti, iar reclamantul l-a semnat la Iasi, aspect fata de care instanta invedereaza ca nu este obligatoriu ca partile sa semneze contractul in mod simultan.
Instanta retine ca prin Decizia nr. 2074/5 iunie 2014, pronuntata in dosarul nr._/2012 Înalta Curte de Casatie si Justitie, sectia a II-a civila, a reținut ca leasingul reprezinta in esenta o tehnica moderna de finantare a comertului, in doctrina fiind definit ca operatiunea de finantare la termen, avand ca suport juridic un contract ce confera unei persoane posesia si folosinta unui bun. In acest context, a apreciat Inalta Curte, contractul de leasing este unul negociat, unde acordul vointelor inseamna consimtamant.
Totodata, prin Decizia nr. 3360/1.11.2011, pronuntata in dosar_/3/2009, Inalta Curte a mentionat faptul ca in ceea ce privește regimul juridic al contractului de leasing, acesta este și rămâne un contract negociat, O.G. nr. 51/1997, republicată, stabilind clauzele pe care le cuprinde un atare contract, cu posibilitatea recunoscută părților contractante de a deroga de la dispozițiile legale, prin convenția încheiată. Ca atare, a reținut caracterul dispozitiv al normelor care reglementează clauzele contractului de leasing în O.G. nr. 51/1997 și aplicarea implicită a principiului libertății contractuale a părților contractante.
Analizand cea de-a doua conditie (clauza să genereze, prin ea însăși sau împreună cu alte clauze, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe), instanta retine urmatoatele:
Prima clauza contestata de catre reclamanti este cea cuprinsa in dispozitiile art. 6.7 din contract, cu urmatorul continut:
Platile sunt considerate efectuate la momentul înregistrării sumelor respective in contul Finanțatorului. P. întârzierea la plata a facturilor emise de Finanțator in baza prezentului Contract, Utilizatorul va datora Finanțatorului, începând cu a 7-a zi lucratoare ulterioara emiterii facturilor, penalități de întârziere de 0.5000% pe zi calendaristica de întârziere din suma scadenta. Penalitățile pot depâsi cuantumul sumei scadente. Contravaloarea eventualelor penalități aferente achitării obligațiilor de plata va fi evidențiata . va fi transmisa Utilizatorului care va suporta si aceste penalități.
Instanta apreciaza, luand in considerare practicile comerciale curente ca acest cuantum al penalitatilor de intarziere, de 0,5% pe zi, desi se prezinta ca o valoare ridicata, totusi nu poate fi apreciat ca fiind abuziv, iar reclamantul nu a dovedit ca aceasta clauza a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Urmatoarele doua clauze contestate -art. 6.8 si art. 6.9 din contract-, au urmatorul continut:
Obligația de plata a unei rate de leasing se va considera împlinita numai dupa achitarea integrala a tuturor sumelor datorate in temeiul prezentului Contract corespunzătoare respectivei Rate de leasing (inclusiv penalitățile de intarziere, primele de asigurare in cazul asigurării finanțate, taxa speciala de prima inmatriculare/taxa de poluare si contravaloarea serviciilor anexe in cazul finanțării acestora, conform art 5.4.2, 5.4.3, 5.4.4 si anexelor 7a, 7b, 8). Utilizatorul este de acord ca Finanțatorul sa acopere cu sumele incasate mai intai penalitățile de inlarziere/daunele-interese/dobanzile, si apoi obligatiile de plata cele mai vechi. Astfel, independent de destinația sumelor specificata de Utilizator pe documentele de plata, finantatorul este singurul in măsura sa faca imputatia plații si sa stabilească destinația sumelor plătite de către Utilizator, Utilizatorul fiind de acord cu aceasta prin simpla semnare a prezentului contract, iar Fidejusorul fiind de acord prin simpla semnare a Contractului de fidejusiune care constituie Anexa nr. 4. Astfel, dupa ce a acoperit dobanzile/penalitatile de intarziere/daunelc-interese datorate de catre Utilizator in temeiul prezentului contract si/sau a oricărui alt contract incheiat intre parti, Finanțatorul poate, la alegerea sa acopere cu sumele încasate de la Utilizator obligația de plata cea mai veche, indiferent de natura acestei obligații si indiferent de izvorul ei, fie ca acesta este un act normativ emis de o autoritate romana, centrala sau locala, fie ca este vorba despre un act emis de autoritățile Uniunii Europene cu aplicabilitate si pe teritoriul Roamtniei, fie ca este contractual, fie ca izvorăște din prezentul contract si/sau dintr-un alt contract incheiat intre parti si/sau intre Finanțator si Fidejusor sau intre Finanțator si sotia/sotul Utilizatorului. Astfel Finanțatorul va acoperi datoriile cele mai vechi ale Utilizatorului indiferent de contractul care a generat aceste datorii, daca la acea data existau mai multe contracte incheiate intre Parti. In nici o situație, Utilizatorul nu este scutit de plata ratelor de leasing la scadentele stabilite, a dobânzilor si a penalizărilor aferente, clauzele contractuale referitoare la rezilierea contractului in cazul "neachitarii ratelor de leasing fiind aplicabile deopotrivă.
Art. 6.9. In cazul in care la solicitarea Utilizatorului, dar nu mai devreme de 12 luni de la data scadentei primei Rate de leasing, Finanțatorul aproba plata in avans a tuturor obligațiilor ce decurg din prezentul contract de leasing, se va proceda la recalcularea dobanzii avuta in vedere la semnarea Contractului si cuprinsa in calculul Ratelor de leasing. In acest caz, Utilizatorul va datora Finanțatorului un comision de plata anticipata de 5% din valoarea capitalului rămas de rambursat (minim 100 Euro), la care se va aplica TVA conform legislației in vigoare. De asemenea cu ocazia solicitării se pronunța o scadentare anticipata a ratelor de asigurare casco pe anul in curs, Utilizatorul având obligația achitării asigurării rescadentate.
Pe de o parte, instanta observa ca aceste doua clauze nu au produs efecte, prin urmare, contestarea lor in conditiile in care contractul partilor este in prezent desfiintat, este lipsita de interes.
Pe de alta parte, cu privire la aceste doua clauze, reclamantii au sustinut ca acestea dovedesc rolul dominant al finantatorului si pozitia nesemnificativa a utilizatorului. Instanta retine ca aceste doua prevederi contractuale se intemeiaza pe calitatea paratei de proprietar, ce rezulta din dispozitiile art. 13 din contract, conform carora, autovehiculul este si ramane in proprietatea Finantatorului(...).
Totodata, reclamantii au dedus analizei si art. 9.2.5 lit i si lit. ii din contract:
(i) In cazul daunelor/furturilor parțiale - reparațiile se vor executa prin grija si pe spezele Utilizatorului, acesta urmând sa recupereze costurile de la Asigurător, in baza unei împuterniciri emisa de Finanțator. Utilizatorul are obligația sa plătească in continuare Ratele de leasing scadente conform Scadentarului de plați care figurează in Anexa 1. Riscul lipsei de folosința a autovehiculului pe perioada efectuării reparațiilor aparține in întregime Utilizatorului, Finanțatorul nefiind ținut sub nici o forma Responsabil pentru lipsa de folosința.
Finanțatorul nu va avea nici o obligație cu privire la plata costurilor pricinuite de reparațiile respective si la calitatea reparațiilor. Utilizatorul are obligația de a plati contravaloarea primelor de reîntregire a sumei asigurate. Daca polița Casco a fost întocmita cu fransiza, din valoarea facturii de service, Utilizatorul va suporta contravaloarea respectivei fransize.
(ii) In cazul daunelor totale - daca Autovehiculul este declarat tehnic sau economic ireparabil, Contractul va inceta de plin drept la data încasării de către Finanțator despăgubirii de la Asigurător. Utilizatorul are obligația sa restituie Autovehiculul avariat in locul precizat dc Finanțator, cu proces verbal de predare-primire depanarea si transportul, cheltuielile de stocare precum si alte cheltuieli leg"ate de instrumentarea dosarului de dauna fiind in sarcina Utilizatorului. Utilizatorul are obligația sa restituie Autovehiculul avariat impreuna cu toate accesoriile, elementele de securitate aflate in dotarea standard, toate actele si documentele de orice natura privitoare la Autovehicul si aflate in posesia sa, in caz contrar Finanțatorul isi rezerva dreptul de a imputa Utilizatorului eventualele lipsuri. Riscul lipsei de folosința a Autovehiculului pe perioada instrumentării dosarului de dauna aparține in întregime Utilizatorului, Finantatorul nefiind ținut sub nici o forma responsabil pentru lipsa de folosința. In situația in care Finanțatorul nu încasează despăgubirea sau exista riscul sa nu încaseze despăgubirea de la Asigurător din orice motiv imputabil Utilizatorului si/sau prepusilor acestuia, Utilizatorul este obligat sa isi asume totalitatea obligațiilor decurgând din prezentul contract, inclusiv, fara a se limita la achitarea tututor ratelor de leasing pana la împlinirea perioadei de leasing potrivit scadentarului de plați.
Reclamantii au mentionat ca aceste clauze exclud posibilitatea intervenirii oricarui caz de forta majora, or, instanta constata ca potrivit contractului de asigurare, este acoperit si riscul produs din caz de forta majora, iar costurile se recupereaza de la asigurator, sub forma de despagubiri. Numai daca motivul neincasarii despagubirilor de catre Finantator este imputabil utilizatorului, atunci acesta din urma este tinut sa suporte costurile.
In ceea ce priveste urmatoarele clauze contestate, acestea prevad:
-art. 11.2 lit. e: Utilizatorul are obligatia sa sa isi asume pentru intreaga perioada a contractului totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepusii sai, inclusiv riscul pierderii, distrugerii, avarierii bunului utilizat din cauze fortuite, precum si riscul lipsei de folosința a Autovehiculului pe durata imobilizării acestuia in unitățile service, utilizatorul având obligația continuării plaților pana la achitarea integrala a valorii contractului
-art. 12.2 paragraf 2: Utilizatorul are obligația de a achita Finanțatorului suma determinata prin aplicarea asupra valorii devizului a unui procent calculat astfel: 60% + 10% din procentul de depășire a kilometrajului anual stabilit conform paragrafului următor dar nu mai mult de 100% .Numărul de kilometri ce pot fi parcurși anual este stabilit de comun acord la_ Km/an, Utilizatorul datorând Finanțatorului despagubiri de 0.1 EUR pentru fiecare km suplimentar.
-Art. 15 lit.c) Utilizatorul nu efectuează in unitățile service agreate de Furnizor toate verificările tehnice in perioada de garanție si ulterior acesteia, pana la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat prezentul Contract.
Instanta observa ca aceste clauze nu au produs efecte, prin urmare, contestarea lor in conditiile in care contractul partilor este in prezent desfiintat, este lipsita de interes.
art. 14: Finanțatorul are dreptul sa transfere dreptul de proprietate asupra Autovehiculului, având insa obligația de a face ca noul proprietar sa se conformeze intocmai prevederilor prezentului Contract, substituindu-se in toate drepturile si obligațiile Finanțatorului. Totodată, Finanțatorul este îndreptățit sa cedeze creanțele pe care le deține in baza prezentului Contract si a Anexelor sale către o banca sau alte instituții financiare si de credit.
Reclamantii au sustinut ca este abuziva clauza intrucat stipuleaza ca finantatorul are dreptul, nu obligatia cum ar fi firesc, sa transmita proprietatea asupra bunului. Instanta invedereaza ca aceasta clauza nu se refera la transferul proprietatii catre utilizator la finalul contractului, ci la faptul ca in calitate de proprietar, parata (finantatorul) pastreaza si pe parcursul executarii contractului dreptul de a transfera dreptul de proprietate asupra Autovehiculului sau de a ceda creantele detinute in baza contractului.
-art. 16.1 lit.i: In oricare dintre Cazurile de Neexecutare a Contractului prevazute la Art 15, Finanțatorul are dreptul sa rezilieze unilateral Contractul, de plin drept, fara punere in întârziere, obținerea unei hotărâri judecătorești, si fara orice altă formalitate prealabila, prin intermediul unei notificări de reziliere, cu efect începând cu a 3-a zi de la data expedierii catre Utilizator. Termenul de 3 zile nu are caracterul unui termen de gratie, iar faptul ca Utilizatorul achita toate obligațiile de plata Scadente in acest termen nu este de natura a inlatura rezilierea contractului care operează prin simplul efect al neplății unei rate de leasing timp de 2 luni consecutiv.
Instanta apreciaza ca acesta clauza –art. 16.1 lit. i) este lipsita de caracter abuziv, intrucat reclamantul nu a dovedit ca aceasta a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Clauza reprezinta un pact comisoriu de gradul I, reglementat de dispozitiile codului civil din 1864 aplicabil in cauza.
-art. 17.3. teza I: Reintrarea Autovehiculului in posesia Finanțatorului nu il exonerează pe Utilizator de obligația achitării tuturor sumelor la care s-a angajat in temeiul prezentului Contract si datorate pâna la data reposedării Autovehiculului, inclusiv penalitățile de intârziere.
Instanta constata ca aceasta clauza este expresia principiului repararii integrale a prejudiciului suferit de finantator ca urmare a desfiintarii contractului din culpa utilizatorului, clauza nefiind abuziva.
In schimb, instanta va constata caracterul abuziv al clauzelor reglementate prin dispozitiile art.16.1 lit.iii si respectiv, in art. 17.3 teza finală, din contractul de leasing financiar nr._/13.06.2008, care au urmatorul continut:
Art. 16.1 lit.iii: In afara restituirii Autovehiculului si a ratelor de leasing scadente si neachitate, Finanțatorul are dreptul si la daune interese, conform legii, care sunt egale cu cel puțin ratele de leasing ramase de plata pana la achitarea integrala a contractului si cu valoarea reziduala rămasa de achitat.
Instanta retine ca acest contract a fost reziliat dupa sase luni de zile de la data incheierii lui, ca a fost valorificat de catre finantator prin vanzare, pretul obtinut fiind de 4450 euro si ca reclamantul C. N. a fost somat la data de 22.04.2010 sa achite debitul compus din suma de 4988 lei (din care 4493,93 lei reprezentand contravaloare facturi rate de leasing neachitate si 494,21 lei-penalitati de intarziere) si din suma de 6155,80 euro reprezentand daune interese, adica ratele de leasing ramase de plata pana la achitarea integrala a contractului.
ANEXA la Legea 193/2000 contine LISTA cuprinzand clauzele considerate ca fiind abuzive, iar in art. 1 litera i), se stipuleaza ca o astfel de clauza este cea care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Instanta apreciaza ca prin lipsa reglementarii unei limite temporale din decursul perioadei contractuale incepand cu care Finantatorul sa poata pretinde plata de catre utilizatorul culpabil a unor daune interese egale cu ratele de leasing ramase de plata pana la achitarea integrala a contractului, in cazul de fata, este de natura sa creeze o disproportie vadita intre drepturile si obligatiile partilor într-un sens care contravine noțiunilor de echitate și de echilibru contractual.
Astfel, pentru un contract desfiintat la inceputul perioadei contractuale, obligatia reclamantului de a achita toate ratele de leasing ramase de plata pana la achitarea integrala a contractului, este disproportionata comparativ cu pagubele suferite de comerciant, care a valorificat bunul cu suma de 4450 euro si a recuperat creanțele reprezentând contravaloarea facturilor emise si neplatite de utilizator si a penalitatilor de intarziere.
In analiza întinderii prejudiciului incercat, parata pretinde ca pe langa prejudiciul efectiv suferit (damnum emergens) ,-exprimat prin rata de leasing sub forma capitalului rămas de rambursat-, este îndreptățită si la recuperarea beneficiului nerealizat (lucrum cessans)- relevat in conținutul ratei de leasing sub forma dobânzii contractuale. O parte din acest prejudiciu a fost acoperit prin valorificarea autoturismului către un tert, urmând, in opinia paratei, ca utilizatorul sa ramana obligat pentru diferența rămasa in urma scăderii acestei sume din datoria totala.
Instanta apreciaza ca ceea ce parata denumeste „natura specifica a acestui contract-aceea de finantare” nu explica totusi mecanismul de echivalare a prejudiciului suferit in urma desfiintarii contractului, cu totalitatea ratelor de leasing (capital plus dobanda) ramase de plata pana la achitarea integrala a contractului, in absenta operarii unei minime distinctii raportat la momentul contractual la care intervine aceasta desfiintare.
Instanta apreciaza ca, in conditiile date (in care desfiintarea contractului a intervenit la inceputul perioadei contractuale, aceasta clauza, prevazuta de art. 16.1 (iii) din contract, in temeiul careia reclamantul C. N. datoreaza daune interese egale cu ratele de leasing (capital plus dobanda) ramase de plata pana la achitarea integrala a contractului, are caracter abuziv, fiind lovita de nulitate absoluta.
In acelasi sens, are caracter abuziv si clauza art. 17.3 teza finală din contractul de leasing financiar nr._/13.06.2008, conform careia Reintrarea Autovehiculului in posesia Finanțatorului nu il exonerează pe Utilizator de obligația achitării tuturor sumelor la care s-a angajat in temeiul prezentului Contract si datorate pâna la data reposedării Autovehiculului, inclusiv penalitățile de intârziere si nici de obligatia plații daunelor interese, astfel cum este prevăzut la Art. 16.2 si 16.1 (iii) din prezentul Contract.
P. cele ce preced, instanta va constata nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute în art.16.1 lit.iii si respectiv, in art. 17.3 teza finală, din contractul de leasing financiar nr._/13.06.2008 si va respinge cererea in ceea ce priveste celelalte clauze contractuale invocate, prevazute la art. 6.7, art. 6.8, art. 6.9, art. 9.2.5 lit i si lit. ii, art. 11.2 lit. e, art. 12.2 paragraf 2, art. 16.1 lit.i, art. 15 lit.c, art. 14, art. 17.3. teza I, din contractul de leasing financiar nr._/13.06.2008.
In temeiul art. 453 cod procedura civila, va admite in parte cererea paratei . IFN SA de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata si din valoarea totala de 1116 lei a cheltuielilor de judecata solicitate de parată, va obliga reclamantii, in solidar, să plătească suma de 500 lei paratei, cu titlul de onorariu de avocat (fila 96).
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neintemeiata, exceptia inadmisibilitatii cererii.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calitatii procesuale active a reclamantei ASOCIATIA P. APARAREA DREPTURILOR SI INTERESELOR CONSUMATORILOR IASI.
Admite in parte cererea formulată de către reclamanții ASOCIATIA P. APARAREA DREPTURILOR SI INTERESELOR CONSUMATORILOR IASI cu sediul în IASI, PIAȚA 14 DECEMBRIE 1989, nr. 2B si C. N., cu domiciliul în . CETĂȚUII, ., în contradictoriu cu pârâta . IFN SA, cu sediul în sector 1, București, .-5. J_, CUI RO_, si cu sediul ales la SCA "P., V. SI ASOCIATII" din Bucuresti, .. 34, ., ., sector 3.
Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute în art.16.1 lit.iii si respectiv, in art. 17.3 teza finală, din contractul de leasing financiar nr._/13.06.2008, incheiat între . IF SA, . ASIGURARE SRL si respectiv, C. N..
Respinge cererea in ceea ce priveste celelalte clauze contractuale invocate, prevazute la art. 6.7, art. 6.8, art. 6.9, art. 9.2.5 lit i si lit. ii, art. 11.2 lit. e, art. 12.2 paragraf 2, art. 16.1 lit.i, art. 15 lit.c, art. 14, art. 17.3. teza I, din contractul de leasing financiar nr._/13.06.2008.
Admite in parte cererea paratei . IFN SA de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
Din valoarea totala de 1116 lei a cheltuielilor de judecata solicitate de parată, obligă reclamantii, in solidar, să plătească suma de 500 lei paratei, cu titlul de onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015.
P. P., aflat in C.O.,
semneaza Presedintele Sectiei Civile,
I. I.
pentru Grefier, aflat in C.O.,
semneaza grefier sef al sectiei civile,
L. P. F.
Red. tehn. RMF/31.07.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 8021/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8150/2015. Judecătoria... → |
|---|
